Stiri de ultima ora

Bucşa, Unicredit: Dacă trec toate măsurile votate în Parlament, datoria publică ajunge la 50% din PIB. România va ajunge junk. Euro va trece de 5 lei

Bucşa, Unicredit: Dacă trec toate măsurile
votate în Parlament, datoria publică ajunge la 50% din PIB. România va
ajunge junk. Euro va trece de 5 lei
Economic
Dacă se adoptă toate măsurile votate în Parlament, respectiv majorarea pensiilor cu 40%, creşterea salariilor profesorilor şi dublarea alocaţiilor, atunci datoria publică va ajunge la peste 50% din Produsul Intern Brut, probabil vom pierde ratingul de investiţii şi România va ajunge „junk”, iar euro ar putea să treacă temporat de 5 lei, este de părere Dan Bucşa, economist-şef pentru Europa Centrală şi de Est în cadrul UniCredit Bank Londra.

Dan Bucşa este de părere că nu putem vorbi anul ăsta despre economia României fără a vorbi despre politica fiscală. „Politica fiscală este folosită în acest moment la capacitate maximă. Nu cred că poate fi folosită mai mult”, afirmă el.

Potrivit lui Bucşa, există trei piloni de luptă cu pandemia: unul financiar, unul de comunicare eficientă şi altul de testare. „România are doar primul pilon, cel financiar, nu are un pilon de comunicare eficient şi nu are pilonul de testare, urmărire şi izolare, aşa cum ar trebui să fie pentru a controla o pandemie. România a făcut mai mult decât şi-a permis pe partea fiscală pentru a compensa că celelalte două nu există. Dar cred că nu am avut de ales”, afirmă economistul.

Potrivit lui Dan Bucşa, toate tipurile de cheltuieli bugetare au crescut în România, ceea ce e anormal într o recesiune. „De obicei într-o recesiune investiţiile scad abrupt, ceea ce nu s a întâmplat. Sper ca cheltuielile de capital să rămână şi la anul”, precizează economistul.

Unicredit se aşteaptă la o contracţie a economiei României de 5% în acest an, urmată de o creştere de 4% anul viitor, cu o contribuţie mai mare a investiţiilor decât în mod normal, dar nu cu o contribuţoe a exporturilor nete.

România a avut cea mai mică alocare ca procent din PIB pentru susţinerea economiei, dar alocarea este cel mai bine distribuită din toate ţările, potrivit lui Bucşa.

În materie de alocare, susţinerea directă a economiei s-a ridicat la 2,3% din PIB, în timp ce cea indirectă la 3,7% din PIB. Însă susţinerea practic implementată s-a ridicat la 1,7% din PIB, cea directă, şi 1,2% din PIB cea indirectă.

Economistul Unicredit afirmă că în România a existat deja o creştere a şomajului, dar vor mai fi încă două cel puţin, una la finalul anului când multe firme îşi vor regândi activitatea pentru anul viitor şi una la anul. Bucşa este de părere că programele precum şomajul tehnic trebuie menţinute şi în 2021 cel puţin 6 luni, pentru că dacă nu va va fi foarte greu pentru firme să supravieţuiască. Puţine ţări mai pot să taie dobânda, iar România mai are loc să o reducă cu 50 de puncte de bază, a mai spus Bucşa.

„Dacă nu, vom avea şi anul viitor aceste cheltuieli doar cu salariile şi pensiile care vor ajunge la 90% din veniturile din taxe şi impozite. Ceea ce este aberant pentru orice ţară se vrea modernă. Din restul de 10% plus venituri nefiscale va trebui să acoperim tot – sănătate, educaţie, apărare, unde avem nişte îndatoriri ca membri NATO, funcţionarea administraţiei – ceea ce este imposibil”, afirmă Bucşa.

Astfel, în scenariul de risc al Unicredit, în care pensiile cresc cu 40%, se dublează alocaţiile, iar salariile profesorilor cresc, situaţia se schimbă radical. Mai precis, BNR ar putea doar păstra dobânda la acelaşi nivel sau, într-un scenariu extrem, va mări dobânda pentru a apăra leul. Ratingul României va scădea la junk, fiind suficient ca două din trei agenţii de rating să facă acest lucru. Euro ar putea să treacă temporar de 5 lei, fără o intervenţie puternică a Băncii Centrale.

„România are problema populismului fiscal. Ceea ce face Parlamentul acum – sunt cifre comparabile cu 2008 - este o subminare a economiei României, fără niciun fel de bază de calcul!”, spune Bucşa.

Dan Bucşa afirmă că există o concepţie greşită potrivit căreia dacă reducem pensiile speciale avem loc de creşterea pensiilor cu 40%. „Este fals. Pensiile fiscale sunt o anomalie, pensiile speciale nu sunt justificate nici etic. Nu zic că trebuie să existe pensiile speciale, dar reducerea lor nu este soluţie pentru a creşte pensiile cu 40%. Trebuie altceva. Altceva vine din creşteri de taxe sau de îmbunătăţirea colectării”, afirmă economistul.

PSD propune creşterea impozitului pe veniturile peste medie. Dan Bucşa afirmă că nici această soluţie nu este potrivită, în special în contextul în care PSD nu arată la ce procente de impozitare se va ajunge.  O simulare realizată de Dan Bucşa arată că Creşterea impozitului pe venit ar aduce 1,5 – 2% din PIB, la o creştere a ratei de impozitare la 25%, respectiv 30% pentru veniturile peste medie. Sumele ar reprezenta o creştere teoretică a veniturilor la buget cu 6-8%, însă probabil că efectul general va fi mai redus, ca urmare a scăderilor de încasări din taxele pe consum, ca urmare  a reducerii venitului disponibil. „Oamenii care ar plăti aceste impozite acoperă mai mult de 80% din consum în România, deci e puţin probabil ca ei să consume la fel dacă impozitele le cresc atât de mult. Cu alte cuvinte, alte categorii de impozite vor scădea – mai ales TVA, dar şi accizele. Este suficientă această creştere pentru a acoperi o creştere de pensii şi toate celelalte pomeni promise de Parlament? Nu! Deficitul rămâne peste 9% la anul. Nu vom putea explica investitorilor străini cum reuşim să avem deficit de peste 9% timp de doi ani la rând şi cum îl vom finanţa, la ce cost”, spune Bucşa.

Estimarea de deficit pentru anul viitor a Unicredit este de circa 5% din PIB, în scenariul de bază, şi vine din eliminarea unor cheltuieli generate de pandemie. 

„Scăderea deficitului bugetar se poate face anul viitor. Dar sub nivelul de 3% probabil că nu se poate face. Ar trebui totuşi ca guvernanţii să se uite către exemplul Poloniei care a implementat toate măsurile propuse de Banca Mondială şi în plus au încercat să rupă sectorul privat de politic”, afirmă Bucşa.

Economistul-şef suşine că polonezii au reuşit majoreze gradul de colectare al TVA şi să reducănivelul evaziunii fiscale atât la graniţă cât şi la nivel naţional, la nivelul firmelor mici, nivel la care şi evaziunea fiscală de la noi este la cote ridicate. 

„Dar dacă mă întrebaţi eu sunt din categoria celor care spun că reducerea deficitului bugetar anul viitor se poate realiza mai degrabă prin majorarea taxelor indirecte (TVA şi accize) şi mai puţin aimpozitelor directe, care au avantajul de a atrage investitori şi chiar de a contribui la creşterea competitivităţii", a declarat Dan Bucşa.

De asemenea, el nu exclude posibilitatea ca după alegeri să fie eliminate o parte din facilităţile acordate sectoarelor construcţii şi IT, dar speră că aceste lucruri vor fi făcute după ce vor avea loc discuţii cu reprezentanţii sectoarelor respective şi poate chiar li se vor oferi alte avantaje, în schimb.
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus