Stiri de ultima ora

Schimb de mesaje între angajații Boeing, despre avionul 737 MAX: „A fost proiectat de clovni”

Schimb de mesaje între angajații Boeing, despre avionul 737 MAX: „A fost proiectat de clovni”
Economic
Compania americană Boeing a furnizat o serie de mesaje între angajați cu privire la avioanele 737 MAX, care ridică întrebări cu privire la siguranța aparatelor de zbor. Într-una dintre discuții, pe care compania le-a catalogat totuși ca fiind „inacceptabile”, angajații spun că acest model „a fost proiectat de clovni”.

Modelul de avion 737 MAX a fost oprit de la zboruri în martie 2019, după două accidente fatale care au avut loc în Indonezia și Etiopia, în urma cărora au murit aproape 350 de persoane.

Boeing a precizat odată cu publicarea sutelor de mesaje cu privire la producția acestui avion că, deși consideră „inacceptabile” remarcile angajaților săi, a recurs la acest lucru din motive de transparență, relatează BBC.

Acestea au fost primite luna trecută de către Administrația Federală pentru Aviație (FAA) și de Congres. „Aceste mesaje nu reprezintă compania și ceea ce vrem să fim”, a subliniat Boeing.

Într-un schimb de mesaje, din aprilie 2017, un angajat nenumit spune că „acest avion a fost proiectat de clovni, care au fost supravegheați de maimuțe”.

Într-un alt mesaj, din noiembrie 2015, se lasă de înțeles că Boeing a făcut lobby împotriva autorităților din aviație, după cererilor lor cu privire la un anumit aspect al instruirii în simulatoare.

„Vom face presiuni în acest sens și probabil vom avea nevoie de sprijin la cele mai înalte niveluri când va veni timpul pentru negocierea finală”, se arată în mesaj.

Peter DeFazio, președintele comisiei parlamentare de transporturi, care a investigat aeronavele 737 MAX, a declarat că aceste mesaje „arată un efort coordonat, care datează încă din primele zile ale proiectării, pentru a ascunde informații critice autorităților și publicului”.

FAA a mai spus despre aceste mesaje că „eventualele deficiențe de siguranță identificate în documente au fost soluționate”, adăugând că „tonul și conținutul unora dintre mesajele din documente sunt dezamăgitoare”.

Boeing a adăugat că unele dintre mesaje „ridică întrebări” cu privire la interacțiunile companiei cu FAA în jurul discuțiilor despre simulator, dar a precizat că „rămânem încrezători în procesul de verificare a acestor simulatoare”.

Compania a oprit prdocuția modelului de avion 737 MAX, iar luna trecută l-a concediat pe directorul executiv Dennis Muilenburg.
digi24.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus