Stiri de ultima ora

Comisia Europeană are vești bune pentru România: Primii bani ar putea veni înaintea vacanței de vară

Comisia Europeană are vești bune pentru România: Primii bani ar putea veni înaintea vacanței de vară
Economic
Comisia Europeană a anunţat vineri că obiectivul său este ca unele dintre planurile naţionale de redresare şi rezilienţă (PNRR) pe care statele UE trebuie să i le trimită pentru a beneficia de sumele din fondul NextGenerationEU să poată fi aprobate înaintea vacanţei de vară, relatează agenţia EFE.

Obiectivul nostru este să reuşim aprobarea cel puţin a unora dintre planuri, cu prefinanţarea de 13% înaintea pauzei de vară , a declarat comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni, la o conferinţă de presă după reuniunea Eurogrupului.

El a admis că acest obiectiv este îndrăzneţ , întrucât cele 27 de state membre trebuie să adopte legislaţia care să permită Comisiei Europene să se împrumute pe pieţele financiare pentru a constitui fondul în valoare de cel mult 800 de miliarde de euro (în preţuri curente, respectiv 750 de miliarde de euro în preţuri constante din 2018), dar a apreciat că UE se află cu adevărat pe drumul cel bun .

Însă 10 din cele 27 de state nu au ratificat până în prezent această legislaţie, situaţia cea mai preocupantă fiind în Germania, unde Curtea Constituţională a dispus suspendarea procesului de ratificare pentru a se pronunţa asupra unor plângeri care contestă mai ales legalitatea emiterii de datorie europeană comună.

Fondul NextGenerationEU va finanţa în special investiţii în tranziţia ecologică şi sectorul digital. Pentru a putea beneficia de granturile şi împrumuturile din acest mecanism statele membre trebuie să obţină aprobarea Comisiei Europene şi a Consiliului UE pentru planurile lor naţionale de reforme şi investiţii.

Niciun plan naţional de redresare şi rezilienţă nu a fost trimis până în prezent (Comisiei Europene). Credem că le vom primi în următoarele două, trei sau patru săptămâni de la majoritatea statelor membre , a mai declarat comisarul Gentiloni.

După primirea planurilor naţionale, Comisia va trebui să se pronunţe asupra lor într-un termen de două luni, iar după ce le va da undă verde va reveni Consiliului UE - ce reuneşte statele membre - sarcina să le valideze în termen de o lună.

Potrivit unor surse europene citate de agenţia spaniolă de presă, Spania, Portugalia, Grecia şi Franţa ar putea fi primele care vor prezenta Comisiei planurile lor naţionale, probabil înainte de 30 aprilie.

Cele 800 de miliarde de euro din acest fond european de redresare post-pandemie reprezintă însă mult sub suma de 1.900 de miliarde de dolari din planul promovat în SUA de administraţia preşedintelui Joe Biden.

Totuşi, Gentiloni a cerut să nu fie subestimată reacţia UE, în opinia sa aceasta fiind de asemenea foarte puternică în combaterea efectelor economice ale pandemiei, dând exemplul folosirii pe scară largă a garanţiilor publice pentru împrumuturi, evitându-se astfel falimente şi creşterea şomajului.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus