Stiri de ultima ora

Boeing s-ar putea opri din producţia celebrului modelul de avion 747

Boeing s-ar putea opri din producţia celebrului modelul de avion 747
Economic
Constructorul aeronautic american Boeing a anunţat joi că ar putea pune capăt producţiei celebrului avion Boeing 747, în condiţiile în care cel mai mare producător de avioane din lume se confruntă cu scăderea comenzilor şi presiuni asupra preţurilor, transmite Reuters.

Boeing 747 este un model emblematic pentru industria aeronautică începând de la intrarea sa pe piaţă în anul 1970. Denumit "Queen of the Skies", Boeing 747 are un design original marcat de "cocoaşa" anterioară.

"Dacă nu vom putea obţine suficiente comenzi, producţia şi alte riscuri nu vor putea fi atentuate, am putea înregistra noi pierderi semnificative şi de aceea este posibil să decidem încheierea producţiei modelului 747", a informat Boeing într-un comunicat de presă.

Anterior, constructorul aeronautic american a precizat că a decis să reducă la jumătate ritmul de producţie a avioanelor Boeing 747, de la 12 până la şase avioane pe an, începând din luna septembrie 2016.

"În ceea ce priveşte programul 747, am decis să ne revizuim estimările privind producţia şi veniturile viitoare pentru a ţine cont de slăbiciunile actuale şi cele preconizate de pe piaţa de transport aerian de marfă", a declarat la

rândul său directorul general de la Boeing, Dennis Muilenburg.

Timp de trei decenii, Boeing 747 a fost cel mai mare avion de pasageri din lume şi până acum au fost livrate peste 1.500 de exemplare. Însă ritmul de producţie pentru acest model a scăzut de la 1,5 aparate pe lună în luna iunie 2015 la un exemplar în fiecare lună în prezent, urmând ca din luna septembrie să se reducă la jumătate.

Boeing nu este singurul producător de avioane care are probleme cu vânzarea celor mai mari avioane de pasageri. Rivalul european Airbus a confirmat recent că are de gând să reducă la jumătate ritmul de producţie pentru modelul A380 superjumbo, în condiţiile în care companiile aeriene preferă mai mult avioanele cu două motoare în locul celor cu patru.
capital.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus