Guvernul va discuta în ședința de vineri un proiect de Hotărâre privind aprobarea acordului între România și Statele Unite privind cooperarea în domeniul dezvoltării proiectelor nuclearo electrice de la CNE Cernavodă...
Economiile țărilor lumii se confruntă, periodic, cu evoluții ciclice, crize economice, șocuri generate de factori exogeni sistemului economic, așa cum se întâmplă și acum, pe fondul crizei sanitare generate de...
Nuclearelectrica a anunțat miercuri acordarea de către Agenția SUA pentru Comert si Dezvoltare USTDA a unui grant nerambursabil în valoare de 1.277.115 dolari pentru finanțarea costului necesar identificării unor potențiale...
Electrica are, începând cu 1 ianuarie 2021, o singură companie de distribuție în loc de trei. Aceasta după ce a fost finalizată prima etapă a fuziunii prin absobție a celor...
Mandatul lui Alexandru Florescu, românul care este vicepreședinte al , instituție financiară controlată de Rusia, încă din 2016, va fi prelungit cu încă 5 ani, potrivit unui Memorandum inițiat de...
Finalizarea gazoductului BRUA pare că reprezintă o bună ocazie pentru Ion Sterian, directorul general al Transgaz, să reproșeze partenerilor săi din Bulgaria și Grecia slaba implicare în proiectele comune. Șeful...
Black Friday a adus și în 2020 reduceri și oferte speciale pentru consumatori, dar și surprize neplăcute sau, mai precis spus, produsele comandate nu s au ridicat la nivelul așteptărilor sau...
Consumul de gaze în România va crește în următorii ani cu peste 8 miliarde metri cubi, a anunțat joi Ion Sterian, directorul general al Transgaz. În medie, consumul anual este...
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României BNR a hotărât menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1, 5 la sută pe an. De asemenea, a decis menținerea...
Cel puțin 550.000 de bunuri culturale din arhivele a 29 de instituții din România, respectiv 20 de muzee, 5 biblioteci, Arhiva Națională de Filme, TVR, Radioul Public și Institutul Național...
La 1 iulie 2020 populaţia după domiciliu a României a fost de 22, 142 milioane persoane, cu 0, 1 mai mică faţă de 1 iulie 2019, a transmis joi Institutul Național...
Un detaşament de 102 militari din Batalionul 3 Apărare Antiaeriană Potaissa din Turda îşi începe misiunea de şase luni în Polonia, în cadrul Grupului de Luptă NATO dislocat în Baza...
Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a dat vina luni pe PSD pentru situația economică actuală a României, acuzându i pe social democrați că ceea ce au propus ei în Programul de guvernare...
România a obținut de la Uniunea Europeană un împrumut în valoare de 4, 1 miliarde euro în cadrul instrumentului european de sprijin temporar pentru atenuarea riscurilor de șomaj într o situație de...
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a emis o decizie favorabilă, pe 23 septembrie 2020, cu privire la conformitatea cu legislația europeană a mecanismelor de finanțare a proiectului de construcție...
Curtea Constituţională a României CCR ar putea pronunţa, miercuri, decizia pe sesizarea asupra legii privind protecţia consumatorilor împotriva dobânzilor excesive. Sesizarea a fost transmisă Curţii Constituţionale de parlamentari PNL,...
Germania, Italia și Marea Britanie au anunțat un sprijin fiscal de peste 20 din PIB fiecare , urmate îndeaproape de Franța 17, 5 . Pentru cele mai mari patru țări din zona euro,...
Președintele Iohannis și premierul Orban au inaugurat linia de cale ferată Gara de Nord Aeroport și au mers cu un tren de test pe cei 19 km. Ministrul Transporturilor...
BT Capital Partners, societate de intermediere bursieră parte a grupului financiar Banca Transilvania, care include şi cea mai mare instituţie de credit din România, scrie în raportul din 18 septembrie...
Americanii de la Black Sea Oil & Gas și compania românească Grup Servicii Petroliere GSP au lansat, joi, cu mare fast, începerea lucrărilor de instalare a conductei de peste 120...