Stiri de ultima ora

Scriitoarea Eva García Sáenz de Urturi a primit premiul Planeta, în valoare de peste 600.000 de euro

Scriitoarea Eva García Sáenz de Urturi a primit premiul Planeta, în valoare de peste 600.000 de euro
Cultura
Scriitoarea Eva García Sáenz de Urturi a câştigat, joi seară, cel de-al 69-lea premiu Planeta, în valoare de 601.000 de euro, pentru romanul „Aquitania”, informează TVE, relatează News.ro.

Ea a spus că romanul câştigător este „un triller medieval”, un omagiu adus unor volume ca „Numele trandafirului”, şi că este „Urzeala tronurilor care a pus bazele a ceea ce mai târziu se va fi numit Europa”.

Scriitoarea a dedicat premiul celor 33.000 de victime spaniole ale Covid-19. „Lumea culturii va supravieţui acestei pandemii, ne va explica această pandemie şi va face ce face mereu, să ne tragă înainte”.

Pandemia a forţat Grupul editorial Planeta să modifice condiţiile de înmânare a premiului. Ceremonia, desfăşurată cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii Covid-19, a avut loc în Palau de la Música din Barcelona, unde au participat aproximativ 300 de persoane, o treime faţă de publicul obişnuit. În plus, a fost suspendată conferinţa care urma galei, la care membrii juriului răspundeau întrebărilor presei.

Anul acesta juriul a fost alcătuit din José Manuel Blecua, Fernando Delgado, Juan Eslava Galán, Pere Gimferrer, Carmen Posadas, Rosa Regàs şi Belén López.

„Aquitania era în secolul XII cea mai mare şi mai bogată regiune din Franţa şi ducele de Aquitania era cel mai bogat şi respectat din întreaga creştinătate şi, chiar dacă era vasalul regelui Franţei, monarhul era mai sărac decât ducele”, a spus Eva García. Ea a mărturisit că se simte confortabil cu acest gen, pentru că a mai scris romane cu teme istorice. „Această epocă a fost documentată pentru un roman anterior”, a explicat ea. Un proces de documentare care a durat în total doi ani şi jumătate.

Acesta este al şaptelea roman al lui Sáenz de Urturi.

Jurnalista şi scriitoarea Sandra Barneda a fost finalista premiului, cu romanul „Un océano para llegar a ti”, ales dintre cele 582 de titluri înscrise. Ea a primit 150.250 de euro.

La ceremonia de joi seară a fost adus un omagiu scriitorului Carlos Ruiz Zafón, care a murit în luna iunie, la vârsta de 55 de ani.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus