Stiri de ultima ora

Ferma de familie ajunsă în anul 2021. Luptele fermierului Florin Platon, răzeșul care lucrează terenul bătăliei de la Podul Înalt

Ferma de familie ajunsă în anul 2021. Luptele fermierului Florin Platon, răzeșul care lucrează terenul bătăliei de la Podul Înalt
Economic
Fermierul vasluian Florin Platon (48 ani) din județul Vaslui lucrează un teren unic ca încărcătură simbolică pentru poporul român, solă în care, odinioară, cu veacuri în urmă, cel mai de seamă domnitor moldovean  – Ștefan cel Mare, le-a aplicat o lovitură de moarte celor mai aprigi inamici ai creștinătății acelor vremuri. A fost considerată la momentul respectiv, cea mai mare înfrângere aplicată islamului. E drept, că parte din sângele vărsat în 1475 conținea și ceva ”hemoglobină” de munteni, la fel cum trebuie remarcat că voievodul moldovean decretat după acel moment ”eroul creștinătății”, a avut și ajutor maghiar și polonez.

Practic, țarina bătăliei pe care azi Florin Platon o lucrează în arendă cu tractorul său John Deere din 1992 (achiziționat în 2020), a fost îmbibată cu suflet de turc, moldovean, muntean, maghiar și polonez. O mică geopolitică și-a adus aportul la humusul atât de prețios pentru orice agricultor, încât parcă îți vine, chiar dacă știi că-i doar un simplu act poetic, să asociezi holdele cu producții record din anii buni, cu acel ceva-ul pe care solul de acolo îl ascunde în rărunchii lui.

Cu utilajele sale achiziționate în rate (deocamdată amânate de secetă), agricultorul cu nume de filosof parcurge în sus și-n jos solele care înconjoară statuia ridicată în cinstea lui Ștefan și meditează cătrănit la sfatul soției lui, ”Nico”, cum îi place s-o alinte. ”Hei, tăticule (n.r. așa-l alintă ea, mai tânără cu 5 ani ca el), vinde tot și să ne lăsăm de agricultură! Orice, numai agricultură să nu mai facem!”, îl îmboldește soția la răstimpuri. Și nu doar ea.

”Familia ar vrea ca mâine să ne lăsăm de agricultură, din cauza faptului că nu avem o legislație care să ne apere. Priviți ce s-a întâmplat anul trecut. Nu există «forță majoră» în România. Suntem nebuni la cap? Vin furnizorii și ne execută cu acte eliberate de către instituțiile statului român? Cum se poate așa ceva? Îți vine să te lași și să dai foc la tot ce ai, dar nu poți, că ai de plătit rate la bancă. Îmi înțeleg perfect soția că s-a săturat. N-ai cum să ai reacție pozitivă când vii cu bani de la bancă, ca să-i bagi în pământ. Te împrumuți mereu, ca să mai treci un an”, își spune păsul cu glas resemnat. Apoi puterea din glas îi revine, când se activează partea bătăioasă din el, cea de pui de răzeș, care-i dă ghes să continue să se ia la trântă cu fortărețele impasibile care-i decid destinul: Palatul Victoria, Palatul Parlamentului și capitala Imperiului: Bruxelles. Ar mai fi și divinitatea, însă nici măcar Platon nu e într-atât de îndrăzneț încât să-l apuce de reverul hainei pe însuși Dumnezeu. Fiindcă știe din istorie, că în marile bătălii ai nevoie de măcar un aliat.

A făcut cunoștință cu viitoarea soție așa cum îi șade bine unui fermier

A absolvit liceul agricol din Murgeni și e zootehnist de meserie, însă n-o practică, din rațiuni de aritmetică. ”Zootehnia la noi n-a ieșit cu plus niciodată. A mai fost așa, un an, doi, pe la vaca de carne, când s-au mai dat niște subvenții, dar dacă faci un calcul simplu, se merită să dai 10.000 lei pe o vițică și să aștepți 7 ani ca să se amortizeze?”, socotește el.

Absolvirea liceului l-a prins în locul nepotrivit (județul Vaslui) la momentul nepotrivit (imediat după revoluție). ”A fost un dezastru economic. Eu când am terminat liceul erau vândute toate CAP-urile, erau distruse IAS-urile, nu mai era un loc de muncă. Nu te mai băga nimeni în seamă. Nu mai exista nimic. Toată lumea pleca. La vremea aia se mergea extraordinar de mult în Germania și Israel. Eu am rămas în România. Am fost șef de șantier la Brașov, cu 3 echipe în subordine, în domeniul construcțiilor industrial civile, vreme de vreo 11 ani. Banii din Israel erau cam egali cu banii pe care-i câștigam eu în România,” își amintește despre o perioadă în care a construit câteva obiective grozave, despre care însă nu ne lasă să spicuim.

Apoi și-a cunoscut jumătatea și a decis că e vremea să se statornicească în domeniul pe care-l cunoaște și îndrăgește de copil. ”La vremea respectivă încă mai cochetam cu construcțiile și cumnatul, care atunci îmi era doar prieten, acum suntem cumnați, avea tractor și într-o iarnă cu un ger teribil, nu se pricepea să-l facă să pornească. M-am dus și i-am reparat tractorul lui cumnată-miu și așa am cunoscut-o pe soția mea. Soția a devenit agricultoare din cauza mea, însă nu a fost nevoie să o conving. I-a plăcut extraordinar de mult. Când am cunoscut-o pe nevastă-mea, făceam așa, o agricultură de subzistență. Până atunci făceam mai mulți bani cu tractorul doar pe dealuri, că încă nu se adunase pământul la fermieri. Fiecare om își lucra pământul lui. Eu mă duceam cu tractorul pe deal și aram și lui Jenică și Bădică și cu asta basta. Dacă mergeam într-o vară cu cositoarea și făceam 100 ha de coasă, erau bani mulți. Când ne-am căsătorit, am pornit cu între 18 și 22 ha și aveam numai un plug și o panaramă de tractor U650 din cauza căruia m-am nenorocit. M-am îmbolnăvit la coloana vertebrală din cauza lui. Mi s-au tasat două vertebre, fiindcă pe scaun stăteai ca în trei sferturi de ceaun, nu tu suspensii, nu tu direcție. Te rupea de mâini când virai. Niciodată nu-l săturai de piese. Când îi puneai pompă nouă mergea 3 zile și-n a 4-a crăpa. La U 650 nu mi-a plăcut niciodată nimic. La vremea aia noi n-aveam semănătoare de grâu. Avea un prieten de-al nostru o semănătoare foarte veche, care la acel moment avea vreo 50 de ani și curgea sămânța peste tot din ea. Nu se merita să semeni cu aceea, că pica din ea orzul pe afară, iar noi nu ne permiteam pierderi de sămânță, că aveam mult teren semănat cu orz la vremea aceea, că încă erau foarte mulți cai în sat. Soția mi-a zis: «Hai să mergem să semănăm cu mâna» și, la pragul dintre milenii, am semănat ca-n 1907. Am semănat cu mâna, cum semănam cu bunicii mei de multe ori la Bacău și dădeam cu caii cu grapa când eram copil, numai că de data asta, după ce am semănat cu mâna, am dat cu discul cu tractorul ca să îngrop orzul în pământ. Și am făcut orz în anul ăla”, râde când se gândește la soluția găsită ca povestea să meargă înainte.

Obișnuia să își ridice tractorul în două roți, precum Ștefan calul în două picioare

De agricultură performantă s-a apucat în 2009. Performantă e un fel de-a spune. ”Noi am cumpărat o combină Claas Dominator 108, o combină care a făcut istorie, bună, mare, dar fără viteză de lucru. În fine, era și bătrână, nu avea viteză de lucru, nu cernea. Nu puteai să aduni 30 ha într-o zi. Soția nu a fost de acord să luăm combina aceea. A zis să luăm una nouă, că nu o să facem treabă cu vechiturile. Însă până la urmă am luat vechitura, că nici o bancă nu ne ajuta să ne luăm utilaj nou. De-abia în 2015 am luat un mega-utilaj. E un Fendt 6275 L MCS de 258.000 euro. Trei combine într-una. Nu are un singur bătător cu o contră. Are 3 bătători cu 3 contre, din care 2 contre poți să le scoți și să le pui în funcție de umiditatea materialului și de cât de mult material ai. Nu e luată în leasing. Dacă era în leasing nu o luam niciodată, că nu se merită. Muncești și dacă, să te ferească Dumnezeu, te lovește o treabă precum seceta din 2020, vin și-ți iau combina din ogradă și tu ai plătit-o jumătate. Nu trebuie să ne jucăm de-a banii și să credem că suntem noi zmei. Trebuie să fim foarte chibzuiți la treburile astea”, mai spune fermierul.

Combina – refinanțată din cauza secetelor

Ca să poată să o ia prin credit, își amintește acesta, a vândut combina veche, a mai vândut un tractor și a dus avansul la bancă pentru combina nouă.

”Încă mai plătim la ea. Am luat-o cu credit pe 5 ani, dar se pare că se întinde creditul, că am refinanțat-o din cauza secetelor. Acum 3 ani mi-am luat și un tractor nou, de 130 CP, cu încărcător frontal, însă nu mă descurcam cu el, pentru că în condiții de încălzire globală, nu se mai poate lucra cu utilaje de 100 CP. Lucrăm cu maimuțele astea de tractoare care n-au vlagă și le ridicăm precum caii în două picioare. Dăm la deal cu ele și le omorâm. Din cauza asta nu suntem performanți. Știm cu toții că dacă vin vânturile de primăvară și ai pregătit și n-ai semănat imediat și ai scăpat apa din sol, nu mai răsărire uniformă și poți să pierzi cultura dacă nu semeni repede. Așa că ce ne trebuie? Semănătoare cu capacitate mare de lucru. Adică: 1000-1200 l la îngrășăminte, între 250 și 300 kg de semințe în semănătoare. Păi o semănătoare din acesta goală are între 1800 și 2200 kg. Deci un tractor de 90 CP, cum scrie în fișa AFIR că e finanțabil pentru ferma de familie, nu ridică semănătoarea asta niciodată, nici măcar dacă e goală. La o semănătoare turcească, că nu vorbim de din astea performante, căreia dacă nu-i pui cel puțin 140 CP, cu motor în 6 cilindri, cu capacitate cilindrică peste 5000 cc, tractorul nici măcar nu o ridică de jos. De aceea, MADR ar trebui să se întoarcă cu fața către ferma de familie și să dispună actualizarea ghidurilor AFIR în acord cu schimbările climatice și să nu mai limiteze accesul fermelor de familie la finanțări doar pentru tractoare până în 100 CP. Atunci, cu siguranță voi aplica și eu pentru accesarea de fonduri UE, ca să iau utilaje performante. În așteptarea acelui moment, mi-am luat un tractor mare, la vreo 250 CP. M-am dus în lume și l-am găsit, iar prietenul meu, domnul Vasile Balcan, de la Roman, cel care m-a scos din multe necazuri în anii grei, a acceptat și l-a plătit în locul meu și tractorul e la mine. A făcut factură, mi l-a vândut mie și-i plătesc rate dumnealui. Are 227 CP. E dintr-o serie de John Deere bătrân. E un 4955 din 1992, dar bate multe tractoare John Deere noi. Chiar când a început pandemia eu eram undeva pe la Arad. Veneam încoace cu el. Am umblat în toată țara ca să caut tractor. Și l-am găsit până la urmă. Eu inițial am vrut un Fendt, dar era bătrâne și exploatate prost. Așa că am preferat să iau unul mai vechi, fără electronică, fără complicații, cu care te joci și pe care pot să îl repar eu singur. În vestul țării l-am găsit, la un băiet care are fermă de vreo 300 ha, dar el aduce și utilaje de afară. E un utilaj foarte bun. Trag cu el un disc Quivogne de 5 m, cu discuri de 66 cm, ce are 4800 kg. La asemenea echipament, în ziua de astăzi, orice vânzător de tractoare îți dă minim 300 CP. Însă al meu merge foarte bine. Dar tractorul ăsta vine și cu o tinichea de coadă. La finalul anului trecut nu i-am plătit nici un leu domnului Balcan. În primăvară, când l-am luat, trebuia să-i dau avans. I-am zis că nu am bani. A zis: «du-te Florin și-ți ia tractor». Trebuia să-i plătesc rata în toamnă, dar a venit seceta și n-am mai avut ce recolta. Dacă știam că vine seceta, nu mai cumpăram tractor anul trecut în primăvară”, se învinovățește cu jumătate de gură fermierul, care însă cu celălalt ochi râde până la ureche, fericit că, în sfârșit, se poate dezlănțui liber pe ogor.

Atributul sentimental cel mai important al fermei de familie: ”e în familie”

Consideră că utilaje puternice, capabile să îi asigure un sprint susținut în epocile ideale de semănat și recoltat, îi dau posibilitatea să lucreze mai repede și mai eficient, fără brațe de muncă suplimentare. De alfel, constată că ferma de familie e întrucâtva forțată de contextul social să rămână încorsetată în cadrul familial.

”Dintotdeauna satele din jurul Vasluiului au fost sate de oameni muncitori, de răzeși care au muncit cu drag pământul. Acum însă, din toate satele dimprejur pleacă copiii. N-ai pe cine lua la muncă. N-are cine să m-ajute la semănat. Nu găsesc un om pe care să-l plătesc cu sume importante, ca să mă ajute la muncă o zi, o vară sau mai mult. Nu găsesc să angajez un om. N-ai de unde. De aceea toată lumea muncește în familie: eu cu copiii și nevasta. Asta e realitatea”, explică Platon. Totodată, admite că acest aspect e totodată cea mai mare binecuvântare. ”Că lucrăm în familie este bucuria noastră. Doar împreună ne putem asigura traiul zilei de mâine, că așa-i viața la țară. Familia noastră are 2 prunci la școală și o fată căsătorită, însă și ginerele e băiatul meu. Eu așa-l consider. Copiii mai mici sunt ocupați cu mersul la școală, dar ăilalți mai mărișori ne ajută în timpul liber pe noi în câmp. În general la ora 6.00 toată lumea-i trează. Până la ora 7.00 se servește cafeaua și se mănâncă. Fiica și ginerele locuiesc la oraș, în Vaslui, dar dimineața la ora 7.00 ei sunt prezenți la noi în curte, pentru că ei au program de serviciu mai flexibil. Dimineața la 7 fiica cea mare și ginerele intră pe poartă în curte și cer sarcini: «Tata unde ne duci azi? Ai motorină? Ți-aduc îngrășăminte pe deal? Îți pregătesc semințele?» Eu merg cu utilajul, iar copiii vin cu mașina după noi, că nu mă pot descurca de unul singur. De la selectat și tratat semințele, la încărcat și manipulare, ei sunt baza mea, pentru că mi-am cumpărat tractor cu încărcător frontal. Asta îmi permite mie ca în perioada asta să stau în câmp doar la semănat, iar soția și copiii pregătesc sacii, îi iau din hală, îi pun în remorcă, agață remorca de tractor și «hai pe deal». Eu când semăn nu stau niciodată, ci muncesc până seara târziu. Îmi trag sufletul o clipită numai la ora amiezii, când vine soția cu mâncarea. O aduce fata cu mașina, mâncăm cu toți pe deal acolo și după aia la treabă. Întindem acolo pătura pe iarbă și servim o masă câmpenească cu tochitură moldovenească și cu borș, exact cum era odată, când mergeam cu bunica și prășeam păpușoiul. La prânzul câmpenesc e prezentă absolut toată familia. Și ăia mici și ăia mari, toți, că ăia mici vin după noi în câmp, când se termină orele la școală. La 14.30, după ce stăm la masă, fiica mai mare strânge masa și fiecare la lucrul lui, iar pruncii mici la teme. Seara, cu cei mari ne vedem cam două seri da, cam două seri nu, că așa au copiii serviciul. În serile când vin la noi, ne pregătesc deja toate bucatele când venim osteniți de pe dealuri și stăm până seara târziu. Nici iarna nu stăm, că avem o groază de utilaje și echipamente de întreținut și eu singur le fac întreținerea. Nu ne mai permitem, în urma atâtor ani de secetă, să vină firma să se uite la combină și la tractor”, explică Florin Platon.

Vacanțele și le petrec tot în familie, nu într-un parc de distracții, ci printre fiarele parcului de utilaje și echipamente care i-a costat (ori încă îi costă) 500.000 euro. ”Noi nu mergem în vacanțe. N-am ajuns încă la puterea asta economică, pentru că avem investiții enorm de mari și nu ne permitem să plecăm măcar câteva zile, așa. Ca să vă spun sincer, eu n-am văzut Marea Neagră. N-ai cum. Nu poți”, se destăinuie fermierul.

Există și un altfel de impact pe care ferma de familie îl are, de data asta în comunitatea din care e parte integrantă. ”Pilon principal al PAC în UE, așa ar trebui să fie ferma de familie. Ferma de familie dă de mâncare tuturor din sat. Economic vorbind, ferma de familie introduce în consumul local peste 50% din produsele pe care le face. Restul fermelor exportă tot. Se bate apa-n piuă și se spune că noi nu suntem productivi și nu aducem plus valoare. Nu e adevărat absolut deloc. Un fermier mic, cu fermă de familie, are 20-30 de vaci, are niște porci și mai mult de jumătate din cantitatea de produse obținute în respectiva fermă se vinde local. Ferma de familie dacă produce cereale, le bagă în micul său sector de zootehnie. Oamenii duc vacile și vițeii la abator în România. Fermierul de familie vinde laptele și vinde brânza, că la noi nu mai are cine să achiziționeze producția de lapte, cum e prin alte zone ale țării. În Moldova chiar nu se mai cumpără lapte absolut deloc, ca să zici că ții vaca de lapte în ogradă, să dai lapte la procesator. Nu, la noi nu mai există așa ceva. La noi totul se vinde ori la piață, ori la abonați. Noi uităm adesea că ferma de familie fugărește sărăcia din satele României. Vedem prea bine cum 70-80% din copii au luat drumurile străinătății, însă încă mai sunt oameni care au inimi mari și muncesc prin sate, să-și țină copiii aproape. Sunt cei cu ferme de familie”, crede producătorul.

Cei mai frumoși și cei mai teribili ani

În exploatația lor de familie, soții Platon lucrează 180 ha împărțite în două ferme, cvasimajoritatea  luat în arendă. Pentru ei cei mai de succes ani au fost 2013 și 2014, considerați cei mai buni ani agricoli din punct de vedere pluviometric în zonă. ”N-am ascuns niciodată că atunci când anii sunt buni, facem 17 t/ha de grăunță de porumb fără mult efort. Cred că jumătate din agribusiness-ul de pe zona Moldovei a venit și s-a pozat în păpușoi la mine în acel an. Dar, ca să spun sincer, au fost și loturi făcute din sămânță de-a noastră, la comparație cu loturile companiilor și tot la fel de bine au dat producția. E adevărat că pe anumite suprafețe am făcut chiar mai mult, 17,8 t/ha. Avem noi niște loturi de teren foarte bun, pe care noi l-am făcut arabil. A fost livadă pe timpul lui Ceaușescu, iar cei care au preluat livada aia, au tăiat-o. Noi am scos cioatele de acolo, am defrișat, am îndreptat pământul. Am muncit ca nebunii. E o bucățică de pământ, dar bună. Și acolo am obținut recordul de producție, datorită faptului că în zona aceea pe timpul lui Ceaușescu s-a dus foarte mult gunoi de grajd. La grâu cel mai bun an a fost în 2017 când am făcut 9 t/ha cu o varietate de la Caussade, pe o solă amplasată chiar unde e statuia lui Ștefan, la Podul Înalt. Acolo, în jurul statuii e terenul pe care-l lucrez eu, iar casa mea este chiar pe șesul unde i-a lovit Ștefan cel Mare pe turci”, rostește cu reverență în glas fermierul.

Fermierul știe însă, că așa cum după zi vine nemijlocit noaptea și după roadă îmbelșugată vin anii grei. ”Cel mai prost an din toată istoria mea a fost 2020, deși și în 2007 și în 2009 și în 2012 au fost ani de secetă, la fel ca și în 2020. Cei mai grei ani au fost 2007 și 2009, când nu s-a făcut un leu. Se duceau cu vacile și le dădeau frunză de plop. Tăiau crengi să le dea. În sat erau 400-500 de vaci la vremea respectivă. Acum dacă mai sunt decât vreo 7 sau 8 vaci în tot satul. Dar deși 2007 a fost cel mai teribil an, am reușit să trecem de el, datorită faptului că la vremea respectivă nu aveam bănci și atunci, față de 2020, prețul inputurilor pentru înființarea unui hectar de cultură era de 10-15 ori mai mic. De atunci motorina s-a dublat ca preț, nemaivorbind de toate fungicidele, ierbicidele și insecticidele pe care atunci aveam voie să le dăm și acum nu mai putem să le folosim și care au niște costuri impresionante. Cât costă să dau Adengo, de exemplu, un superierbicid, care mie-mi place și pe care îl folosesc după ce-a murit Merlinul, care cam ologea păpușoiul? Anul 2020 ne-a prins cu investiții uriașe în culturi și cu o expunere imensă față de creditori, în contextul în care, dacă ne uităm la prețul grânelor, în urmă cu 10 ani vindeam grăunțele de porumb cu 55-60 bani/kg, iar în toamna anului 2020 ele se dădeau cu exact același preț, de la 55 bani până la 60 bani maxim pe kg, la contract. E drept că s-a scumpit porumbul, dar ulterior, în iarnă, nicidecum la recoltare, când majoritatea noastră suntem forțați să vindem ca să ne plătim furnizorii”, își exprimă frustrarea producătorul.

Recolta anului 2020 își poartă durerea ei, însă o lasă prin testament anilor ce vor veni.  ”Vara trecută m-am dus dimineață la treierat, știind că grâul meu n-are mai mult de-o șchiopă, da? M-am apucat dimineață de treierat și iute am terminat de treierat absolut tot, 80 ha. Recolta de grâu a ajuns la 400 kg/ha. M-am întors cu câteva remorci de grâu, le-am basculat acolo și n-am vândut nimic. Mi-a fost frică să vând grâul, că dacă vin la mine oamenii și cer plata în natură, să pot să le dau. Care vrea să ia, să-l ia din hală. Apoi am făcut credit la bancă, să pot plăti arenda și să-mi plătesc furnizorii pe 2020. Porumbul nu l-am mai treierat deloc. Am un prieten, fost coleg de liceu cu mine, care are zootehnie și i-am zis: «Vină de cosește păpușoiul și dă-l la vaci». Era păcat ca să-l bag în pământ. Cum nu s-a dus în el să-l cosească, m-am dus cu discul, i-am tocat cu discul și sănătate: am semănat grâu și orz peste. Dar nu doar la mine a fost prăpăd. Eu am treierat cu combina de la Mărășești până sus, înspre Botoșani și am văzut chiar în fața Hanului Ancuței, pe-acolo, pe șesurile acelea, până la Roman, la vale, porumb la care, la fel, n-am avut ce recolta. Porumbul era calamitat 100%. Iar semnele anului 2021 nu sunt așa bune deloc, pentru că avem 170 l din septembrie până acum. Vreo 40-50 l s-au evaporat cu căldurile și vânturile care au fost până acum. Deși e un nou sezon agricol, eu nu m-am ridicat. Sunt pe cap și-acum. Cum să te ridici, dacă noi am împrumutat 320.000 lei? Noi anul ăsta nu știu cum o să ducem în spinare anul trecut, fiindcă anul trecut nu s-a terminat efectiv. Și la anul vor continua consecințele anului 2020 și peste celălalt an. Noi venim cu tot anul trecut peste anul ăsta și anul ăsta avem 550.000 lei costuri, plus 380.000 lei de anul trecut, plus rata la combină, pe care nu am plătit-o. Se fac în jur de 1.100.000 lei datorii, la o fermă de familie de 180 ha, în condițiile în care într-un an bun venitul fermei e undeva la 100.000 euro. Eu sunt conștient că nu pot achita suma asta. Orice ar fi, nu am cum să fac banii ăștia. Ar însemna să am un venit de 6111 lei /ha, așa că datoriile din 2020 se vor duce în 2022, o parte și în 2023 și nu știu dacă nu și în 2024. Atunci vă întreb, care e mai e bucuria de a fi agricultor? Pentru mine nu mai e. Numai muncesc ca nebunul, ca să plătesc, fiindcă domnul ministru n-a vrut să dea OUG-ul, pe care l-a promis în campanie. Vom trăi cu cât ne dă Dumnezeu. Pe an ce trece ne învățăm cu mai puțin, pentru că nu există nici legi, nici politici care să ne asigure o funcționare sustenabilă”, rostește omul pământului.

Cum arată ferma de familie extrasă din lumea ideilor lui Platon

Omul care an după an, prin chin răscolește brazda la Podul Înalt și aruncă sămânță în pământ, apoi îngrijește mugurii de plante care scot capetele înspre văzduh, sperând ca fiecare floare să devină un bob, și-a construit mental o fermă ideală în care mai seamănă și recoltează din când în când, atunci când n-o mai suferă pe cea de pe pământ.

”Ca să facă Florin Platon ce-i place lui mai mult să facă pe Pământ: «agricultură», statul român ar trebui să-și traseze în primul rând o legislație pe termen lung, nu pe termen scurt sau mediu. În cazul ăsta visul lui Platon se termină acolo unde s-a terminat legea. În condițiile actuale ferma de familie este sortită pieirii. Dacă Guvernul gândește pe placul fermierilor din România la finalul PAC-ului am fi o Românie aproape integrată din punct de vedere economico-social. Pentru asta trebuie să se facă ghiduri normale de accesare a fondurilor europene. Dacă nu suntem în stare să le creem, atunci hai măcar să le copiem de la alții, pentru că marea majoritate statelor n-au pus atâtea condiții de îndeplinit, încât să-ți fie teamă sau lehamite să-ți depui cerere de finanțare la AFIR, când știi că tu îți pui toți bănuții din munca ta pe 2-3 ani pentru îndeplinirea condițiilor contractuale cu AFIR și la urmă o să vezi că proiectul tău e acceptat dar nefinanțat fiindcă s-a schimbat regula jocului în tompul jocului. De asemenea, dacă s-ar legifera ca fermierii să poată accesa credite garantate din partea statului român de până la 2 milioane euro, pe 20-30 de ani și cu dobândă de  2%, cum dau toate IFN-urile din Europa, aș putea să îmi iau un tractor de putere medie, 250-300 CP, pentru a putea face lucrări grele, de scarificat și de dat cu tigerul. Aș putea să dau cu îngrășăminte acolo, pe miriște, să mă duc cu tigerul într-o singură trecere, să vin cu o semănătoare performantă cu pre-pregătire și să semăn. Combină bună am, dar cu credit pe termen scurt. Dacă aș avea o garnitură completă de utilaje și echipamente moderne, cu amortizare pe termen lung, aș putea să practic agricultură pentru o climă în schimbare și să ies și eu la pensie, dacă îmi dă Dumnezeu sănătate, având strâns un ban, acolo, și să zic: «Uitați nepoților, asta a făcut bunicul vostru!»

Dar să lăsăm dorințele, și să încheiem într-o notă ceva mai optimistă, ruptă din concret. ”Cel mai frumos moment al zilelor unui fermier este recoltatul. Când recoltezi și te duci cu utilajul în câmp și ai suspiciuni la început, că zici că-i puțin, că-i slab și vezi că buncărul ți se umple, ți se umple și inima de bucurie. Acela-i punctul pentru care lucrăm în fiecare an: adunatul roadelor pământului. Cu o condiție. Să ai ce!”, își termină povestea agricultorul.

Pe  Instagram-ul Agrointeligența  găsiți imaginile momentului din agricultură!
agrointel.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus