Stiri de ultima ora

12 sfaturi care te pot ajuta să te asiguri că vei avea o vacanță liniștită

12 sfaturi care te pot ajuta să te asiguri că vei avea o vacanță liniștită
Economic
Redeschiderea granițelor pentru turiști și relaxarea măsurilor de călătorie în mai multe țări presupun, totodată, riscuri specifice la care pot fi expuși turiștii, precum intervenții medicale, anularea călătoriilor, pierderea bagajelor sau a documentelor și multe altele.

Pentru a veni în sprijinul celor care au în plan o călătorie, UNSAR lansează astăzi, împreună cu ANAT - Patronatul Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România.

Indiferent de frecvența călătoriilor, o asigurare poate reduce riscul pierderilor financiare, în cazul în care lucrurile nu merg conform planului. Spre exemplu, în 2020, chiar și în contextul pandemiei de COVID-19, companiile de asigurare Membre UNSAR au plătit despăgubiri de peste 24,5 milioane lei, din care 22,6 milioane lei pentru cheltuieli medicale, iar restul pentru acoperirea unor riscuri precum anularea călătoriei (storno), problemele cu bagajele, răspunderea civilă, pierderea documentelor, întreruperea călătoriei etc.

Comparativ, în 2019 au fost achitate daune de aproximativ 32 milioane lei, dintre care peste 29,7 milioane lei pentru cheltuieli medicale. Astfel, chiar și în condițiile în care numărul polițelor încheiate de români s-a redus în 2020 față de 2019 (de la 485.210 polițe în 2019, la 370.428 în 2020 ), iar valoarea totală a primelor brute subscrise s-a înjumătățit, impactul riscurilor asupra turiștilor s-a menținut aproape constant.

Prin urmare, haideți să trecem la recomandările făcute de UNSAR și ANAT.

1. Cine poate încheia o asigurare de călătorie în afara granițelor României?

Orice persoană fizică cetățean sau rezident român, în calitate de asigurat care călătorește temporar în afara granițelor României. Această asigurare poate fi încheiată atât de asigurat, cât și de alte persoane în calitate de contractanți, cum ar fi, de exemplu, angajatorul sau părintele. Chiar și în cazul asiguraților cu o vârstă mai înaintată, aceștia pot primi oferte personalizate, în funcție de politica fiecărei companii de asigurare.

2. Când se poate încheia polița medicală de călătorie?

Polița de asigurare se încheie obligatoriu pe teritoriul României și anterior începerii călătoriei. Există tot mai multe variante de achiziție a polițelor și în varianta online – astfel, asiguratul își poate achiziționa polița în format electronic chiar înainte de a se îmbarca spre destinație / părăsi teritoriul României.

3. Care sunt tipurile de călătorii pentru care vă puteți asigura?

Asigurarea este valabilă pentru deplasări în străinătate efectuate în:

4. Care sunt riscurile pe care le poate acoperi o poliță de asigurare pentru călătorie?

Ce sfaturi are Bogdan Aurescu pentru românii care pleacă în...

ATENȚIE: Toate aceste cheltuieli se acoperă numai pentru urgențe medicale consecință a survenirii unor boli și/sau accidente pe timpul călătoriei.

De asemenea, ar putea fi acoperite și cheltuielile medicale și de repatriere aferente îmbolnăvirii cu COVID-19, conform condițiilor speciale agreate la nivelul fiecărei societăți de asigurare.

Pot fi incluse și acoperiri suplimentare (clauze), cum ar fi: anularea călătoriei din motive neimputabile persoanei asigurate (asigurare sau clauza storno), întreruperea / extinderea călătoriei, servicii de asistență rutieră, asigurarea de accidente persoane, răspundere civilă legală,asigurarea documentelor, asigurarea bagajelor, sporturi de agrement etc.

5. Care sunt excluderile pentru care nu veți beneficia de despagubiri?

Printre excluderile care se menționează în aceste polițe de asigurări se regăsesc și acele evenimente rezultate în urma desfășurării unor activități care nu corespund scopului declarat al călătoriei, cele produse intenționat de asigurat ori au rezultat în urma comiterii unor infracțiuni de către acesta.

De asemenea, există restricții de acoperire în ceea ce privește bolile cronice / afecțiuni preexistente și consecințele lor, boli cu transmitere sexuală, vaccinări de orice fel, operații estetice, tratamente stomatologice etc.

6. Sunt disponibile și asigurări de călătorie pentru vacanțe pe teritoriul României?

Da! Ca urmare a contextului pandemic, asigurătorii au venit în întâmpinarea noilor nevoi ale asiguraților și au pus la dispoziția acestora noi produse de asigurare pentru călătoriile efectuate pe teritoriul României.

Aceste noi asigurări se pot emite pentru persoanele fizice care călătoresc în scop turistic, pe teritoriul României. Riscurile acoperite pe o astfel de poliță sunt preluate din polița standard – valabilă pentru călătoriile în străinătate – și pot acoperi cheltuielile medicale de urgență sau alte cheltuieli suplimentare referitoare la transportulmedical, funerar, dentar de urgență etc. Verificați cu distribuitorul dumneavoastră și informați-vă asupra acoperirii oferite!

7. Care este perioada pentru care puteți încheia asigurarea pentru călătorie?

În general, polița se emite pentru perioada călătoriei și intră în vigoare la data și ora indicată în poliță, dar nu înainte de plata primei de asigurare și a începerii călătoriei. Se poate opta și pentru o asigurare anuală, cu posibilitatea de efectuare de călătorii multiple pe întreaga durată de asigurare achiziționată, dar fiecare cu o anumită perioadă limitată.

8. Cum se stabilește suma asigurată din polița de asigurare pentru călătorie?

Asigurătorii oferă anumite pachete de servicii care pot fi personalizate în funcție de cerințele și necesitățile asiguraților, fiind oferite mai multe variante de valori maxime ale sumelor asigurate (limita maximă a despăgubirilor în caz de incident) având și alte sublimite pe acoperiri/clauze suplimentare. Acestea pot diferi în funcție de statele de destinație a călătoriei pentru care sunt emise și de regiunea în care aceste state sunt situate (Europa, America de Nord, Orientul Mijlociu etc.).

9. Se poate emite o singură asigurare pentru toți membrii unei familii care pleacă în călătorie?

Da, există și astfel de soluții de a emite o singură poliță pentru un grup de persoane, în funcție de condițiile agreate de fiecare societate de asigurări în parte.

10. Care sunt obligațiile persoanei asigurate?

Printre obligațiile principale ale asiguratului se numără plata anticipată și integrală a primei de asigurare sau în altă modalitate prevăzută în polița de asigurare, declararea corectă, completă și în conformitate cu realitatea a tuturor informațiilor referitoare la risc și la împrejurările producerii evenimentului asigurat, luarea de măsuri pentru prevenirea producerii unor prejudicii, avizarea în cel mai scurt timp posibil a producerii evenimentului către compania de asistență la datele de contact menționate în asigurare. Aceasta va oferi asiguratului mai multe detalii legate de procedura pe care va trebui să o urmeze sau anumite indicații medicale, după caz. (anterior beneficierii de servicii medicale).

11. Dacă am card european de asigurari sociale de sănătate, pot beneficia și de acoperirile unei polițe de asigurare de călătorie?

Asigurarea de călătorie reprezintă o formă extinsă de protecție față de protecția oferită de cardul european de asigurări sociale de sănătate. Se poate achiziționa de la orice societate de asigurare autorizată și este valabilă în toate țările care sunt menționate în pachetul ales și care corespunde unei categorii de teritorialitate.

Deținerea unui card european de asigurări sociale de sănătate nu limitează accesul către alte acoperiri oferite de asigurarea de călătorie. Acest tip de asigurare poate reduce considerabil cheltuielile produse de riscuri precum: accidente, îmbolnăvire, pierderea zborului, anularea călătoriei, pierderea bagajului sau a actelor (acte de identitate, carduri bancare etc.), furt, evacuarea de urgență, repatrierea etc.

12. Care sunt detaliile asupra cărora ar trebui să acordați o importanță sporită atunci când încheiați o asigurare?

Consultanța oferită de către distribuitorii în asigurări este foarte importantă în ceea ce privește achiziția unui produs de asigurare. Ca și în cazul altor forme de asigurare, mai întâi trebuie să fie înțeleasă nevoia asiguratului, urmând ca soluția oferită să fie una personalizată care să corespundă cerințelor și necesităților acestuia.

Detalii referitoare la riscurile acoperite, obligațiile asiguratului și ale asigurătorului, precum și excluderile (situațiile în care nu puteți beneficia de despăgubire) pot fi regăsite încondițiile de asigurare, iar în formă restrânsă sunt oferite în cadrul documentului de informare privind produsul de asigurare denumit IPID – oferit obligatoriu, gratuit, anterior încheierii oricărui contract. Vă recomandăm să le studiați înainte de a solicita emiterea poliței, pentru a putea lua decizia corectă în ceea ce privește acoperirea de care aveți nevoie.

După emiterea poliței, este foarte important să verificați corectitudinea datelor cuprinse în aceasta pentru a nu întâmpina dificultăți în momentul în care va trebui avizat un eventual incident.
www.wall-street.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus