Stiri de ultima ora

Orizont , în regia lui Marian Crișan, prezentat în premieră mondială la Tallinn Black Nights Film Festival

Orizont , în regia lui Marian Crișan, prezentat în premieră mondială la Tallinn Black Nights Film Festival
Cultura
Pelicula, o adaptare liberă după nuvela "Moara cu noroc" de Ioan Slavici, a fost inclusă în competiția oficială a celei de-a 19 ediții a evenimentului din capitala Estoniei.

"Orizont" spune povestea lui Lucian (Andras Hathazi) și a Andrei (Rodica Lazăr) — soț și soție, care, încercând să își găsească "norocul", preiau în administrare o cabană pierdută undeva în Munții Apuseni. Lucrurile par să meargă bine până când Lucian realizează că tot ce se întâmplă pe munte și la cabană e controlat de Zoli (Bogdan Zsolt), un cap al mafiei tăierilor ilegale de păduri, potrivit sinopsisului prezentat în comunicat.

"Cu un scenariu inspirat de nuvela Moara cu Noroc , de Ioan Slavici, Orizont nu își dorește să fie o ecranizare fidelă a textului, ci o adaptare modernă a intrigii care este adusă în România de azi. Filmul își propune, mai degrabă, rediscutarea temelor principale ale nuvelei într-o stilistică diferită de cea din ecranizarea clasică. Filmul e construit pe intriga originală clădind tensiunea în jurul lui Lucian, un tată și un soț care ajunge la extreme pentru a-și proteja familia", declară regizorul Marian Crișan, citat în comunicat.

Din distribuție fac parte Andras Hathazi, Rodica Lazăr, Bogdan Zsolt, Emilian Oprea, Maria Seleș, Ioan Paraschiv, Valeriu Andriuță, Elena Purea. Imaginea este semnată de Oleg Mutu, montajul a fost realizat de Tudor Pojoni, scenografia Simona Pădurețu, iar Alexandra Alma Ungureanu a fost responsabilă de costume.

Tallinn Black Nights Film Festival este unul dintre cele mai importante evenimente cinematografice la nivel mondial, fiind considerat de categoria A, alături de festivaluri precum Cannes, Berlin, Veneția, Locarno, Karlovy Vary.

În 2008, Marian Crișan câștiga cu "Megatron" trofeul Palm D Or la Cannes pentru cel mai bun scurtmetraj. Doi ani mai târziu debutează în lungmetraj cu producția "Morgen" cu care câștigă Premiul Special al Juriului și Premiul Ecumenic la Festivalul Internațional de Film de la Locarno, Premiul de regie la Wiesbaden, dar și peste alte 15 importante distincții. În 2012, al doilea lungmetraj "Rocker" are premiera mondială în cadrul Festivalului Internațional de Film de la San Sebastian.

"Orizont" este produs de Solar Indie Junction, Mandragora Movies și Rova Film cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei.

În România, "Orizont" va fi lansat în cinematografe, în prima parte a anului 2016.
www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus