Stiri de ultima ora

Video Iubiri literare

Video Iubiri literare
Cultura
A legat și a dezlegat prietenii, prejudecăți și chiar vieți. Dragostea e aceeași dintotdeauna. Poveștile de iubire sunt unice, iar scriitori și poeți și-au jurat iubire în inele din fire de iarbă, sau citeau poezii nesfârșite la focul mic de la gura sobei. Astăzi putem descoperi, ajutați de Muzeul Literaturii Române, și iubiri îngropate în timp și ascunse de ochii celor mai mulți dintre noi.

Vă propunem un exercițiu de imaginație: să presupunem că suntem cam cu vreo 100 de ani în urmă, într-un mall din Capitală, ne întâlnim cu poeți și scriitori ai acelor vremuri și stăm de vorba cu ei. Ne povestesc despre iubirile pe care le-au trăit.

Dacă ne-am fi întâlnit acum cu Ștefan Augustin Doinaș, ne-ar fi povestit despre iubirea pe care a trăit-o cu balerina Operei Române  Irinel Liciu. Cei doi și au promis că dacă unul moare, celălalt se va sinucide, și așa a și fost.

"Poemele luminii" ale lui Blaga nu ar fi existat dacă el nu ar fi întâlnit-o pe Cornelia Brediceanu, cea care a crezut din prima clipa în el. E drept că Lucian Blaga a fost inspirat și de alte muze, însă iubirea dintre el și Cornelia a rămas vie pe viață.

Radu Stanca și Doti Stanca s-au iubit, așa cum spun ei, 11 ani nemărginit. Poetul și dramaturgul o diviniza pe soția sa, Doti.

Gelu Naum și Ligia Naum au trăit suprarealismul, și nu doar pe cel literar. După cum ei înșiși povestesc, s-ar fi întâlnit azi, în fața cinematografului, fără măcar să stabilească. Și nici să se mire.

Astfel de povești se trăiesc și astăzi. Legenda Sfântului Valentin a prins rădăcini acum aproape două mii de ani și a rămas o sărbătoare, pentru unii religioasă, pentru alții culturală sau doar o idee comercială.
www.tvrinfo.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus