Stiri de ultima ora

Sibiu: Spectacolul Albă ca Zăpada se întoarce, după două decenii, pe scena Teatrului pentru..

Sibiu: Spectacolul  Albă ca Zăpada  se întoarce, după două decenii, pe scena Teatrului pentru..
Cultura




Spectacolul "Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici" va fi prezentat, după două decenii, vineri, pe scena Teatrului pentru Copii şi Tineret "Gong" din Sibiu, potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES.



Spectacolul a avut premiera online la finalul lui 2020, însă primele reprezentaţii cu public în sală vor avea loc vineri, de la ora 18,00, sâmbătă, de la orele 11,00 şi 18,00, şi duminică, de la ora 11,00, anunţă directorul teatrului, Adrian Tibu.



"Titlul acesta nu a mai fost prezentat pe scena noastră de aproape 20 de ani. Prima montare a acestei poveşti a avut loc în 1985, după dramatizarea şi în regia lui Kovacs Ildiko, unul dintre cele mai sonore nume din regia românească la sfârşit de secol XX, într-un decor creat de Febus Viorel Ştefănescu. Astăzi, la mai bine de 35 de ani de la premieră, spectacolul este reluat sub coordonarea scenică a actorului Dan Hândoreanu, pentru a aduce un omagiu primilor creatori care au montat această poveste la Sibiu: Kovacs Ildiko şi Febus Viorel Ştefănescu", a declarat directorul Teatrului pentru Copiii şi Tineret din Sibiu, Adrian Tibu.



"Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici" este un spectacol de şi cu Monica Baldea, Mihaela Grigoraş şi Dan Hândoreanu, cu o durată de 55 de minute.



Accesul publicului se va face pe baza biletelor puse în vânzare online, pe teatrulgong.ro, în limita a maxim 30% din numărul de locuri disponibile, ca măsură de siguranţă sanitară.



Preţul unui bilet este de 12 lei, tarif unic cu opţiune flexibilă, pentru a permite anularea locului şi relocarea acestuia pentru un alt spectacol al teatrului, o singură dată, în limita locurilor disponibile în momentul cererii, astfel încât spectatorii să se poată bucura fără griji de evenimente culturale. Cererea de anulare a unui bilet flexibil se poate face la sediul teatrului sau prin telefon, dar nu mai târziu cu 15 minute înainte de ora de începere a evenimentului, aşa cum apare aceasta tipărită pe bilet, fără a specifica detalii despre motivul anulării. Rezervarea unui alt loc la un eveniment în următoarele 6 luni, de la data înregistrării celui anulat, este valabilă doar prin prezentarea biletului flexibil în format tipărit. Pentru mai multe detalii, cei interesaţi pot folosi numărul de telefon 0269 210 906.



"Accesul în teatru este permis numai în condiţiile unui triaj observaţional, ce presupune măsurarea temperaturii fiecărui vizitator/spectator. La intrarea în teatru, este obligatorie folosirea dezinfectanţilor pentru mâini. Masca de protecţie este obligatorie pe toată durata vizitei atât în interiorul, cât şi în exteriorul, teatrului. Toate spaţiile teatrului sunt dezinfectate în mod sistematic. Mai mult decât atât, spaţiile publice din interiorul teatrului sunt aerisite şi dezinfectate complet, înainte de fiecare eveniment. Nebulizarea încăperilor se face cu un produs biocid de grupa I, utilizare profesională, non toxic, bactericid, fungicid, virucid şi sporicid, avizat de Ministerul Sănătăţii", se precizează în comunicat. AGERPRES/(AS - autor: Isabela Paulescu, editor: Oana Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)





www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus