Stiri de ultima ora

O expoziţie ce marchează 120 de ani de la naşterea scriitorului Antoine de Saint-Exupery, vernisată în Franţa

O expoziţie ce marchează 120 de ani de la naşterea scriitorului Antoine de Saint-Exupery, vernisată în Franţa
Cultura
"Această expoziţie ne permite în acelaşi timp să îl sărbătorim pe Saint-Exupery, dar şi toată acea epocă incredibilă a aviaţiei poştale", a declarat Veronique Hallard, coordonatoarea evenimentului.

Vizitatorii sunt invitaţi să participe la o veritabilă aventură, care începe cu prezentarea istoriei Companiei Generale Aeropoştale din Franţa, ai cărei pionieri au fost Jean Mermoz şi Henri Guillaumet. Toulouse este un oraş încărcat de istorie din acest punct de vedere, fiind totodată locul de unde a decolat pentru prima dată celebrul scriitor francez. Din 1927 până în 1933, compania menţionată a exploatat liniile Toulouse-Dakar, apoi şi-a extins cursele pe ruta Europa-America de Sud.

"Aici şi-a început Saint-Exupery adevărata lui viaţă de aviator în 1926 (...) Organizarea unei expoziţii în acest mediu este un vis devenit realitate", a declarat Olivier D Agay, nepot al scriitorului, care conduce Fundaţia Antoine de Saint-Exupery pentru Tineri.

Apoi, vizitatorii vor descoperi, într-un vast hangar cu suprafaţa de 400 de metri pătraţi, o replică a lui Salsom 2A2, un avion biplan folosit în misiuni de recunoaştere în timpul Primului Război Mondial (şi primul avion fabricat la Toulouse, aflat la originea vocaţiei aeronautice a acestui oraş), cu care Antoine de Saint-Exupery a zburat în perioada stagiului său militar.

"Îl cunoaştem pe scriitor, îl cunoaştem puţin pe aviator, dar există şi alte faţete pe care le cunoaştem mult mai puţin: inventatorul, cineastul, ilustratorul, reporterul", a declarat Veronique Hallard.

Traseul propus de organizatorii expoziţiei va permite publicului larg să afle mai multe informaţii despre cariera de jurnalist a lui Saint-Exupery în timpul Războiului Civil din Spania (1936-1939), inclusiv unul dintre articolele sale, "On fusille ici comme on deboise", scris în august 1936 pentru cotidianul L Intransigeant.

Obiecte personale ale scriitorului sunt prezentate în expoziţie, inclusiv un fragment - un conector de baterie - din avionul Lockheed P-38, recuperat din largul coastelor oraşului Marsilia, la bordul căruia Antoine de Saint-Exupery a murit pe 31 iulie 1944.

Ultima sală a expoziţiei este consacrată poveştii filosofice "Micul Prinţ", operă-far a scriitorului francez, descrisă prin zeci de sculpturi realizate de artistul Arnaud Nazare-Aga, reprezentând personaje inspirate de ilustraţiile din această carte celebră, precum Vulpea, Regele şi asteroidul B-612.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus