Stiri de ultima ora

Women s Prize For Fiction 2021: 16 romane au fost selectate pe lista lungă a premiului literar

Women s Prize For Fiction 2021: 16 romane au fost selectate pe lista lungă a premiului literar
Cultura
Lista nominalizărilor de anul acesta cuprinde o largă varietate de genuri şi teme literare: familie (gemeni şi fraţi, relaţii mamă-fiică), maternitate, sărăcia din zonele rurale şi izolare, dependenţă, identitate şi apartenenţă, problema rasismului şi a claselor sociale, durere şi fericire, drumul spre maturizare şi viaţa adultă. Romanele au acţiuni plasate în diverse locuri de pe glob, de la sudul Londrei la sudul Statelor Unite, Ghana, Hong Kong, Barbados, Brooklyn, dar şi tărâmuri fictive, se mai precizează în anunţul organizatorilor.

Am citit foarte multe romane excelente pentru competiţia din acest an şi am avut o sesiune în care am deliberat cu multă energie, punându-ne în discuţie pasiunile, opiniile şi preferinţele. Din păcate, am fost nevoiţi să renunţăm la câteva cărţi foarte merituoase, dar suntem încrezători că am ales 16 romane remarcabile, care reprezintă o gamă cu adevărat vastă şi variată de ficţiune scrisă de femei, reflectând multiple perspective, stiluri narative şi preocupări , a precizat preşedinta juriului, scriitoarea Bernardine Evaristo.

Alături de Evaristo, din juriul competiţiei mai fac parte autoarea, jurnalista şi realizatoarea de emisiuni de tip podcast Elizabeth Day, jurnalista, scriitoarea şi prezentatoarea de radio Vick Hope, editorialista şi scriitoarea Nesrine Malik, precum şi prezentatoarea de ştiri Sarah-Jane Mee.

Cele 16 romane selectate pe lista lungă sunt următoarele: Because of You , de Dawn French; Burnt Sugar , de Avni Doshi; Consent , de Annabel Lyon; Detransition, Baby , de Torrey Peters; Exciting Times , de Naoise Dolan; How the One-Armed Sister Sweeps Her House , de Cherie Jones; Luster , de Raven Leilani; No One is Talking About This , semnat de Patricia Lockwood; Nothing But Blue Sky , de Kathleen MacMahon; Piranesi , de Susanna Clarke; Small Pleasures , de Clare Chambers; Summer , au autoarei Ali Smith; The Golden Rule , de Amanda Craig; The Vanishing Half , de Brit Bennett; Transcendent Kingdom , de Yaa Gyasi; Unsettled Ground , de Claire Fuller.

Lista scurtă a acestui premiu literar, care va conţine doar şase romane, va fi anunţată pe 28 aprilie, iar romanul câştigător al Women s Prize for Fiction 2021 va fi desemnat pe 7 iulie.

Decernat pentru prima dată în 1996 sub denumirea Orange Prize for Fiction, Women s Prize for Fiction recompensează excelenţa, originalitatea şi accesibilitatea în literatura scrisă de femei din lumea întreagă" şi oferă un premiu de 30.000 de lire sterline. Ediţia din 2020 a fost câştigată de scriitoarea Maggie O Farrell, care a fost premiată pentru volumul Hamnet .
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus