Stiri de ultima ora

Premiera spectacolului Antigona al Teatrului Lucia Sturza Bulandra , pe scena..

Premiera spectacolului   Antigona   al Teatrului   Lucia Sturza Bulandra  , pe scena..
Cultura




Premiera spectacolului ''Antigona'' de Sofocle, producţie a Teatrului ''Lucia Sturza Bulandra'' din Bucureşti, va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni, la Teatrul de Stat Constanţa, ca urmare a creşterii numărului cazurilor de coronavirus în Capitală, au informat, miercuri, reprezentanţii instituţiei constănţene de cultură.



"În contextul înmulţirii cazurilor de Covid-19 în capitală, care a dus la închiderea instituţiilor de spectacole, Teatrul de Stat Constanţa oferă scena sa pentru premiera spectacolului 'Antigona' de Sofocle, producţie a Teatrului 'Lucia Sturdza Bulandra' din Bucureşti. Aşadar, sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 19,00, şi duminică, 25 octombrie, de la ora 17,00, spectatorii din Constanţa vor putea asista la primele reprezentaţii live ale spectacolului 'Antigona', în regia lui Stathis Litvathinos, regizor grec format la Academia Rusă de Artă Teatrală din Moscova, şi care a colaborat de-a lungul timpului cu cele mai importante teatre din Grecia. Premiera online a avut loc pe 1 octombrie a.c.", reiese dintr-un comunicat de presă transmis de Teatrul de Stat Constanţa.



Conform sursei citate, "Antigona" este rezultatul unui masterclass susţinut de Livathinos cu actori ai Teatrului Bulandra, cei selectaţi pentru distribuţia acestui spectacol fiind Alexandra Fasolă (Antigona), Anca Androne/Silvana Negruţiu (Ismena), Cornel Scripcaru (Creon), Andreea Bibiri (Tiresias), Constantin Dogioiu/Alin State (Hemon), Ana Ioana Macaria (Euridice), Adrian Ciobanu (Paznicul), Lucian Ifrim (Mesagerul 1) şi Maria Veronica Vârlan (Mesagerul 2).



Scenografia a fost creată de Maria Miu şi Nina Brumuşilă, iar Daniel Jinga a compus muzica spectacolului.



Spectatorii sunt asiguraţi că la Teatrul de Stat Constanţa sunt aplicate toate măsurile de protecţie anticoronavirus.



"Din fericire, la Constanţa se poate încă juca teatru şi sperăm să o mai putem face şi de acum înainte, dacă regulile de prevenire a transmiterii virusului vor fi respectate strict de constănţeni, iar contaminarea va fi limitată. Asigurăm spectatorii că în Teatrul de Stat Constanţa sunt aplicate toate măsurile de protecţie - nebulizarea spaţiilor şi distanţarea atât în timpul accesului şi ieşirii, cât şi în timpul reprezentaţiilor - aşadar vizionarea spectacolelor nu implică riscuri", se menţionează în comunicat.



Potrivit acestuia, nu este prima dată când Teatrul de Stat Constanţa întinde o mână de ajutor colegilor artişti din capitală. În primăvara anului 2016, după ce Teatrul Nottara a rămas fără sediu, imobilul de pe bulevardul Magheru fiind înscris pe lista clădirilor cu risc seismic ridicat, instituţia teatrală constănţeană de asemenea a pus la dispoziţie scena sa pentru reprezentaţii ale spectacolelor Teatrului Nottara. AGERPRES/(AS - autor: Nona Jalbă; editor: Antonia Niţă, editor online: Gabriela Badea) 



 



Sursa foto: Bulandra / Facebook.com 





www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus