Stiri de ultima ora

Unde ne bucurăm de artă cât încă mai putem

Unde ne bucurăm de artă cât încă mai putem
Cultura
Cu vederea sumbră a unor viitoare restricţii care se ivesc la orizont, iubitorii de artă mai au o rază de speranţă, manifestată în forma festivalului Diploma.

Diploma este festivalul dedicat noii generaţii de artişti, arhitecţi şi designeri, un loc în care operele acestora pot fi dezvăluite publicului larg, şi se desfăşoară până la finalul acestei săptămâni. Mai exact, 11 octombrie este ultima zi în care vizitatorii pot ajunge în galeriile create în Combinatul Fondului Plastic (St. Băiculeşti, nr. 29) din Bucureşti.

Dacă ajungi la Combinatul Fondului Plastic, ar fi bine să îţi eliberezi cam două ore din program, pentru că cele trei zone diferite abundă de lucrări artistice, care mai de care mai interesante şi atrăgătoare, din toate domeniile artei.

IQOS Living Room, locul în care familiaritatea şi frumosul îşi dau mâna

Una dintre aceste zone în care am petrecut şi noi un timp destul de îndelungat este IQOS Living Room, un spaţiu care imaginează integrarea artei într-o sufragerie, îmbinarea frumosului cu familiarul.

IQOS Living Room îşi propune să evidenţieze impactul estetic al artei în definirea spaţiului personal, dar şi importanţa integrării acesteia în realitatea de zi cu zi, printr-o serie de micro-expoziţii atipice, dezvoltate în jurul unor scenografii familiare.

Micro-universurile creative astfel imaginate încurajează vizitatorul să se familiarizeze imediat, natural, cu o serie de lucrări expuse la Diploma de-a lungul celor şapte ediţii de până acum şi să descopere intenţiile artistice din spatele acestora, urmărind explicaţiile conceptuale, care completează şi contrastează cu firescul ambientului.

Expoziţia IQOS Living Room este realizată de echipa Zeppelin Design, şi numără lucrări ale unor artişti precum Carmen Nicolau, Cătălin Velea, Filip Voicu sau Sînziana Coşoianu. Aceştia semnează şi unele dintre cele mai frumoase opere prezente aici, precum „Monştri, sirene şi alte lighioane” (Carmen Nicolau) sau „Animal Totem” (Cătălin Velea).

O altă lucrare care merită admirată este cea a Ancăi Vintilă Dragu, denumită #Antropo-Ciberneticus, care explorează legătura dintre om şi tehnologie, evidenţiind dependenţa celui dintâi de cea din urmă.

Până când pot fi vizitate expoziţiile

Accesul la Diploma 2020 se face în condiţii de siguranţă şi distanţare socială, cu fluxuri şi trafic atent gândite şi controlate. Toţi vizitatorii sunt invitaţi să se dezinfecteze pe mâini la intrarea în expoziţii şi să poarte mască care să acopere nasul şi gura pe toată durata participării la eveniment. De asemenea, participanţilor le va fi verificată temperatura la intrarea în spaţiile expoziţionale.

Biletele pentru accesul la Festival sunt gratuite, însă sunt într-un număr limitat. Cei interesaţi le pot rezerva aici  şi pot vizita expoziţiile până duminică, la ora 22:00.
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus