Stiri de ultima ora

Stelian Ion şi comisarul UE pentru justiţie au discutat despre desfiinţarea Secţiei speciale

Stelian Ion şi comisarul UE pentru justiţie au discutat despre desfiinţarea Secţiei speciale
Economic
Potrivit unui comunicat al MJ, temele de discuţie au vizat Mecanismul privind Statul de Drept şi legătura acestuia cu Mecanismul de Cooperare şi Verificare, operaţionalizarea Parchetului European, transpunerea şi implementarea unor directive UE, respectiv digitalizarea justiţiei.

În cadrul întrevederii, comisarul Reynders şi-a manifestat disponibilitatea de a coopera cu autorităţile române în scopul asigurării predictibilităţii şi sustenabilităţii procesului de reformă a justiţiei din România.

"Apreciem angajamentul noului Guvern în scopul consolidării şi asigurării stabilităţii reformelor, precum şi sprijinul valoros acordat de autorităţile române în contextul Mecanismului privind Statul de Drept. Este important ca iniţiativele Guvernului să fie susţinute de sistemul judiciar şi adoptate de Parlament, în urma unei dezbateri aplicate şi orientate spre stabilitate şi predictibilitate normativă", a declarat comisarul Didier Reynders.

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a subliniat importanţa instituirii, la nivelul Uniunii Europene, a Mecanismului privind Statul de Drept şi a exprimat sprijinul deplin acordat de către autorităţile române Comisiei Europene în acest exerciţiu.

Conform MJ, oficialul român a comunicat decizia fermă a Guvernului (confirmată prin memorandumul adoptat în data de 20 ianuarie 2021) de a finaliza şi transmite Parlamentului, în cursul lunii aprilie 2021, cele trei proiecte de legi ale justiţiei, puse în dezbatere publică în septembrie 2020.

De asemenea, ministrul Justiţiei a reiterat susţinerea pentru operaţionalizarea Parchetului European, prezentând cele mai recente demersuri întreprinse în scopul adaptării legislaţiei naţionale şi selectării procurorilor europeni delegaţi.

"Proiectele de lege care vor fi transmise Parlamentului se bazează inclusiv pe recomandările Comisiei Europene, Comisiei de la Veneţia şi GRECO. Stabilitatea, predictibilitatea şi coerenţa legilor justiţiei sunt prioritare pentru Ministerul Justiţiei. Transpunerea corectă şi completă a tuturor directivelor UE reprezintă o prioritate a Programului de Guvernare în domeniul justiţiei, la fel ca şi procesul de digitalizare a sistemului judiciar", a declarat Stelian Ion.
www.bursa.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus