Stiri de ultima ora

Tenorul George Vîrban, pe marile scene ale lumii și în cafasul bisericii - Dialoghez prin muzică cu Cel de Sus

Tenorul George Vîrban, pe marile scene ale lumii și în cafasul bisericii -  Dialoghez prin muzică cu Cel de Sus
Cultura
La numai 27 de ani, tenorul George Vîrban are o carieră impresionantă. Solist al prestigioasei Opere de Stat din München, cu recitaluri susținute în Franța, Germania, Belgia, Rusia, China, George Vîrban rămâne cu picioarele pe pământ și spune că îi datorează totul lui Dumnezeu, care i-a fost tot timpul alături. Din acest motiv se împarte între scenă și cafasul bisericii, potrivit basilica.ro

Atunci când cânt la Biserică emoția este întotdeauna specială, pentru că îmi spun în gând, de fiecare dată, că eu acum mă las pe mine și îi cânt lui Dumnezeu. Las la ușa Bisericii pe solistul George Vîrban și încerc sa dialoghez prin muzică cu Cel de Sus”, a spus George Vîrban. Din 2019 este solist al corului Evia – Parohia Brâncuşi din capitală.

Despre scenă şi Biserică, George Vîrban spune că sunt două lumi diferite. De asemenea, emoţiile şi trăirile sunt distincte.

„Deși ambele pot spune că le fac în fata oamenilor, pe scenă sunt solistul George Vîrban și pot fi judecat sau apreciat ca atare, iar în Biserică, deși cânt în fața credincioșilor, am parte de acea intimitate, eu cu Dumnezeu, pentru că în Biserică nu mai este vorba despre mine. Mă rog pentru mine, pentru apropiații mei, numai ca o fac prin cântare”.

2018, Gala de Operă Ceboksary, Rusia. Foto credit: George Vîrban arhivă personală.

„Divinitatea are un rol uriaș în viața mea

Dumnezeu este o prezenţă constantă în viaţa sa, spune tânărul solist. Nu există moment în care să îL simtă departe, iar actul artistic îl dedică în totalitate Lui.

„Îl iau pe Dumnezeu cu mine în tot ce fac, acasă, în viața personală, dar mai ales pe scenă, pentru ca nu există liniște mai mare decât să-mi încredințez arta pe care o fac Celui ce mi-a îngăduit sa o fac!”, precizează George Vîrban.

Tenorul, care în anul 2017 a fost desemnat de Revista Actualitatea Muzicală „Cel mai bun tânăr solist“, declară că tot parcursul profesional şi personal se datorează lui Dumnezeu care „nu lasă nimic la voia întâmplării”.

„Chiar și în momentele de cădere, când poate nu toate lucrurile erau așa cum m-am așteptat, am știut mereu că ceea ce mi-e dat să se întâmple se va întâmpla, și cu voia lui Dumnezeu voi duce totul la bun sfârșit”.

Consideră că vocea pe care o are este un dar de la Dumnezeu care vine cu multe responsabilităţi. Exact ca în pilda talanţilor. „Eu am datoria de a munci și a face ca acest dar minunat să  înfrumusețeze și să bucure inimile oamenilor!”

„Cine cântă în biserică, se roagă de două ori

A copilărit în satul Gărvan din Tulcea şi, ca în orice localitate rurală, „Biserica este un nucleu foarte puternic de comuniune”, afirmă George Vîrban. „Ea este acolo și la bune și la rele in mijlocul oamenilor”.

„Îmi mai amintesc ca eram fascinat de Sărbătoarea Bobotezei, când prin fața Bisericii era o adevărată paradă cu cai și tineri călărind, veniți special să primească de la preotul satului binecuvântarea cu Agheasma Mare”.

Pe lângă aceste amintiri, îi răsună în gând cuvintele rostite de diriginta sa de la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin“ din Galați: Cine cântă în biserică se roagă de două ori. Această frază mi-a rămas întipărită în minte, subliniază George.

Cum a ajuns la Parohia Brâncuşi?

„Biserica m-a atras de fiecare data când m-am mutat într-un oraș nou. Am căutat un loc unde sa pot merge duminica să mă rog, să cânt și să mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce am”. Şi aşa a ajuns la Parohia Brâncuşi din sectorul 6 al Capitalei, ocrotită de Sfântul Ioan Rusul, unde a descoperit un proiect muzical serios şi un grup de tineri dedicaţi muzicii şi lui Dumnezeu.

„S-a creat, la Brâncuși, o comunitate de tineri artiști, teologi și absolvenți de conservator, foarte talentați și înzestrați care, îmi place să o spun, sunt uniți întru același numitor comun: Biserica. Ne simțim reciproc emoțiile fiecăruia, bucuria și tristețea și asta nu ar fi fost posibil dacă nu am fi fost uniți și în viața de zi cu zi”.

Corul Evia are un obiectiv clar: performanţa. Însă performanța din Biserică este una diferită față de cea de pe scenă, mărturiseşte George Vîrban.

„Cântările în cadrul Sfintei Liturghii nu ar avea niciun efect asupra credincioșilor dacă noi, cei de la cor, nu am aduce starea necesară rugăciunii, acea atmosferă prin care simțim cu adevărat ca ne deschidem sufletul în fața lui Dumnezeu”.

Pr. Costel Burlacu, George Vîrban şi membrii corului Evia. Foto credit: Parohia Brâncuşi.

Proiectele corului Evia

În decembrie 2020, grupul coral Evia a lansat un nou album de colinde, iar anul acesta este programat un CD cu piese interpretate la chinonic. Dar acestea nu sunt singurele proiecte muzicale demarate de cor, prin intermediul parohiei.

„O alta mare realizare și totodată un proiect în derulare este ca am putut transforma Corul Evia din cor bărbătesc în cor mixt, fapt ce a adus un plus de armonie în Biserică. Actualul cor EVIA își îmbogățește repertoriul în fiecare săptămână cu noi cântări pentru Sfânta Liturghie”.

„Plănuim mai multe evenimente culturale care să promoveze tinerii artiști ai parohiei, majoritatea fiind studenți sau absolvenți ai Universității Naționale de Muzică din București, departamentul Canto, deci viitori cântăreți de operă”.

„Avem în plan pentru acest an, dacă situația epidemiologică o va permite, realizarea celei de-a doua ediții a  Serilor Culturale Brâncuși , un eveniment ce cuprinde serate muzicale, operă, cor, recitaluri cu muzică românească, teatru și ateliere pentru cei mici. Cu ajutorul lui Dumnezeu  și prin sprijinul imens pe care ni-l acordă părintele paroh Costel Burlacu, vom duce la bun sfârșit tot ce ne-am propus”.

Tenorul George Ionuț Vîrban

S-a născut în 1994, la Tulcea. A absolvit Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin“ din Galați. După patru ani de canto s-a mutat la București; și-a continuat studiile la Universitatea Națională de Muzică București, pe care a absolvit-o în 2019.

Au urmat serii de masterclass-uri cu nume de rezonanță internațională în lumea operei, tenorul Vasile Moldoveanu, tenorul Marcello Giordani, soprana Leontina Văduva,mezzosoprana Viorica Cortez, concerte la Opera Națională București, Filarmonica George Enescu, Filarmonica de Stat Sibiu, Filarmonica „Mihail Jora“ Bacău, Sala Radio și participarea la competiții naționale și internaționale.

A fost bursier al Fundației Principesa Margareta a României.

În 2016 a debutat la Teatrul de Operă și Balet din Saransk, Rusia, în rolul lui Lensky din Opera „Evgheni Oneghin“ de Ceaikovsky și la Opera Grand Avignon din Franța.

În 2017 a concertat la Harbin Concert Hall și Shanghai Symphony Hall din China, Opera Română din Cluj-Napoca, în rolul lui Lensky, Opera Națională București, în rolul lui Nemorino și devine prim solist al Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian“ din București, debutând în rolul lui Koltoy la premiera operetei „Victoria și al ei husar“ și în „Concertul celor 3 Tenori“.

În perioada 2017-2019 a fost solist la Teatrul de Operetă București și la Opera Națională București.

A câștigat premii la concursuri vocale precum: „Vox Artis” Sibiu, „George Enesco” Paris – Franța, „Virginia Zeani” Tg. Mureș, „Jeunes Espoirs” Avignon – Franța, „Sabin Dragoi” Timișoara.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus