Stiri de ultima ora

Ohoud Abdallah Almalki este prima saudită care a intrat în Cartea Recordurilor: a realizat o lucrare de 220 de metri patrati din pudra de cafea

Ohoud Abdallah Almalki este prima saudită care a intrat în Cartea Recordurilor: a realizat o lucrare de 220 de metri patrati din pudra de cafea
Cultura
În anul 2015, 8.264 de femei saudite au realizat cel mai mare lanţ uman din lume pentru a sensibiliza populaţia asupra cancerului mamar.

Tabloul, intitulat "Naseej 1", îi prezintă pe părinţii fondatori ai Arabiei Saudite şi Emiratelor Arabe Unite, regele Salman bin Abdulaziz Al Saud, respectiv şeicul Zayed bin Sultan Al Nahyan.

Portretul liderilor actuali ai celor două ţări, ca şi cel al prinţului moştenitor saudit Mohammad bin Salman Al Saud, figurează la rândul lor în această operă de artă.

Lucrarea are o lungime de 15,84 metri şi o lăţime de 13,95 de metri, acoperind o suprafaţă de 220 de metri pătraţi. Tabloul este compus din şapte segmente distincte, separate între ele prin benzi înguste de bumbac.

"Ohoud Abdallah Almalki nu a folosit decât 4,5 kilograme de pudră de cafea expirată. Ea a pictat toate personajele în tonuri brune, combinând pudra de cafea cu apă", au precizat reprezentanţi Cărţii Recordurilor Guinness.

Artista a explicat că obiectivul ei era acela "de a reaminti lumii înţelegerea seculară dintre cele două naţiuni".

"Doresc ca acest tablou să contribuie la emanciparea femeilor din Arabia Saudită şi dincolo de graniţele ţării", a continuat ea.

Arabia Saudită, o ţară ultraconservatoare, este criticată cu regularitate din cauza încălcării drepturilor femeilor. Sauditele au beneficiat recent de o relaxare a restricţiilor ce le privesc, în special în privinţa dreptului de a conduce automobile pe străzile publice.

Însă mai multe activiste feministe rămân în închisori, inclusiv Loujain Al-Hathloul, căreia i-a fost decernat în Franţa, în octombrie, Premiul Libertăţii de către un juriu internaţional alcătuit din 5.500 de tineri. Această recompensă a fost înmânată membrilor familiei sale.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus