Stiri de ultima ora

Timotei Prahoveanul a sfințit pictura valoroasă a parohiei bucureștene Cărămidarii de Sus

Timotei Prahoveanul a sfințit pictura valoroasă a parohiei bucureștene Cărămidarii de Sus
Cultura
O operă valoroasă din punct de vedere cultural a fost resfințită, în urma restaurării, la biserica parohiei bucureștene Cărămidarii de Sus. Este vorba de pictura interioară a lăcașului de cult. Aceasta a fost realizată, în stil necolasic, în 1877, de Gheorghe Ioanid, cel mai cunoscut ucenic al lui Gheorghe Tattarascu.

În Duminica Tomei, 09 mai 2021, Episcopul vicar Timotei Prahoveanul a oficiat slujba de sfințire a picturii, binecuvântând totodată și celelalte lucrări efectuate la biserică, scrie Basilica.ro .

Sărbătoarea unei biserici reînviate

Preasfinția Sa a numit evenimentul „o sărbătoare a unei biserici reînviate”. El a amintit că lăcașul de cult al Parohiei Cărămidarii de Sus a stat în ruină ani la rând.

De la venirea preotului Ionuț Bogdan Văduva a fost restaurată pictura, dar și exteriorul bisericii, a fost înlocuită tabla acoperișului și consolidată turla lăcașului de cult. Pentru aceste activități, preotul paroh a fost hirotesit iconom.

De asemenea, delegatul Patriarhului a oferit mai multe distincții celor care au contribuit la „reînvierea” bisericii. Între aceștia, Protos. Bartolomeu Bogdan, îmbisericit pe seama parohiei, a fost distins cu Ordinul „Sanctus Stepahnus Magnus”, iar preotul coslujitor Petru Bogdan Tudose și Victor Opaschi, Secretarul de Stat pentru culte, au primit Diploma Anului Omagial 2021 cu medalie.

Accesează galeria foto pentru imagini cu pictura bisericii. Vezi mai multe detalii despre lăcașul de cult în istoricul parohiei Cărămidarii de Sus.

Premii pentru grupurile catehetice

În cadrul evenimentului de la Cărămidarii de Sus a avut loc și premierea grupurilor care au câștigat etapa eparhială a Concursului Naţional Catehetic „Biserica – familia românilor de pretutindeni”.

Conform regulamentului, au fost premiate lucrări realizate în colaborare între tinerii din țară și cei de peste hotare, după cum urmează:

Premiul I: Portofoliul „Desaga cu doruri”

Portofoliul a fost alcătuit de elevii din grupele de cateheză de la Parohia „Nașterea Domnului” și „Sfântul Apostol Andrei” din Ploiești (în parteneriat cu Liceul Tehnologic „Sfântul Apostol Andrei” din oraș), și de la Parohia „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Verona, sub coordonarea Pr. Ioanin Chilan (Ploiești), Pr. Codrea Gabor (Verona) și a unui colectiv de 17 profesori.

Premiul II: Portofoliul „Călătorie în copilăria Sfinților. File de poveste”.

A fost alcătuit de elevii din grupele de cateheză de la Parohia „Sfântul Pantelimon” – Sector 2, Capitală (în parteneriat cu Școala Gimnazială Maica Domnului), și de la Parohiile Odder (Danemarca) și Torrejon de Ardoz (Madrid), sub coordonarea Pr. Bogdan-Aurel Teleanu și a unui colectiv de trei profesori.

Premiul III: Portofoliile „Diaspora – suflet românesc în Biserica neamului” și „Dar cu har”

„Diaspora – suflet românesc în Biserica neamului” a fost alcătuit de elevii din grupele de cateheză de la parohiile Telega I și Bordenii Mari, protoieria Câmpina (în parteneriat cu Colegiul Național Nicolae Grigorescu din Câmpina), și cei de la Parohia San Bernardo d’Ivrea din Torino, sub coordonarea Pr. Marian Ștefan (Telega I), Pr. Liviu Milea (Bordenii Mari), Pr. Marian Preda (Torino), Diacon Alin Stoleriu (Torino) și a unui colectiv de cinci profesori.

„Dar cu har”, realizat de elevii din grupele de cateheză de la Parohiile „Sfinții Arhangheli” – Huedin, Sector IV Capitală (în parteneriat cu Școala Gimnazială 98 „Avram Iancu”), și „Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț” din Rovigo (Italia), sub coordonarea Pr. Florentin-Nectarie Antasiuc (Huedin), diacon Badea-Aurel Nicula (Huedin), Pr. Nicolae Budui, prof. Adina-Gabriela Bădescu și doamna Georgiana Budui.

Câștigătorii Concursului Național Catehetic din toate eparhiile vor fi premiați de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel de hramul istoric al Catedralei Patriarhale, 21 mai 2021.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus