Stiri de ultima ora

Regulile de siguranţă ale participanţilor la ziua alegerilor locale 2020

Regulile de siguranţă ale participanţilor la ziua alegerilor locale 2020
Economic
Alegerile locale de duminică reprezintă primul scrutin organizat în România de la declanşarea epidemiei de COVID-19, astfel că pentru a vota trebuie respectate mai multe măsuri de protecţie sanitară, cele mai importante fiind păstrarea distanţei de cel puţin un metru faţă de alte persoane, purtarea măştii de protecţie, dezinfectarea mâinilor. În plus, de această dată alegătorii vor fi cei care manevrează actul de identitate, buletinele de vot şi îşi lipsesc autocolantul cu menţiunea "Votat" pe cartea de identitate, scrie News.

Persoanele care nu pot merge la secţia de votare din cauză de boală sau invaliditate pot solicita urna mobilă, printr-o cerere care trebuie depusă la secţia de votare sâmbătă seara, împreună cu actele din care rezultă starea de sănătate sau de invaliditate.

Deocamdată, nu este clar pe ce bază pot solicita urna mobilă persoanele aflate în izolare din motive legate de epidemia de COVID-19 şi care nu au un act scris în acest sens. Expert Forum a atras atenţia, joi, asupra acestei situaţii, apreciind că, în lipsa unor reglementări clare, alegătorii aflaţi într-o astfel de situaţie nu vor putea vota.

Potrivit Ghidului pentru alegeri publicat de Autoritatea Electorală Permanentă şi a ordinului emis de ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne, accesul alegătorilor în sediul secţiei de votare se va face eşalonat spre a evita aglomerările din interiorul acestuia. Alegătorii sunt obligaţi să poarte masca de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, şi să îşi dezinfecteze mâinile la intrarea în sediul secţiei de votare şi la ieşirea din acesta.

Dacă este aglomeraţie la intrare, personalul de pază va asigura distanţarea de minimum un metru între persoane.

Persoanele care prezintă un risc crescut de a dezvolta o formă gravă de COVID-19 (de exemplu, vârsta peste 65 de ani, persoane ce se declară cu diabet zaharat sau alte boli cronice, persoane cu imunitate deficitară) pot solicita acces prioritar în localul de vot, confrom News.

La intrarea în sediul secţiei de votare va fi organizat un filtru asigurat de către personalul tehnic dotat cu termometru, materiale de protecţie sanitară şi flacon cu dezinfectant.

În cazul în care un alegător nu dispune de mască de protecţie, acestuia i se va pune la dispoziţie o mască, pe care o va purta pe tot parcursul prezenţei în interiorul sediului secţiei de votare şi în localul de vot. După exprimarea votului, alegătorii vor părăsi imediat sediul secţiei de votare urmând traseele indicate.

alegătorul va purta mască, astfel încât să acopere nasul şi gura, şi va fi menţinut la distanţă de celelalte persoane în exteriorul sediului secţiei de votare;

se va identifica rapid numărul secţiei de votare la care alegătorul este arondat şi va fi anunţat preşedintele biroului electoral al secţiei de votare de existenţa cazului unui alegător ce necesită acces prioritizat;

în localul de vot se vor face pregătirile necesare, astfel încât respectivul alegător să petreacă cât mai puţin timp în interiorul acestuia;

alegătorul îşi va dezinfecta mâinile şi va fi condus de către un membru al personalului tehnic până la intrarea în localul de vot, evitând contactul fizic cu suprafeţele sau cu alte persoane;

după îndeplinirea cu celeritate a formalităţilor prevăzute de lege, alegătorul va vota în cabina de vot care este mai apropiată de intrare. După votare, alegătorul va fi condus în afara sediului secţiei de votare

în cazul în care starea medicală a alegătorului este deteriorată, se va contacta serviciul 112, iar acesta va fi izolat într-o sală separată, evitând contactul cu alţi alegători sau cu alte persoane, şi va fi supravegheat până când va fi preluat de personalul medical.

Alegătorii vor intra în secţie eşalonat, astfel încât în sala unde se votează să nu fie prezenţi, în acelaşi timp, mai mult de 5 alegători şi să se respecte distanţarea de minimum 1 metru între persoane.

În sala de vot, fiecare votant va fi instruit să poziţioneze actul de identitate sau documentul de identitate în suportul terminalului informatic, astfel încât datele sale de identificare să poată fi preluate în Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal. Dacă acest lucru nu este posibil, operatorul de calculator va realiza această procedură, după care îşi va dezinfecta mâinile, detaliază News.

Pentru a fi identificat, alegătorul îşi va îndepărta pentru scurt timp masca, la o distanţă de minimum 1,5 metri faţă de operatorul de calculator şi membrii secţiei de votare. După identificare, alegătorul îşi va repoziţiona masca, astfel încât să acopere nasul şi gura.

Alegătorii îşi pot exercita dreptul de vot în unitatea administrativ-teritorială de domiciliu sau de reşedinţă, după caz, numai în baza unuia dintre următoarele acte de identitate, valabile în ziua votării:
www.bursa.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus