Stiri de ultima ora

Sibiu: Trei filme regizate de Anca Damian vor fi prezentate la Festivalul Este

Sibiu: Trei filme regizate de Anca Damian vor fi prezentate la Festivalul Este
Cultura




Trei filme regizate de Anca Damian vor fi prezentate la Festivalul Este (2-6 mai) în secţiunea In Frame, fiind vorba de "Crulic-drumul spre dincolo" (documentar-animaţie, 2011), "Muntele magic" (animaţie, 2015) şi "Perfect sănătos" (ficţiune, 2017), potrivit unui comunicat de presă remis vineri AGERPRES.



"Este Film Festival susţine filmul românesc printr-o secţiune dedicată lui, cele mai multe din producţiile româneşti selectate fiind difuzate în premieră la Sibiu. Anul acesta şi secţiunea In Frame se concentrează pe un regizor român, Anca Damian, din secţiune făcând parte trei filme semnate de ea. De asemenea, festivalul se închide şi deschide cu filme româneşti: 'Pororoca', o coproducţie România- Franţa, în regia lui Constantin Popescu, ce va rula în deschiderea festivalului, pe data de 2 mai, şi 'Scurtcircuit', producţie românească, în închidere, duminică, 6 mai, ambele proiecţii în prezenţa echipei filmelor", se arată în comunicat.



Anca Damian este cineast, operator de imagine, producător, scenarist şi regizor, fiind cel mai bine cunoscută publicului larg ca autor al filmului "Crulic - Drumul spre dincolo", film care narează poetic cinematografic cazul Crulic.



"De ce In Frame Anca Damian? Pentru că ea a refuzat de la început şcolile, canoanele şi grupurile de influenţă, preferând să-şi asume, de la proiect la proiect, responsabilităţi, mize şi riscuri suplimentare, lucrând pe mai multe planuri şi punându-şi puternic amprenta pe producţiile pe care le semnează", potrivit organizatorilor.



"Ultima zi", în regia lui Gabriel Achim, câştigător al premiului pentru Cel mai bun lungmetraj românesc la TIFF 2016 este o comedie neagră despre credinţă şi neîncredere, fidelitate şi infidelitate, iertare şi pedeapsă, un film despre dileme. Primarul unui mic oraş, şeful poliţiei şi preşedintele unei asociaţii creştine de tineret îşi însoţesc prietenul, pe inginerul introvert Adrian, pe drumul spre mănăstire. El a decis să fugă de trecutul lui, să devină călugăr astfel începând o nouă viaţă. Spre surpriza tuturor, întreaga poveste va avea o întorsătură dramatică şi neaşteptată. Filmul va fi prezentat în premieră la Sibiu, în prezenţa actorului Doru Ana.



Prezentat în secţiunea Film Românesc, "Procesul" este un documentar realizat de Claudiu Mitcu şi Ileana Bârsan despre un fost ofiţer al armatei române condamnat la 25 de ani de închisoare pentru o crimă pe care susţine că nu a comis-o. După un lung şir de încercări de a-şi demonstra nevinovăţia, în iunie 2012 Curtea Europeană a Drepturilor Omului i-a dat dreptate lui Mihai Moldoveanu. Prezenţi la proiecţia de sâmbătă, 5 mai, vor fi Ileana Bârsan şi Mihai Moldoveanu, gata să intre în dialog cu publicul prezent.



"Soldaţii. Poveste din Ferentari" în regia Ivanei Mladenovic, spune povestea lui Adi, un antropolog de 40 de ani, părăsit de curând de iubita lui, care se mută în Ferentari pentru a documenta un doctorat despre manele. Acolo, îl întâlneşte pe Alberto, un rom sărac, fost puşcăriaş, care promite să-l ajute să cunoască cântăreţi şi destul de repede, cei doi încep o relaţie. Prezent la proiecţia din 3 mai va fi chiar Adrian Schiop, protagonist al filmului şi autor al cărţii "Soldaţii".



"Fotbal Infinit", în regia lui Corneliu Porumboiu, selecţionat în secţiunea Forum din cadrul Festivalului de Film de la Berlin 2018, porneşte de la ideile unui funcţionar local din Vaslui, Laurenţiu Ginghină, preocupat de aproape 30 de ani să revoluţioneze regulile fotbalului. "În spatele poveştilor şi întrebărilor lui Laurenţiu mi-am dat seama că există un conflict între lege şi libertate, o tematică ce m-a interesat întotdeauna", mărturiseşte Corneliu Porumboiu, care apare el însuşi în film.



"Un pas în urma serafimilor", regia Daniel Sandu spune povestea lui Gabriel, un adolescent care îşi doreşte să devină preot şi intră într-un seminar teologic ortodox. Iniţial încearcă să se adapteze mediului, dar în cele din urmă îşi dă seama că sistemul este complet corupt şi abuziv; nu după multă vreme, el şi alţi trei colegi sunt etichetaţi de consiliul şcolii drept elevi-problemă. Prinşi în lupta pentru putere între un preot incoruptibil, dar abuziv, şi un profesor laic viclean şi corupt, elevii învaţă că minciuna, furtul, manipularea şi trădarea sunt aptitudini pe care trebuie să şi le însuşească pentru a rezista în seminar.



În cadrul Este Film Festival, proiecţia de sâmbătă, 5 mai, va avea loc în prezenţa regizorului şi a trei actori din film: Ştefan Iancu, Ali Amir şi Cristian Bota.



"Scurtcircuit" este filmul care va închide a treia ediţie Este Film Festival. Inspirat de tragicul eveniment din august 2010, când mai mulţi nou-născuţi au murit în incendiul din salonul de terapie intensivă neonatologie al Maternităţii Giuleşti, filmul spune povestea de dragoste dintre doi adolescenţi, Melania şi Emi, prinşi în vâltoarea catastrofei. Prezenţi la proiecţie vor fi Cătălin Saizescu, regizor, dar şi actriţele Magda Catona şi Georgiana Saizescu.



Banii obţinuţi din vânzarea biletelor de la proiecţia filmului "Scurtcircuit" vor fi donaţi, în scopul dotării maternităţilor cu incubatoare pentru născuţii prematur.



Biletele se pot cumpăra de la Librăria Habitus (Piaţa Mică, nr.4), precum şi înainte de proiecţii, în limita locurilor disponibile. Preţul biletului este de 10 lei. Programul complet al festivalului este publicat pe site-ul festivalului http://estefilm.ro, pe pagina Facebook.com/EsteFilm, şi este disponibil şi în format fizic în cadrul Librăriei Habitus. AGERPRES/(AS - autor: Isabela Paulescu, editor: Nona Jalbă, editor online: Andreea Lăzăroiu)



 



Sursa foto: ESTE FILM Festival 2018 / Facebook.com





www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus