Stiri de ultima ora

Scena - în pandemie/Mihaela Rus (Teatrul Toma Caragiu Ploieşti): 2020 - un atelier de..

Scena - în pandemie/Mihaela Rus (Teatrul  Toma Caragiu  Ploieşti): 2020 - un atelier de..
Cultura




Managerul Teatrului "Toma Caragiu" (TTC) din Ploieşti, Mihaela Rus, compară anul 2020 cu un atelier în care, pentru actori, s-au creat emoţii noi, ţinta principală în această perioadă dificilă fiind aceea de a nu pierde contactul cu publicul, chiar dacă aceasta a însemnat adaptarea la condiţiile noi impuse de contextul pandemic şi, în acelaşi timp, învăţare.



"Actorul lucrează cu emoţia. Anul trecut a fost pentru noi o şcoală de a stăpâni emoţiile şi, de fapt, un atelier în care s-au creat emoţii noi pentru noi, ca actori, pe care nu cred că le-am trăit vreodată", a declarat pentru AGERPRES Mihaela Rus.



Ea a arătat că, de când a început pandemia de coronavirus, un obiectiv extrem de important a fost acela de a nu pierde contactul cu publicul. Pentru aceasta, teatrul a supravieţuit trecând în online, însă, spune managerul TTC, teatrul are nevoie de transferul de emoţie între actori şi spectatori.



"Teatrul din Ploieşti şi-a întrerupt activitatea cu publicul anul trecut pe 9 martie. (...) Mi s-a părut foarte important să nu pierdem nicio clipă contactul cu publicul. Noi avem un public fidel pe care îl câştigăm şi îl sporim numeric cu fiecare spectacol şi am căutat să nu rupem contactul nicio clipă, aşa că am început să existăm în online. (...) Teatrul a supravieţuit în online, dar, ca să fie teatru, îi trebuie un 'aici' şi un 'acum' să se poată face transferul de emoţie între actori şi spectatori", spune managerul teatrului din Ploieşti.



După ce instituţia şi-a întrerupt activitatea cu publicul, actorii au început să creeze din izolare produse artistice care au fost transmise online, fiind foarte bine primite de public.



"Am început să creăm din izolare. Am fost actori în faţa unui telefon, a unei camere de luat vederi şi am dat produse artistice din pandemie - monolog, coregrafie, poezie. Am început să ţinem lecţii online de dicţie pentru copii şi nu numai, lecturi online. (...) Oamenii erau dornici, erau mii de vizualizări şi am început să facem asta cu regularitate, am făcut program, l-am dat publicităţii şi am mimat o oarecare normalitate. (...) Am şi învăţat în această pandemie. De exemplu, unii am devenit mai tehnici decât eram, nevoia şi disperarea nasc idei. Am simţit-o pe propria piele", explică directorul teatrului.



 







Sursa foto: Teatrul "Toma Caragiu"/facebook.com







Vara şi relaxarea restricţiilor au adus o boare de normalitate în activitatea Teatrului "Toma Caragiu", care a adaptat spectacole pe care le putea juca în aer liber, iar publicul însetat de contactul cu actorii nu s-a lăsat aşteptat.



În ciuda dificultăţilor, Festivalul de Teatru "Toma Caragiu" nu a fost anulat, el fiind susţinut în online, pe o platformă pusă la dispoziţia TTC de către Filarmonica Ploieşti.



Tot în cursul anului trecut, TTC a creat patru spectacole noi, actorii repetând fie online, fie cu respectarea restricţiilor, purtând mască de protecţie şi păstrând distanţa. Doar una dintre ele - "Gâlcevile" - a fost jucată la public anul trecut, o a doua - "Sorry, Charlie" -, având premiera în data de 9 ianuarie. Celelalte două piese care au fost pregătite urmează să fie, de asemenea, jucate cu public.



Pentru noul an, conducerea TTC şi-a propus ca, după succesul cu "Zaraza", să repete frumoasa poveste a unui musical, punând în scenă "Mary Poppins", tot în regia lui Răzvan Mazilu.



De asemenea, Mihaela Rus spune că îşi doreşte continuarea seriei de spectacole pentru tineret şi, totodată, TTC va încerca să propună şi să impună publicului spectacolul social.



"Noul an ne-a adus speranţă. Cred că e cel mai bun cuvânt şi e definitoriu. Noi l-am început cu speranţă. Dincolo de speranţa cu care am început anul, avem şi credinţa că putem schimba 'facem ceea ce putem' cu 'facem ceea ce ştim', iar la TTC ştim să facem teatru toţi - actori şi spectatori", subliniază Mihaela Rus. AGERPRES/(AS - autor: Anamaria Constantin, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Irina Giurgiu)



 



Sursa foto: Teatrul "Toma Caragiu"/facebook.com





www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus