Stiri de ultima ora

Romanian Design Week 2020 - în intervalul 11-20 septembrie, la Combinatul Fondului Plastic

Romanian Design Week 2020 - în intervalul 11-20 septembrie, la Combinatul Fondului Plastic
Cultura




Ediţia 2020 a Romanian Design Week (RDW), amplu festival multidisciplinar dedicat industriilor creative, se va desfăşura, începând de vineri, în spaţiile Combinatului Fondului Plastic.



Potrivit unui comunicat al organizatorilor, transmis miercuri AGERPRES, festivalul, care se desfăşoară în intervalul 11-20 septembrie, în Bucureşti, îşi propune să ilustreze rolul pe care îl are designul în construirea unui viitor mai bun, abordând ca temă Schimbarea (Change).



Principala destinaţie a Romanian Design Week va fi Combinatul Fondului Plastic (Strada Băiculeşti nr. 29), transformat cu această ocazie într-un veritabil parc de design care cuprinde atât expoziţii de design amenajate în interior, cât şi spaţii exterioare care compun un loc de joacă nonconformist pentru toţi iubitorii de design:



* Expoziţia Possible Realities îşi propune să investigheze adaptarea designerilor români la noile realităţi, printr-o serie de lucrări de arhitectură, urbanism, design de obiect, design grafic şi fashion şi păstrează o parte din structura şi proiectele care vorbesc despre schimbare, selectate pentru luna mai, când ar fi trebuit să aibă loc iniţial RDW.



Aceasta este amenajată în galeria Senat (Spaţiu Expoziţional Neconvenţional pentru Artă şi Tehnologie), iar conceptul şi arhitectura expoziţiei sunt dezvoltate alături de Attila KIM Architects.



* Antifragile, expoziţie găzduită de galeria Sector 1, reuneşte o serie de iniţiative şi proiecte care au contribuit la îmbunătăţirea situaţiei cauzate de pandemie. Expoziţia este dezvoltată în parteneriat cu Zeppelin Design - Cosmina Goagea, Justin Baroncea, Constantin Goagea.



* Instalaţia IQOS World reprezintă dialogul vibrant dintre prezent şi viitor şi foloseşte designul şi tehnologia pentru a deschide o conversaţie despre noi perspective. Regândirea spaţiului fizic, mixul de materiale, sunete sau lumini contribuie la crearea unei experienţe suprarealiste în care vizitatorului i se aminteşte despre puterea alegerilor personale şi despre cum acestea ne pot influenţa viitorul.



Expoziţiile sunt completate de o serie de instalaţii interactive, care stau sub tema jocului, reunite sub formatul RDW Open Air, instalaţiile propuse oferind vizitatorilor experienţa de a fi din nou împreună, însă într-un mod responsabil.



Sub numele de RDW in the city, festivalul include o serie de intervenţii centrale, în spaţii de utilitate publică, realizate în parteneriat cu instituţii culturale prestigioase, precum Muzeul Naţional de Artă al României sau Biblioteca Central Universitară, care sunt completate de peste 60 de evenimente satelit, organizate de entităţi creativ-culturale din Bucureşti, reunite sub umbrela Design Go!.



"Anul acest, RDW a pregătit şi o versiune digitală a festivalului: o galerie online a proiectelor expuse, o serie video cu designeri români, interviuri cu specialişti internaţionali, un e-paper, un proiect fotografic special realizat alături de Alex Gâlmeanu, un Online Design Market, o serie de materiale create sub iniţiativa UK Focus, precum şi galerii virtuale de design, dezvoltate în parteneriat cu London Design Festival. Toate acestea sunt reunite într-o hartă interactivă cu ajutorul căreia evenimentul poate fi explorat din confortul propriei case", precizează sursa citată.



Totodată, în programul Romanian Design Week este inclusă o nouă categorie de evenimente, Design Flags, prezentată alături de Qreator by IQOS. Astfel, în hub-ul creativ cu acelaşi nume de pe Bulevardul Aviatorilor nr. 8A, în intervalul 13-20 septembrie, vor putea fi vizitate, în premieră în România, şapte expoziţii internaţionale de design, care vin în completarea viziunilor creative locale.



Organizatorii precizează că accesul la evenimentele din seria Design Flags este gratuit şi este permis exclusiv persoanelor peste 18 ani.



Accesul în parcul de design de la Combinatul Fondului Plastic se face în baza biletului achiziţionat online. Costul biletului este de 20 de lei.



Expoziţiile pot fi vizitate de luni până vineri în intervalul 12,00 - 20,00, iar în weekend între orele 10,00 - 20,00, accesul fiind permis pe intervale de două ore pentru maximum 200 de persoane.



Accesul în cadrul Combinatului Fondului Plastic se face în condiţii de siguranţă şi distanţare socială, cu fluxuri şi trafic atent gândite şi controlate. Toţi vizitatorii sunt invitaţi să se dezinfecteze pe mâini la intrarea în expoziţii şi să poarte mască care să acopere nasul şi gura pe toată durata participării la eveniment. De asemenea, participanţilor le va fi verificată temperatura la intrarea în spaţiile expoziţionale. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)



 



Sursa foto: (c) Romanian Design Week / Facebook





www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus