Stiri de ultima ora

Romgaz, în 2019: A realizat doar 67% din investițiile programate/ Centrala electrică Iernut ar fi trebuit să fie deja finalizată

​Grupul Romgaz nu se poate lăuda cu mari investiții în 2019, potrivit datelor din raportul administratorilor companiei. Investițiile au fost cu 25% mai mici decât în anul anterior. Și nu doar că au fost mai mici față de anul precedent, ci au fost mult și sub mult sub program. A realizat doar 67% din plan. Unul dintre cele mai importante proiecte ale Iernut, mult așteptat, este centrala electrică de la Iernut. Avea ca termen finalizarea în primul trimestru din 2020, însă este în întârziere.

Pentru anul 2019 Romgaz a prevăzut realizarea unui program de investiţii cu un buget total de 1,24 miliarde lei.Una din direcţiile strategice principale ale Romgaz, prevăzute în “Strategia de dezvoltare pentru perioada 2015-2025”, este consolidarea poziţiei pe pieţele de furnizare a energiei. Astfel, a apărut proiectul centralei electrice pe gaze de la Iernut, de 430 MW. Contractul de 300 de milioane de euro a fost semnat în urmă cu patru ani cu asocierea formată din Duro Felguera şi Romelectro. În cursul anului trecut au apărut neînțelegeri cu constructorii, care vor mai mulți bani, pe motiv că ar fi crescut costurile. Astfel, s-a ajuns la întârzierea lucrărilor. Centrala avea va termen de finalizare Trimestrul 1 2020.

Încă din momentul semnării contractului au apărut unele semne de întrebare. HotNews.ro a arătat la momentul semnării că Duro Felguera era investigată în Spania într-un caz de corupție, care se întindea până în Venezuela. Romelectro este o companie abonată la contractele mari cu societăți energetice de stat.

Principalele cauze care au generat întârzieri în realizarea obiectivelor cuprinse în programul de investiţii pe anul 2019, cu impact direct în nivelul realizării acestuia au fost: - nefinalizarea lucrărilor de foraj în termen, datorată dificultăţilor de foraj apărute la săparea sondelor programate;

Realizarea obiectivelor de investiţii pentru care s-au înregistrat nerealizări/întârzieri în anul 2019 va continua în anul investiţional 2020.
HotNews.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus