Stiri de ultima ora

TOP CINEMA Filmul de desene animate "Zootropolis" rămâne în fruntea box office-ului nord-american

TOP CINEMA  Filmul de desene animate Zootropolis rămâne în fruntea box office-ului nord-american
Cultura
Filmul de desene animate "Zootropolis", realizat de studiourile Disney, a continuat să fie în weekendul trecut în fruntea box office-ului nord-american. El ocupă primul loc încă de la lansarea de acum trei săptămâni, potrivit cifrelor provizorii furnizate duminică de firma Exhibitor Relations și preluate de AFP.

Aventurile iepuroaicei polițiste Judy Hopps, care lucrează într-un oraș populat numai de animale, au avut încasări de 38 de milioane de dolari în Statele Unite și Canada și un total de 201,8 milioane de la lansare.

"Divergent 3: Allegiant", film SF și de aventuri cu Shailene Woodley și Jeff Daniels, ocupă poziția a doua în box office la lansarea sa în weekendul de lansare, cu 29 de milioane de dolari.

Podiumul este completat de o altă peliculă nouă, "Miracles from Heaven", cu Jennifer Garner și Queen Latifah, cu încasări de 15 milioane de dolari.

În coborâre din cauza noilor veniți, "10 Cloverfield Lane", cu Mary Elisabeth Winstead și John Goodman, pierde două locuri și se clasează pe locul al patrulea, cu 12,5 milioane de dolari după a doua săptămână în sălile de cinematograf din Statele Unite și Canada. În total, filmul, care prezintă povestea unei tinere ce se trezește într-un buncăr după un accident de mașină, are încasări de 45,2 milioane de dolari.

Aceeași coborâre a fost înregistrată de pelicula "Deadpool", care prezintă aventurile unui antierou din universul Marvel cu accente de umor negru. Filmul trece de pe locul al treilea pe al cincilea, încasările sale în weekendul trecut fiind de 8 milioane de dolari după a șasea săptămână de proiecție în sălile de cinematograf de pe continentul nord-american. Încasările totale se cifrează la 340,9 milioane de dolari.

Top 10 este completat, în ordine, de filmul de acțiune "London Has Fallen" (cu încasări de 6,9 milioane de dolari în weekend și 50 de milioane în cele trei săptămâni de la lansare), "Whiskey Tango Foxtrot", care coboară două locuri (2,8 milioane de dolari și 19,3 milioane în trei săptămâni), "The Perfect Match", comedie romantică (1,9 milioane de dolari și 7,3 milioane în două săptămâni), "The Brothers Grimsby", cu Sasha Baron Cohen (1,5 milioane de dolari și 6 milioane în două săptămâni) și "The Revenant", câștigător a mai multe premii Oscar în luna februarie, printre care pentru cel mai bun regizor — Alejandro Inarritu — și Cel mai bun actor — Leonardo DiCaprio—, care revine în Top 10 (1,2 milioane de dolari în weekend-ul trecut și 181,2 milioane după 13 săptămâni de proiecție în sălile de cinematograf).
www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus