Stiri de ultima ora

Tatuatorul de la Auschwitz: o poveste despre curaj şi iubire în „Lagărele morţii“

Tatuatorul de
la Auschwitz: o poveste despre curaj şi iubire în „Lagărele morţii“
Cultura
1942, infam an! În primăvară, regimul nazist hotărăşte că a venit momentul să deschidă cutia „soluţiei finale“: începe uciderea în masă a evreilor în toate lagărele controlate de Reich. La Auschwitz-Birkenau, cel mai mare lagăr de exterminare, transporturile se ţin lanţ – pleacă un tren, vine altul. Pentru cei năpăstuiţi, aici e ultima destinaţie. După drumuri lungi, crunte, în căldură, fără apă, fără mâncare, înghesuiţi în vagoane destinate vitelor, prizonierii, evreii şi ţiganii din toate zonele controlate de nazişti coboară pe peroanele lungi de la Birkenau şi sunt luaţi în primire de soldaţi SS (Schutzstaffel, organizaţie paramilitară a NSDAP). La debarcare, li se confiscă toate lucrurile pe care şi le aduseseră cu ei în speranţa – firavă, dar importantă – că în următoarea staţie viaţa va fi tolerabilă şi va avea o oarecare urmă de normalitate. 

În coloanele lungi de deţinuţi, fiecare ţinând în mâini câte-o hârtie cu un număr unic, stă timidă, sub privirile aspre ale ofiţerilor SS, şi tânăra Lotte Weiss. Vine tocmai din Krompachy, un orăşel cehoslovac din apropiere de Caşovia. Cu hârtia strânsă în mâini, e îndrumată către o masă, la care stau doi bărbaţi, deţinuţi din lagăr. Sunt Tattoowierer (n.r. – tatuatorul) şi asistentul lui. Ei trebuie să-i imprime cifrele de pe foaie pe antebraţ, ca o prescurtare a viitorului sumbru. Însă în faţa tatuatorului, Lotte are parte de o pâlpâire de nesperată fericire. Îl recunoaşte: bărbatul aşezat la masă e Ludwig Eisenberg, unul dintre prietenii ei de acasă. Bucuros să vadă o faţă cunoscută, Ludwig îi tatuează numărul cu cifre cât mai mari, ca să aibă timp să-şi şoptească diverse: cum e acasă, ce se întâmplă în lagăr. 

Ludwig Eisenberg – Lale, cum se prezenta el – n-a fost singurul tatuator de la Auschwitz, dar a fost cel care, din această poziţie, i-a ajutat pe cei din lagăr să mai uite de foame. Şi nu oricum, ci făcând contrabandă. Viaţa lui e astăzi cunoscută în toată lumea după ce scriitoarea Heather Morris îi accepta, în 2003, invitaţia de a-i scrie povestea, în romanul „Tatuatorul de la Auschwitz“ (publicat, în limba română, la Editura Humanitas Fiction), care s-a vândut în şase milioane de exemplare.

Când Birkenau era numai nămol

Ludwig Eisenberg a ajuns la Auschwitz-Birkenau cu primul transport din Cehoslovacia, în aprilie 1942. Ştia că merge către un dezastru, dar nu putea să-şi imagineze cât de mare, cât de adânc avea să fie. „După-amiază, pe la 14.00-15.00, ne-au dus la Birkenau. Ce era Birkenau? Birkenau nu era nimic atunci. Era numai nămol acolo. Puneai piciorul în nămol şi nu-l mai puteai scoate“, povestea Eisenberg într-un interviu pentru Jewish Holocaust Museum and Research Centre, pe 8 mai 1996.

A fost repartizat în Blocul 7 şi imediat a fost pus să construiască noi barăci. Deţinuţii veneau în valuri şi toţi trebuiau să-şi construiască singuri celulele imunde, din lemn, cu paturi suprapuse. „Munceam... Nu munceam, mă uitam la SS şi, dacă veneau, le spuneam băieţilor şi ei începeau.“ După o lună şi jumătate, l-a lovit ghinionul: s-a îmbolnăvit de tifos, boală care decima deţinuţii cu zecile. Gardienii l-au luat şi l-au aruncat peste alţi bolnavi într-o maşină care avea să-i ducă la moarte pe toţi. A scăpat, însă, căci Kapo-ul său (prizonier desemnat de gardienii SS să supravegheze munca silnică sau să îndeplinească sarcini administrative) s-a urcat în maşină şi l-a tras dintre damnaţi. „Era polonez, un băiat foarte de treabă. Când m-a văzut, a sărit în maşină, m-a luat şi m-a ascuns şapte zile.“

„Sunt Tattoowierer. Ce zici de arta mea?“

Când şi-a recăpătat cunoştinţa, prima faţă pe care a văzut-o era a unui alt salvator. „Eu sunt Pepan. Sunt Tattoowierer. Ce zici de arta mea?“, i-a spus arătând spre numărul pe care i-l bătuse în piele: 32407. „Nu ştiu ce-a văzut la mine“, spunea Eisenberg în interviu. Să râcâie cu acul în pielea bărbaţilor nu i se părea cea mai rea muncă, însă lucrurile s-au complicat când au început să-i fie aduşi femei şi copii. „Era mereu îngrijorat. Când trebuia să-i tatueze pe copii, sergentul SS care era responsabil pentru el îi spunea: «Uite, ori o faci, ori mori»“, povestea fiul tatuatorului, Gary Sokolov, în urmă cu doi ani, pentru talk-show-ul australian „The Project“. 

O perioadă l-a îmbărbătat Pepan, până într-o zi, când acesta a fost urcat în tren şi nimeni nu l-a mai văzut de atunci. În acest fel, Ludwig Eisenberg a fost promovat, devenind „Tatuatorul de la Auschwitz“.  Şirul noilor deţinuţi nu contenea, aşa că zilele de tatuat deveneau din ce în ce mai lungi. Eisenberg a cerut un asistent, nu mai făcea faţă volumului de muncă. Surprinzător, nimeni n-a comentat şi l-a primit pe Leon, ales la întâmplare din rândurile de evrei nou-veniţi. Cei doi tatuau, cot la cot, de dimineaţă până seara, dar nu vorbeau unul cu celălalt şi nici cu deţinuţii.

Mengele era ofiţerul SS de care Lale se temea cel mai tare. Rolul de tatuator al lui Lale l-a ferit, cel mai probabil, de această persoană incredibil de malefică.
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus