Stiri de ultima ora

Managerul Teatrului Excelsior despre recordul mondial stabilit cu gradena rotativă: Ne simţim ca nişte pionieri

Managerul Teatrului Excelsior despre recordul mondial stabilit cu gradena rotativă: Ne simţim ca nişte pionieri
Cultura




Recordul mondial stabilit la finalul anului trecut de Teatrul Excelsior - cea mai mare gradenă rotativă din lume, construită special pentru spectacolul "Vlaicu Vodă" - a fost oficializat luni, într-un eveniment care a avut loc la Sala "Ion Lucian", la care au participat actori şi tehnicieni din echipa spectacolului, alături de reprezentanţi ai instituţiilor care au făcut posibilă realizarea superproducţiei.



"Nu scriem doar o filă în Cartea Recordurilor, ci suntem primul teatru care a intrat în Cartea Recordurilor cu acea gradenă construită special pentru spectacolul "Vlaicu Vodă", realizat pentru celebrarea Centenarului Marii Uniri. E o mare bucurie. Suntem foarte încântaţi pentru această recunoaştere. Ne simţim ca nişte pionieri care punem bazele unei afirmări prin cultură. Pentru că, dacă până acum 100 de ani încercam să rezistăm prin cultură, iată că a venit momentul să ne afirmăm prin cultură pe plan internaţional. Să arătăm că România este o ţară care încearcă să nu îşi uite tradiţiile, o ţară care promovează ceea ce a fost mai sănătos la acest popor şi dragostea faţă de glie, dragostea faţă de oameni", a declarat, pentru AGERPRES, Adrian Găzdaru, managerul Teatrului Excelsior.



El îşi doreşte ca decorul realizat în Piaţa Constituţiei pentru spectacolul "Vlaicu Vodă" să se transforme într-un muzeu al Centenarului.



"Gândesc acum alte proiecte, vreau să iniţiez un festival internaţional medieval, vreau, dacă se poate, ca acest decor, care s-a realizat pe 4.000 de metri pătraţi în Piaţa Constituţiei, să se transforme într-un muzeu al Centenarului şi să fie amplasat undeva, unde se va decide, pentru a se bucura şi celelalte generaţii şi de cei care nu au reuşit să vadă această mega-construcţie şi chiar să se desfăşoare tot felul de activităţi în acel amplasament", a spus managerul Teatrului Excelsior.



În cadrul ceremoniei de luni, certificatele emise de Guinness World Records, care atestă performanţa stabilită de Teatrul Excelsior, au fost acordate managerului Teatrului Excelsior, Adrian Găzdaru, regizorului Horia Suru, scenografului Cristian Marin, lui Gelu Rîşcă pentru butaforia spectacolului, Andreei Duţă pentru coregrafie, compozitorului Petre Ancuţa pentru muzică, Casei de producţie a TVR, Evelinei Păuna şi Monicăi Vlad pentru promovare, Mariei Rotaru - director adjunct al Teatrului Excelsior, precum şi Primăriei Municipiului Bucureşti.



 







În premieră, publicul a avut ocazia să urmărească imagini din "Making Of Vlaicu Vodă" şi momente memorabile din spectacol, care surprind universul fascinant şi rolul esenţial al gradenei rotative în conceptul regizoral şi scenografic.



Pentru a fi montată, gradena rotativă, realizată din oţel, şi care cântăreşte 45 de tone, din care 835 de kg doar şuruburile, a necesitat munca a 20 de tehnicieni, care au finalizat-o în patru zile. Ea a fost transportată cu şase camioane lungi de 12 metri, fiind ridicată de o macara de o capacitate de 30 de tone, după cum au explicat, în cadrul evenimentului, actorii Andreea Hristu şi Dan Clucinschi.



Spectacolul "Vlaicu Vodă", după Alexandru Davila, în regia lui Horia Suru, a fost prezentat în Piaţa Constituţiei, între 8 şi 10 iunie şi 22 şi 26 august 2018. Satul medieval construit în mărime naturală pentru acest eveniment a evocat, în cele mai mici detalii, fascinanta lume de acum şase veacuri. Nouă case, opt turnuri de apărare, patru ateliere de meşteşugari, un han şi o biserică (interpretare după biserica Sân Nicoară, Curtea de Argeş), sute de costume şi măşti populare, zeci de muzicieni (instrumentişti, cor şi ansamblu arhaic), alături de săteni, străjeri, călăreţi, meşteşugari (olari, pielari, pictori, sculptori în lemn şi ţesătoare) au reconstituit atmosfera lumii româneşti medievale, precizează organizatorii.



Teatrul Excelsior a devenit, la finalul anului trecut, primul teatru din România care a obţinut un titlu în Cartea Recordurilor. AGERPRES/(AS, A - autor: Daniel Popescu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ady Ivaşcu)



 



Sursa foto: Teatrul Excelsior / Facebook





www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus