Stiri de ultima ora

Ethereum atinge noul record de 4.100 de dolari și este în continuă creștere

Ethereum atinge noul record de 4.100 de dolari și este în continuă creștere
Economic
Ethereum, al doilea cel mai mare criptoactiv după capitalizarea de piaţă, atinge un record de 4.100 de dolari şi continuă să crească, spune Simon Peters, analist în domeniul pieţei criptoactivelor al platformei de investiţii eToro.

"Ethereum a atins încă un record în această săptămână după ce preţul a urcat peste noapte la un nou maxim de 4.105 dolari. Al doilea cel mai mare criptoactiv după capitalizarea de piaţă are o traiectorie ascendentă de la ultimul său hard fork, în timp ce continuă să-şi dovedească argumentele de utilizare. Numărul de DApps (Aplicaţii descentralizate) continuă să crească pe platformă. Cererea din partea investitorilor instituţionali alimentează această evoluţie recentă, întrucât cumpărătorii pe scară largă îşi diversifică expunerea la această clasă de active emergente, iar ethereumul este următoarea alegere naturală", spune el, potrivit unui comunicat eToro.

Moneda are, de asemenea, o valoare mult mai mică decât bitcoin, care se tranzacţionează în prezent cu puţin sub 59.000 de dolari după o creştere în weekend, scrie News.ro.

Valoarea sa unitară mai mică face ca ethereumul să fie atractiv pentru investitorii care doresc să deţină monede întregi, numărul potenţialilor investitori care ar putea investi 4.000 de dolari pentru a cumpăra un ethereum fiind net mai mare decât numărul investitorilor care sunt dispuşi să cheltuiască 59.000 de dolari pentru a deţine un bitcoin.

De asemenea, Dogecoin îşi revine după ce Musk dezamăgeşte investitorii. Preţul Dogecoin a crescut luni, după un weekend volatil, când a scăzut în valoare după mult aşteptata apariţie a lui Elon Musk , CEO-ul TESLA şi un fan Doge, la Saturday Night Live.

eToro a fost fondată în 2007 cu misiunea de a deschide pieţele globale pentru ca toţi cei interesaţi să poată tranzacţiona şi investi într-un mod simplu şi transparent. Platforma eToro permite tuturor să investească în activele pe care şi le doresc, de la acţiuni la mărfuri până la active cripto. Este o comunitate globală cu peste 20 milioane de utilizatori înregistraţi. Utilizatorii pot cumpăra, deţine sau vinde active, pot să îşi monitorizeze portofoliul în timp real, şi pot tranzacţiona oricând doresc.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus