Stiri de ultima ora

Aproape o treime dintre români și-ar dori să treacă la o mașină electrică, însă cred că țara nu este pregătită cu infrastructura necesară - studiu

Deși românii cred că o mașină poate să funcționeze mai bine de 10 ani, 37% declară că o schimbă, în medie, o dată la 3-5 ani

Un procent semnificativ afirmă că au schimbat 1-2 mașini de când sunt șoferi (43%). Deși majoritatea oamenilor (63%) sunt de părere că o mașină nouă poate avea o durată de viață optimă de (peste) 10 ani, un procent semnificativ (37%) este cel al șoferilor care au schimbat 3-5 mașini în decursul celor 15 ani de când conduc.

8 din 10 români și-ar dori să treacă la o mașină electrică sau hibrid în viitor, însă sunt de părere că Romania nu este pregătită cu infrastructura necesară.

Este semnificativ procentul celor deschiși la ideea de a trece în viitor la o mașină electrică sau hibrid – 79% dintre români, având în vedere că la nivel european, deja există aproximativ 1,8 milioane de astfel de vehicule înmatriculate (la final de 2019, potrivit Comisiei Europene).

Dintre cei 79%, aproape o treime declară că ar lua în considerare să achiziționeze o mașină electrică, iar jumătate dintre români (51%) își exprimă dorința de a trece la varianta hibrid.

Principalul beneficiu al mașinilor electrice este diminuarea poluării, menționat de 73% dintre români, urmat de eficiența din punct de vedere al costurilor menționată de 17% dintre oameni. Caracterul modern și inovativ este mai puțin important pentru români, astfel că doar 9% dintre ei îl consideră drept un beneficiu.

În ceea ce privește orizontul de timp, 58% dintre români cred că vor face tranziția la o mașină mai prietenoasă cu mediul în următorii 3 sau 5 ani.

România nu este pregătită ca infrastructură pentru șoferii acestor mașini, consideră 85% dintre români, deși ei și-ar dori să conducă în viitorul apropiat o mașină electrică. Doar 5% dintre români sunt de părere că țara noastră este suficient de pregătită pentru acest tip de abordare sustenabilă. Este posibil că tocmai din acest motiv, unii șoferi să nu își dorească să renunțe la mașinile cu carburant convențional. 21% dintre români consideră chiar că vor rămâne mereu la mașina pe diesel sau benzină, în special cei cu venituri mici, sub 2.000 lei (28%) și nu se gândesc la tranziția către mașina electrică/hibrid.

Românii sunt pesimiști, deși își doresc mașini electrice. Aceasta este o oportunitate pentru branduri de a le oferi oamenilor soluții pentru transportul prietenos cu mediul.

Datele ne arată că oamenii sunt pesimiști și în ceea ce privește capacitatea României de a lua măsuri în următorii 3 ani spre a îmbunătăți infrastructura pentru mașinile electrice, 79% dintre ei spun că țara noastră va fi în continuare nepregătită.
HotNews.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus