Stiri de ultima ora

Red Hot Chili Peppers îşi vinde catalogul muzical pentru mai mult de 140 de milioane de dolari - presă

Red Hot Chili Peppers îşi vinde catalogul muzical pentru mai mult de 140 de milioane de dolari - presă
Cultura
Trupa americană Red Hot Chili Peppers îşi vinde catalogul muzical pentru mai mult de 140 de milioane de dolari către compania britanică de investiţii Hipgnosis Songs, scrie Variety, care citează mai multe surse.

Grupul, care a fost înfiinţat în 1982, are un catalog solid, ce cuprinde piese precum „Under the Bridge”, „Give It Away”, „Dani California” şi „Knock Me Down”, iar bateristul Chad Smith a confirmat recent că lucrează la un nou album.

Muzica trupei este, în mare parte, scrisă de membri-cheie ai grupului începând cu 1989 - solistul Anthony Kiedis, basistul Flea, bateristul Chad Smith şi chitaristul John Frusciante, care a revenit recent, pentru a treia oară, în grup.

Potrivit Billboard, catalogul e administrat de Moebetoblame Music, sub consilierea avocatului Eric Greenspan. Sursele Variety au precizat că el a gestionat înţelegerea pentru trupă. Este considerat că acest catalog generează între 5 şi 6 milioane de dolari în acţiuni nete ale publisherilor.

Red Hot Chili Peppers a încheiat toamna trecută contractul cu Q Prime, care a manageriat trupa mai mult de 20 de ani, şi a confirmat că a semnat un contract cu managerul Guy Oseary, care lucrează cu U2 şi Madonna.

Hipgnosis Songs Fund, care permite oamenilor să investească în melodii de top, a cumpărat, în decurs de trei ani, cataloagele unora ca Shakira, Neil Young, Lindsey Buckingham, Jimmy Iovine, Timbaland, Chrissie Hynde (solista Pretenders), RZA (Wu-Tang Clan), Blondie, Barry Manilow şi Jeff Bhasker.

Fondat de Merck Mercuriadis, cu Nile Rodgers co-fondator, Hipgnosis transformă redevenţele în flux de venituri.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus