Stiri de ultima ora

Pelerina pe care regretatul Christopher Reeve a purtat-o în filmul „Superman” din 1978 a fost vândută cu $193,750 de dolari, cea mai scumpă capă de super-erou

Pelerina pe care regretatul Christopher Reeve a purtat-o în filmul „Superman” din 1978 a fost vândută cu $193,750 de dolari, cea mai scumpă capă de super-erou
Cultura
Pelerina pe care regretatul Christopher Reeve a purtat-o în filmul „Superman” din 1978 a devenit cea mai scumpă capă de super-erou licitată vreodată după ce, luni, a fost adjudecată pentru 193.750 de dolari, arată Fox News, anunță MEDIAFAX.

Pelerina, care a fost prezentată la o licitație organizată de casa de licitații Julien s, a stabilit un nou record mondial pentru cea mai scumpă capă de super-erou vândută vreodată.

Potrivit casei Julien’s Auctions, la licitație a fost pusă în vânzare o pelerină dintre cele șase făcute special pentru film și purtate de actorul principal, Christopher Reeve.

Reeve, care a jucat rolul lui Superman în patru filme, a murit în 2004, la 52 de ani.

Christopher D Olier Reeve a fost un actor, scriitor și regizor american. El a fost cunoscut în primul rând pentru rolurile sale de super-erou din filmul "Superman". Primul film din această serie a fost lansat în 1978 și i-a adus lui Reeve un premiu BAFTA. El a primit și un premiu Screen Actors Guild și o nominalizare la Globurile de Aur pentru prestația sa din remake-ul ”În spatele ferestrei / Rear Window”, din 1998.

Reeve a rămas paralizat în urma unui accident petrecut pe 27 mai 1995. Actorul a fost aruncat de pe un cal în timpul unei competiții ecvestre în Culpeper, Virginia. A folosit un scaun cu rotile și a avut nevoie de un ventilator portabil pentru a respira tot restul vieții. El a făcut lobby în numele persoanelor cu leziuni ale măduvei spinării și pentru cercetarea cu celule stem embrionare, co-fondând Centrul de Cercetare Reeve-Irvine.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus