Stiri de ultima ora

OmBun30/ Vasile Şeicaru: În folk, vii pe scenă aproape gol, omul te ia aşa cum eşti

OmBun30/ Vasile Şeicaru: În folk, vii pe scenă aproape gol, omul te ia aşa cum eşti
Cultura




Mesajul folk-ului este unul foarte direct, ca un upercut. Vii pe scenă cu chitara şi cânţi, şi ai reacţie, feedback. Înseamnă că ţi-ai făcut treaba. Vii acolo, în faţa publicului, aproape gol. Omul te ia aşa cum eşti.



 







Foto: (c) Lavinia Borha/Vasile Seicaru/Facebook.com



 



Aşa a înţeles Vasile Şeicaru folk-ul.



 



La 30 de ani de Festival "Om Bun", artistul povesteşte, pentru AGERPRES, despre muzică, poezie, oameni şi amintiri.



 



AGERPRES: Au trecut 30 de ani de când a început Festivalul "Om Bun". Ce înseamnă pentru dumneavoastră "Om Bun"?



 



Vasile Şeicaru: Treizeci de ani fără întrerupere. E o nebunie totală să putem face anul acesta online această ediţie. Este foarte nepotrivit pentru noi să ne exprimăm într-un spaţiu virtual. Mesajul folk-ului este unul foarte direct, ca un upercut din ăsta în care vii pe scenă cu chitara şi cânţi, şi ai reacţie, feedback. Înseamnă că ţi-ai făcut treaba. Aşa am înţeles eu folk-ul. Vii acolo, în faţa publicului, aproape gol. Omul te ia aşa cum eşti. Dacă nu există feedback, poţi să te duci să te ocupi de altceva, adică să îţi iei gândul de la scenă. Am scris pe contul meu oficial de Facebook: "Daţi-mi scena înapoi, oameni buni". Ştiu cui mă adresez, ştiu bine ceea ce spun. Din păcate, glasul artistului rămâne undeva în aer. Cred că ne ascultă foarte greu oamenii ăştia care ar trebui să aibă mai mare atenţie, atenţia să le fie îndreptată şi către noi.



 









 



Folk-ul pentru mine reprezintă însăşi viaţa mea. Eu am cântat şi am intrat pe scena Cenaclului Flacăra. Dacă aş fi fost mai mic, aş fi intrat atunci, dar s-a potrivit să fie când aveam vreo 25 de ani. Am intrat atunci şi am rămas până la un an de la destrămarea lui. A fost o acţiune de cultură senzaţională, care a adunat milioane de oameni în anii aceştia pe scenă. Nu mai existau bilete, sălile, stadioanele se rupeau în două, nu a fost un eveniment comunist nici pe departe, cum spun unii care habar nu au cum îi cheamă decât dacă se uită în cartea de identitate. Numai cei care au trăit momentele de pe stadion pot înţelege. Folk-ul a fost un gen viu, inventat de Păunescu în România, pentru că a fost total diferit de ceea ce făceau americanii cu Dylan şi Joan Baez, şi cu cei care au venit la festivalul din '69, Woodstock, însă ne-am încadrat şi noi în curentul uriaş flower power şi de ce nu şi hippie. Lucruri foarte frumoase şi curate pe vremea aceea.



 







 



AGERPRES: Vă mai amintiţi ce aţi cântat prima dată la "Om Bun"?



 



Vasile Şeicaru: Îţi dai seama că în repertoriul meu intrau cântece importante, cu predilecţie din perioada Cenaclului Flacăra, cum ar fi, de exemplu, "Actorul" - O, biet actor/ O, biet artist/ Rolurile mor/ Viaţa e un teatru trist -, apoi "Antiprimăvara", "La adio", "Iubita mea să ne-aruncăm în mare". Sunt cântece pe care eu le cântam de atunci, pentru că sunt compuse în anii '80, la început. Astea le cântam eu la "Om Bun", dar veneam şi cu cântece mai noi din perioada imediat următoare, din '84 încolo, când am avut turneu cu Ştefan Hruşcă, în doi. Făcusem un tandem care s-a bucurat de un succes uriaş şi când piesele noastre erau însoţite şi de o orchestraţie, adică erau un fel de pop-folk care suna foarte bine, un pop-folk melodios.



 







 



AGERPRES: Dar cea mai importantă amintire a dumneavoastră de la "Om Bun"?



 







Vasile Şeicaru: Cum să spun? N-aş putea să spun că a fost "cea mai", au fost multe. A fost atunci când terminam o piesă, cum ar fi "La adio", şi, imediat după ce dădeam ultimul acord, se făcea o linişte de mormânt în sală, pe stadion, şi după aceea porneau aplauzele şi nu mai puteam să intru cu alt cântec decât după un timp în care oamenii aplaudau. Au fost vremuri teribile în viaţa de artist şi lucruri de neuitat. Amintiri sunt foarte multe, dar eu le spun doar pe cele legate de scenă, ori când cântam şi ningea, şi eram ninşi din cap până în picioare şi nu vedeam nimic, nu vedeam oamenii care erau în faţa noastră, absolut deloc, datorită acestei perdele dese de ninsoare, şi culmea este că mă uit pe geam acum (luni dimineaţa - n.r.) şi văd că ninge afară.



 







Sursa foto: Vasile Șeicaru/Facebook.com



 



AGERPRES: Galele "Om Bun" aduceau în Sala Palatului, la fiecare sfârşit de an, sute, mii de spectatori. Cum va fi Gala aniversară din acest an?



 



Vasile Şeicaru: Eu ştiu exact cum va fi pentru că sunt la curent cu biletele vândute. Oamenii nu dau buzna la genul ăsta de organizare pentru că nu sunt obişnuiţi cu online-ul şi nu s-au dat bilete atât de multe. Nu mai există interesul ăsta, după câte ştiu eu şi ştiu foarte bine. Ceea ce se întâmplă acum la "Om Bun" se va transmite din două "puncte de lucru" - de la Cluj şi de la Breaza, pentru că în Bucureşti este puţin probabil să putem ţine ceva. Biletele nu se vând pe platformele online pentru că oamenii nu sunt obişnuiţi cu aşa ceva. Se ştie despre acest festival pe net, şi oamenii totuşi nu iau bilete. Luaţi, oameni buni, bilete, costă 30 de lei un bilet. Este un eveniment pe care îl faci o dată la un an. Gândiţi-vă că artiştii folk trăiesc din muzica lor. Noi n-am fost bogaţi şi nu vom fi bogaţi niciodată. Noi ducem o viaţă civilizată, dar noi trăim din asta, avem peste un an de zile de când nu am mai intrat pe scenă. Repet, public acum, se vede că lumea ascultă şi comentează în momentul în care eu îmi cer scena înapoi - "Daţi-mi scena, oameni buni, înapoi!" Oamenii ăştia sunt oameni care ştiu foarte bine ce fac. Ne dorim să venim la concert, să vină oamenii la concert, de aceea strigătul meu prietenesc - eu nu ştiu să strig altfel - este să luaţi bilete şi să veniţi să urmăriţi aceste zile de folk care se ţin online. Ştiu că este atipic, ştiu că este neobişnuit pentru oameni, dar nu se întâmplă ceea ce speram noi să se întâmple în spaţiul virtual. Biletele s-au vândut într-un număr destul de mic şi am văzut că şi alte evenimente online au aceeaşi soartă.



 









 



AGERPRES: Ce s-a schimbat în muzica folk românească în ultimii 30 de ani?



 



Vasile Şeicaru: Când a început Festivalul "Om Bun", omul venea cu o chitară şi atât. Mai venea Sorin Minghiat cu flautul lui şi cântam versuri foarte frumoase. Noi nu am cântat niciodată texte. Noi am cântat versurile marilor poeţi. Cântam simplu, simplu de tot pe atunci, se cântau cântece de dragoste învăluitoare, se cântau cântece cu iz patriotic, dar nu patriotard, se cântau cântece comice, cu iz comic.



 







 



Acum lucrurile au evoluat, aş spune eu. Sunt cântăreţi care au o foarte mare valoare, în sensul că au venit cu texte originale făcute chiar de ei, stăpânesc mai bine instrumentele, au studiat altfel, (...) sunt alte voci pe care lumea nu le ştie. Pe latura uşor comică este Ada Milea, pentru că a inventat un gen de muzică foarte original. Apoi, Alina Manole care cântă un cu totul alt gen de muzică, stilul ei folk este... de fapt nu este un stil folk, modul ei de a cânta este foarte fain şi foarte original. Sunt mulţi alţii pe care i-aş putea adăuga, eu ţin cont de ei şi pe cât pot îi ajut pentru a apărea, dar televiziunile noastre comerciale nu promovează aşa ceva. Pot să vin eu cu oricine, dacă numele ăla nu spune ceva şi nu are o anumită rezonanţă, nu primesc aşa ceva în emisiuni, vor ca lucrurile să fie deja lansate, ei nu au timp să lanseze valori. De aceea, cei care vin în folk nu au nicio şansă aproape. Îi ştiu doar pe cei care vin la folk, vin în săli, se duce vorba, primesc muzica pe internet, circulă muzica asta, da, există un număr de oameni care sunt interesaţi, grupuri care se adună şi iubitori de folk avem mulţi de tot.



 



Folk-ul s-a mutat în cluburi, însă nu e locul lui acolo, unde vin 20 de oameni acum, pentru că mai mult de 20 nu pot veni, că nu li se dă voie. Îţi spun şi acum un lucru legat de un ghinion îngrozitor: prin februarie anul trecut eram sus de tot ca popularitate cu un proiect care a mers cu casele de bilete închise. Proiectul Şeicaru - Berti - Socaciu. Arhiplin era peste tot pe unde ne duceam. Ne-a prins pandemia şi ne-a închis în case. Au rămas spectacolele neonorate, toate s-au anulat. Le-am tot amânat până când nu s-au mai ţinut. Am pierdut, iată, o perioadă în care puteam să umplem din nou sălile de sport şi stadioanele, de ce nu, dacă puteam să mergem mai departe.



 







 



AGERPRES: Dacă ar fi să vă puteţi întoarce în urmă cu 30 de ani, ce v-ar plăcea să schimbaţi în viaţa dumneavoastră de artist?



 



Vasile Şeicaru: După ce am terminat Facultatea de Educaţie Fizică, am fost repartizat ca profesor de educaţie fizică, am predat timp de opt ani şi făceam în paralel cântarea cu catedra. Eu nu vedeam altfel profesia mea decât perfectă. Am fost un profesor foarte bun, dar dacă ar fi să o iau de la capăt, sigur aş începe cu muzica, pentru că aşa am şi început. Eu eram micuţ de tot când, dacă mă întrebai care e România mea, eu spuneam că era undeva pe un maldăr de lemne aduse pentru iarnă, mă urcam pe ele cu colegi de-ai mei, eu cu chitara - nu ştiam mare lucru, două - trei acorduri acolo -, un coleg de-al meu ţinea o tobă de pionier, altul ţinea nişte maracas făcute din nişte cutii de cremă de ghete golite în care punea nişte orez şi avea impresia că el cânta la maracas, şi ziceam că suntem Beatles. Aia era România mea din perioada aceea - sus pe lemne şi cântam cântecele vremii, cântam Beatles, cântam Rolling Stones, cântam cu engleza de baltă care se cânta atunci, pentru că limba engleză nu prea se învăţa la şcoală, acolo eram îndemnaţi să învăţăm limba rusă. Astea sunt amintirile mele din perioada în care învăţam să cânt. Însă, repet, dacă ar fi să o iau de la capăt, aş lua de la capăt cu muzica, dar poate mai atent la partea instrumentală, aş fi studiat mai multe instrumente să fi dat naştere stilului meu, pentru că eu am dat naştere stilului Şeicaru în România, aşa cum Alifantis, aşa cum Baniciu, aşa cum Victor Socaciu, un Ducu Bertzi, un Mircea Vintilă sunt oameni care şi-au făcut propriul stil de muzică folk. Uită-te la Andrieş ce stil de muzică şi-a făcut, ce stil de muzică poartă în spate, el l-a inventat. Uită-te la Alina Manole, uită-te la fetele noastre extraordinare Zoia Alecu, Maria Gheorghiu. Şi mai vin. Uite, este o fată care vine din Italia şi care s-a adresat genului folk din nou, Claudia Şerdan vine şi anul acesta, cântă în ultima seară cu mine. Iată că sunt mulţi cântăreţi de folk care au creat stiluri adevărate, pe care mulţi le imită astăzi şi e un lucru foarte bun, dar uite aşa se nasc stilurile noi în genul folk.



 







Sursa foto:  Vasile Șeicaru/Facebook.com



 



AGERPRES: La 30 de ani de "Om Bun", faceţi o urare oamenilor care îl fac posibil de ani de zile - un gând.



 



Vasile Şeicaru: Mi-aş dori, înainte de a spune această urare şi gândul meu de final, să spun că sunt în lucru cu un album nou, un album nou-nouţ. Mai am o piesă de compus pentru a ajunge la numărul 10, pentru că am 9 piese gata făcute, proaspete, la care am text şi muzică, sunt imprimate toate deja, am pregătirile făcute, la jumătate din ele mai am de tras vocile şi discul este gata să apară. Păcat, însă, că nu am cui mă adresa. Stilul ăsta de adresare nu-mi place, însă este singurul de care pot să dispun la ora asta, aşa că voi face.



 



Îndemnul meu final este să ne putem vedea într-o sală de spectacol, eu cu cântecele mele, cele pe care le ştiţi, şi cu îndemnul meu către ascultate, şi aşteptarea reacţiei de la voi, cei care sunteţi în sală. În finalul finalurilor, oameni buni, vă rog din suflet, nu vă lăsaţi păcăliţi! AGERPRES/(A - autor: Petronius Craiu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ada Vîlceanu)



 



Citeşte şi:



 



OmBun30/Mircea Bodolan: Muzica folk s-a dezvoltat pe măsura vremii şi a vremurilor, s-a schimbat în formă, nu în conţinut



 



OmBun30/Cristian Dumitraşcu: Muzica folk nu va muri niciodată, dar nici nu va mai avea gloria marilor nume



 



OmBun30/ Nicu Zotta: Folk-ul are viitor în România, sigur are viitor!



 



OmBun30/ Ducu Bertzi: Trebuie să mergem înainte, să arătăm că muzica folk e prezentă indiferent de vremurile trăite



 



OmBun30/Vali Petcu: La Festival, parcă erai la Facultatea de Medicină, nebunie de tineri veniţi să îşi încerce norocul



 



OmBun30/ Daniel Iancu: Muzica folk îşi păstrează linia tradiţională, dar şi întinereşte în acelaşi timp



 



OmBun30/ Mircea Rusu: Muzica folk nu mai este de multă vreme un loc privilegiat şi rezervat



 



OmBun30/ Andrei Păunescu: Folk-ul fără public în faţa artiştilor e doar o încercare de a arăta că rezistă



 



OmBun30/Maria Gheorghiu: Trăim într-o epocă în care cultura adevărată ni se serveşte în doze din ce în ce mai mici



 



OmBun30/ Cristian Buică: Aş fi vrut să pot scrie mai multe cântece cu care să oblojesc rănile veacului



 



OmBun30/ Eugen Avram: Îmi doresc ca publicului să îi fie la fel de dor de noi, precum ne e nouă dor de el



 



OmBun30/ Mircea Baniciu: Festivalul ăsta mai avea un pic şi se făcea în sală de sport şi pe stadion



 



OmBun30/ Adrian Beznă: Folk-ul rămâne tânăr şi cinstit cu spiritul lui



 



OmBun30/Victor Socaciu: Pentru mine, Festivalul rămâne acel copil frumos, plămădit alături de colegii mei



 



OmBun30/ Mircea Vintilă: Am cântat la toate ediţiile de la festival, nici nu se putea altfel, nu puteam lipsi



 



OmBun30/ Cătălin Stepa: Cel mai sincer mod de a te adresa lumii - tu, chitara şi atât!





www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus