Stiri de ultima ora

Orașul considerat Casa lui Moș Crăciun este grav afectat de pandemie: turiștii nu il mai vizitează

Orașul considerat Casa lui Moș Crăciun este grav afectat de pandemie: turiștii nu il mai vizitează
Cultura
Rovaniemi, capitala provinciei Laponia și „casa lui Moș Crăciun” e grav afectată de pandemie. Populara atracție turistică a fost vizitată cu aproape 80% mai puțini turiști, informează Mediafax

Pandemia îi dăunează și lui Moș Crăciun, scrie The Guardian.

Din cauza restricțiilor de călătorie, Rovaniemi, orașul din nordul Finlandei cunoscut drept „casa lui Moș Crăciun”, nu mai este asaltat de turiștii din întreaga lume cu care se obișnuise.

În august, de exemplu, cu 78% mai puțini oameni au vizitat orașul față de anul trecut.

Deși a avut foarte puține cazuri de coronavirus, Finlanda a luat unele dintre cele mai severe măsuri din Europa pentru a evita sosirea străinilor.

Începând cu 5 octombrie, Guvernul finlandez a stabilit că toți cetățenii din Italia, Olanda, Belgia, Spania, Islanda, Austria, Grecia, Lituania, Luxemburg, Malta, Norvegia, Portugalia, Polonia, Franța, Suedia, Germania, Slovacia, Slovenia, Elveția, Danemarca, Republica Cehă, Ungaria și Estonia trebuie să rămână în carantină timp de două săptămâni.

De regulă, localitatea din nordul Finlandei este unul dintre cele mai vizitate locuri de pe pământ. Rovaniemi primeşte aproape jumătate de milion de turişti anual, orașul lui Moş Crăciun putând fi vizitat în orice zi a anului.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus