Stiri de ultima ora

Românii din Diaspora votează în condiții speciale de siguranță sanitară | Romania Libera

Românii din Diaspora votează în condiții speciale de siguranță sanitară | Romania Libera
Economic
Românii din Diaspora votează în condiții speciale de siguranță sanitară

Ministerul Afacerilor Externe a stabilit modul de desfășurare a votului la alegerile parlamentare în cele 748 secții amenajate în afara României.

Actualizat: 22.11.2020 - 10:01

Măsurile sanitare la secțiile de vot amenajate pentru cetățenii români aflați peste hotare în data de 6 decembrie, data alegerilor parlamentare, sunt similare cu cele stabilite la alegerile locale ce au avut loc la sfârșitul lunii septembrie.

Românii care se prezintă pentru a vota sâmăbătă, 5 decembrie, și duminică, 6 decembrie, la una dintre cele 748 secții de votare ce vor fi amenajate în afara țării trebuie să știe că purtarea măștii de protecție este obligatorie pe toată perioada în care se află în sediul secției de votare și în localul de vot.

Distanța minimă de un metru trebuie respectată de toți alegătorii iar în secții trebuie efectuată dezinfecția periodică și după fiecare contact direct cu alte persoane a mâinilor participanţilor la procesul electoral.

Dezinfecţia sau nebulizarea, după caz, a sediilor secţiilor de votare, înainte şi după terminarea votării, în ambele zile de votare dar și dezinfecţia periodică a suprafeţelor şi a instrumentelor necesare votării, pe durata derulării procesului electoral sunt alte măsură obligatorii ce trebuie respectate.

Măsurile de siguranță sanitară vor fi completate de măsurile în vigoare în statele unde se amenajează secțiile de votare și din acest motiv Ministerul Afacerilor Externe le recomandă românilor care vor să se deplaseze în vederea exercitării dreptului la vot să se informeze din timp cu privire la eventualele restricții impuse de autoritățile locale.

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că la alegerile parlamentare din 5 și 6 decembrie organizate în afara țării se va putea vota în 748 secții de vot, lista secțiilor de votare fiind disponibilă pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe.
RomaniaLibera.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus