Stiri de ultima ora

Mureş: Ţara Zânelor/Tündérország , un spectacol despre neînţelegerile interetnice în..

Mureş:   Ţara Zânelor/Tündérország  , un spectacol despre neînţelegerile interetnice în..
Cultura




Teatrul Naţional Târgu Mureş a anunţat, joi, punerea în scenă a unui spectacol despre blestemul neînţelegerilor interetnice, "Ţara Zânelor/ Tündérország", produs în cadrul proiectului "Român vs. Maghiar. Interferenţe culturale româno-maghiare în teatru după 1918".



Spectacolul "Ţara Zânelor/ Tündérország" va fi prezentat în data de 1 septembrie, de la ora 20,00, la Teatrul de Vară din Târgu Mureş şi va fi interpretat de actori de la cele două companii ale Teatrului Naţional Târgu Mureş, "Liviu Rebreanu" şi "Tompa Miklós".



"Ţara Zânelor/ Tündérország porneşte de la un fapt real: o familie mixtă din Târgu-Mureş în care blestemul neînţelegerilor interetnice dintre români şi maghiari loveşte mai multe generaţii, presărându-le destinul atât cu iubire, cât şi cu ură. În acelaşi timp, se pune întrebarea: ce e mai dureros, faptul că propria ta fată îl iubeşte pe fiul celui care te-a băgat în temniţele comuniste şi ţi-a distrus viaţa sau că viitorul tău ginere face parte dintr-un alt grup etnic? Textul lui George Ştefan îşi propune să ofere o altă dimensiune eternului conflict interetnic româno-maghiar, punând în prim-plan mai degrabă caracterul profund uman al situaţiei şi mai puţin pe cel politic", se arată într-un comunicat de presă al Teatrului Naţional Târgu Mureş.



Regia spectacolului este realizată de Keresztes & Blaga, proiecţiile video au fost concepute de Adrian Matei iar din distribuţie fac parte Kilyén László, Kiss Bora, Nicu Mihoc, Cristian Iorga, Csíki Szabolcs şi Loredana Dascălu.



"Spectacolul a fost produs în cadrul proiectului 'Român vs. Maghiar. Interferenţe culturale româno-maghiare în teatru după 1918' care are la bază promovarea unor tineri autori români şi maghiari contemporani, în procesul de creaţie fiind implicaţi actori ai celor două Companii, rezultând spectacole bilingve, cu supratitrare: 'Ţara Zânelor' şi 'Intenţii rătăcite', de Dálnoky Réka, în regia lui Nicu Mihoc. Biletele pot fi achiziţionate de la casieria de la Sala Mare a Teatrului Naţional Târgu Mureş de luni până vineri, între orele 12,00 şi 18,00. Biletele se pot achiziţiona şi cu o oră înaintea reprezentaţiilor de la casieria de la Sala Mică (în cazul spectacolelor din Curtea interioară a Teatrului) şi la faţa locului, în cazul spectacolelor de la Teatrul de Vară", a precizat Teatrul Naţional Târgu Mureş. AGERPRES/(AS - autor: Dorina Matiş, editor: Antonia Niţă, editor online: Ada Vîlceanu)





www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus