Stiri de ultima ora

Restanțele pentru crescătorii de animale – la plată. Anunțul șefului APIA!

Restanțele pentru crescătorii de animale – la plată. Anunțul șefului APIA!
Economic
Sumele pentru crescători, aprobate de Guvern și publicate în Monitorul Oficial, joi 10 iunie vor intra la plată în această săptămână și ulterior în conturile beneficiarilor. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) poate începe plățile pentru schema de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor după ce documentul a devenit oficial. Șeful agenției, Adrian Pintea, a anunțat pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO că

”Restanța de octombrie – decembrie este gata, iar pentru ianuarie – martie astăzi se finalizează centralizarea și facem solicitarea de bani către minister”, a spus șeful APIA, care a subliniat că în această săptămână plățile vor începe către beneficiari.

Proiectul de Hotărâre de Guvern prin care sunt alocați banii pentru ameliorare a fost aprobat de Guvern și publicat în Monitorul Oficial de săptămâna trecută. ”Suma alocată ajutorului de stat pentru anul 2021 este de maximum 40.000 mii lei, din care 17.610 mii lei pentru speciile taurine, bubaline, porcine şi ecvine, respectiv 22.390 mii lei pentru speciile ovine şi caprine, şi se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru anul 2021”, se arată în document.

Schema de ajutor de stat are ca obiectiv acoperirea costurilor administrative aferente întocmirii şi menţinerii registrului genealogic, precum şi costurile aferente testelor pentru determinarea calităţii genetice sau a randamentului genetic al şeptelului.

Ajutoarele sunt furnizate sub formă de servicii subvenţionate întreprinderilor individuale şi familiale, persoanelor fizice autorizate, persoanelor fizice care deţin certificat de producător/atestat de producător, după caz, precum şi persoanelor juridice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul creșterii animalelor.

Intensitatea ajutorului de stat pentru efectuarea serviciilor menționate anterior este: a) de până la 100% din costurile administrative aferente întocmirii şi menţinerii registrelor genealogice; b) de până la 70 % din costurile aferente testelor efectuate de terţi sau în numele unor terţi pentru determinarea calităţii genetice sau a randamentului genetic al şeptelului.

Solicitanţii ajutorului de stat sunt asociaţii sau organizaţii de crescători de animale care prestează serviciile menționate anterior, acreditate de către Agenția Națională pentru Zootehnie ”Prof. dr. G. K. Constantinescu” pentru întocmirea şi menţinerea registrelor genealogice ale raselor de animale şi/sau pentru determinarea calităţii genetice a raselor de animale.

De asemenea, solicitanţii trebuie să încheie cu beneficiarii, crescători de animale, cărora le prestează serviciile menționate anterior contracte care să cuprindă specia, rasa şi numărul de animale, serviciile prestate şi tariful acestora.

Proiectul, ”plimbat” între ministere mai mult de 2 luni

Hotărârea pentru stabilirea datei până la care se aplică prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor, precum și pentru completarea art.19 din Hotărârea Guvernului nr. 1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor a fost lansată în dezbatere publică pe 22 aprilie și aprobată de abia pe 9 iunie, la mai mult de două luni distanță. Asociațiile de fermieri au de încasat plăți restante din primul trimestru, ianuarie-martie dacă au optat să primească ajutorul trimestrial sau din primele 5 luni dacă au ales ca acesta să fie achitat lunar, alegerea fiind la latitudinea fiecărei organizații. În plus, asociațiile din sectorul bovinelor au restanțe mai vechi care datează din 2020.

Proiectul pentru ameliorare fusese anunțat de ministrul agriculturii, Adrian Oros, că intră la aprobare de săptămâna trecută când șeful de la agricultură a afirmat într-o conferință de presă care a avut loc joi, 3 iunie că ”speră” că documentul va intra în ședința de Guvern. Ulterior s-a dovedit că ministrul i-a păcălit pe fermieri din nou iar banii nu au ajuns la aceștia.

Despre acest subiect Agrointeligența-AGROINTEL.RO a scris aici:

Despre proiectele pe care fermierii încă le așteaptă Agrointeligența-AGROINTEL.RO a scris aici:

Pe  Instagram-ul Agrointeligența  găsiți imaginile momentului din agricultură!
agrointel.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus