Stiri de ultima ora

Mureş: Spectacole despre Europa, europarlamentari, euro-visuri şi euro-necazuri, la prima ediţie a Festivalului FORMA

Mureş: Spectacole despre Europa, europarlamentari, euro-visuri şi euro-necazuri, la prima ediţie a Festivalului FORMA
Cultura




Cinci spectacole despre Europa, europarlamentari, euro-visuri şi euro-necazuri vor fi prezentate la prima ediţie a Festivalului Internaţional de Arte Performative FORMA, care se va desfăşura în perioada 12-20 octombrie, în Bastionul Măcelarilor din Cetatea Medievală Târgu Mureş.



"FORMA este un festival internaţional de arte performative, aflat la prima ediţie şi provoacă târgumureşenii să ia pulsul teatrului independent din Europa şi România (...) Festivalul propune publicului nouă reprezentaţii, spectacole invitate din Cluj-Napoca, Amsterdam, Milano, Lisabona şi Riga, dar şi trei spectacole ale companiilor independente din Târgu Mureş. Cinci spectacole sunt despre Europa, europarlamentari, euro-visuri şi euro-necazuri. Patru spectacole invitate din Olanda, Italia, Portugalia şi Letonia, împreună cu producţia Teatru 3G - monodrama 'Dincolo', au fost create în urma unor discuţii iniţiate de cei de la compania Mugmetdegoudentand din Amsterdam. Proiectul nu a mai fost realizat în termenii iniţiali, dar companiile implicate au făcut spectacolele", a arătat Teatrul 3G, într-un comunicat de presă.



Potrivit Teatrului 3G, ideea lansată a vizat scrierea şi montarea unor piese de teatru care să aibă ca temă centrală modul în care oamenii se raportează la instituţiile europene.



Cu ocazia festivalului FORMA vor putea fi văzute spectacolele "De Eurocommissaris", prezentat de Teatrul Mugmetdegoudentand, Amsterdam, Olanda, în 15 octombrie, ora 19.00, "Play", prezentat de La Confraternita del Chianti, Milano, Italia, în 17 octombrie, ora 19.00, "Dincolo" (prezentat de Teatru 3G, Târgu Mureş), în 18 octombrie, ora 19.00, "Mr. Moedas Wants to See the World", prezentat de Companhia Joăo Garcia Miguel, Lisabona, Portugalia, în 19 octombrie, ora 19.00 şi "The Trojan Mare", prezentat de Story Hub, Riga, Letonia. De asemenea, în cadrul festivalului vor mai fi prezentate piesele "Dispariţii", "Farida", "Baladele Memoriei" şi "Fabrici şi Uzine".



"FORMA 1 va începe cu 'Fabrici şi uzine' de Alexandra Felseghi, un spectacol de teatru documentar al Centrului pentru Studierea Modernităţii şi a Lumii Rurale din Cluj. 'Fabrici şi uzine' se joacă sâmbătă, 12 octombrie. Toate spectacolele sunt programate la ora 19.00. Duminică, 13 octombrie, se joacă cel mai recent spectacol al Yorick Studio, 'Dispariţii' de Elise Wilk. 'Dispariţii' urmăreşte, pe mai multe generaţii, povestea unei familii de etnici germani din Transilvania. Luni, 14 octombrie, cei de la Reactor de creaţie şi experiment din Cluj vor juca 'Baladele memoriei', un spectacol care pune în prim-plan vocea celor din generaţii mai în vârstă. Miercuri, 16 octombrie, este programat spectacolul de teatru dans, 'Farida', al Companiei András Lóránt Târgu Mureş. 'Farida' porneşte de la o întâmplare reală şi explorează întrebările: există vreo cale de a şterge din suflet ororile abuzurilor şi a violenţei; trecerea timpului poate să ajute în vindecarea rănilor", mai precizează comunicatul.



În cadrul festivalului va fi lansată cartea Elisei Wilk "În spatele geamurilor sunt oameni", apărută la Editura Tracus Arte, în acest an.



Festivalul Internaţional de Arte Performative FORMA este organizat de Teatru 3G şi este cofinanţat de Municipiul Târgu Mureş şi Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, iar spectacolele din România vor fi cu intrare liberă. AGERPRES/(AS - autor: Dorina Matiş, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)





www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus