Stiri de ultima ora

Lumină şi culoare în inima Capitalei. 561 de ani de Bucureşti, aniversare în online şi în offline

Lumină şi culoare în inima Capitalei. 561 de ani de Bucureşti, aniversare în online şi în offline
Cultura
Trecătorii au urmărit, din mers, animaţiile care, pentru siguranţa tuturor, s-au derulat fără sunet, conţinutul artistic fiind de scurtă durată (în buclă), pentru a nu fi necesară staţionarea oamenilor şi pentru a se evita aglomerarea. 

Bucureştiul a păşit, astfel, în noul an al existenţei sale, printr-o altfel de celebrare, în online şi în offline, în perioada 16 – 20 septembrie 2020. Conceptul dinamic şi special al proiectului „Bucharest – One Heart. One story.”, a subliniat capacitatea artei de a traversa diverse medii şi contexte sociale şi de a sărbători oraşul prin unitate, mesaje, culoare şi frumos. Proiectul a fost gândit astfel încât să se deruleze într-un cadru sigur de acces la artă şi cultură.

În cadrul proiectului, şapte tramvaie au fost personalizate cu graffiti, devenind o adevărată expoziţie de artă urbană în mişcare. Începând cu data de 20 septembrie, acestea vor încânta privirile celor care se deplasează prin Bucureşti. Lucrările au fost realizate de unii dintre cei mai buni artişti de street art din ţară, pe garnituri ale tramvaielor liniilor 1, 10, 21, 25, 27, 40 şi 41 - care ajung în cele mai importante zone ale Capitalei. În prima zi de pe traseul lor, tramvaiele au fost întâmpinate cu căldură de către cei care le-au întâlnit, mulţi exprimându-şi bucuria şi speranţa de a putea vedea cât mai multe mijloace de transport personalizate astfel.

Curatorul expoziţiei, artistul Mihai Zgondoiu, spune că acest proiect este unul naţional din perspectiva faptului că este realizat de echipe de artişti din toată ţara, nu doar din Bucureşti: „Este cel mai mare proiect de street art în mişcare din ţara noastră, realizat într-un timp record (două zile şi două nopţi), o provocare în sine, având în vedere că echipele au realizat lucrările pe garnituri de tramvaie cu câte 3 vagoane; un cadou oferit de Bucureşti bucureştenilor, la cei 561 de ani de la prima atestare documentară. Am pornit de la vibe-ul Bucureştiului. Provocarea echipelor a fost să transpună în imagini Bucureştiul aşa cum îl simt ei. Aşa au apărut aceste teme diverse, pe garnituri: desene legate de muzica şi cultura underground, ochi şi aripi de înger care privesc din mişcare pietonii, clădiri emblematice, nume de cartiere şi personalităţi care au marcat istoria oraşului… Încercăm să împrietenim arta stradală cu cetăţenii oraşului, cărora vrem să le arătăm că nu tot ce e stradal e vandal.” – Mihai Zgondoiu.

Obie Platon şi Erps ne propun, pe un tramvai de pe linia 1, lucrarea ”Oraşul imposibil”. „Lucrarea reprezintă un ansamblu de forme arhitecturale ce are la bază perspectiva şi iluziile optice. Pentru a încadra totul într-o notă urbană: unele geometrii pot fi interpretate ca litere.”

Robert Obert, Pisica Pătrată şi John Dot S au realizat pe un tramvaide pe linia 21 o lucrare cu personaje care se întrepătrund cu clădirile Bucureştiului: „Născute din căutările personale ale fiecărui artist, ele creează o relaţie intimă cu spaţiul public al Capitalei, într-o formă organică. Iar de această dată, ies la lumină pe unul din mijloacele de transport în comun, tramvaiul, pentru a-şi confirma prezenţa şi pentru a ajunge, în acest fel, la mai mulţi oameni. Se produce o relaţie simbiotică prin mixarea fragmentelor de clădiri cu personajele propuse de noi, ilustrând continua dinamică a oraşului şi participarea oamenilor la acest proces de transformare.”

Kero Zen, Ocu şi Mser au realizat,pe un tramvai de pe linia 25, un concept care ilustrează pulsul şi spiritul Bucureştiului prin colajul/suprapunerea de „substraturi” care compun imaginea de ansamblu a oraşului, diversitatea stilurilor adunate la un loc, cât şi contrastul social: „Privit din perspectiva culturii urbane, surprinde îmbinarea dintre graffiti şi arhitectura oraşului, abstractizată sub formă de cuburi gri – M.C. Escher. "Povestea Bucureştiului" este scrisă prin "limbajul" graffiti prezent pe unul din straturi, sub formă de "cuvinte cheie" care au legătură cu subcultura şi cultura oraşului.”

Graffetele (Irina Mocanu, Sandy Bălăşoiu) şi Livi Po au înfrumuseţat un tramvai de pe linia 27:„Lucrarea abordează într-un mod decorativ tema diversităţii ca element definitoriu al Bucureştiului şi redă eterogenitatea şi potenţialul contrastant prin suprapunerea formelor şi a texturilor.”

Mircea Popescu, Mircea Modreanu şi Lux (Andrei Drăgan) au transformat un tramvai de pe linia 40: „Ca subiect m-am jucat cu litera B şi am construit-o în diverse variante, fiecare literă fiind cumva o "mostră" din Bucureşti. M-am inspirat un pic şi din designul modernist, am integrat textura de mozaic specifică multor clădiri din Bucureşti; de asemenea, m-am gândit şi la lacurile care înconjoară oraşul şi am integrat şi texturi de apă.” – Mircea Popescu. „Am realizat scene de comic book style, orientate mai mult spre zona underground a Bucureştiului.” – Lux

Sweet Damage Crew propune, pe un tramvai de pe linia 41, o lucrare ce înfăţişează chipurile unor personalităţi marcante, printre care Regina Maria, I.L. Caragiale, Toma Caragiu: „Lucrarea reprezintă un tribut adus mai multor personalităţi care provin din zone artistice, culturale, politice şi nu numai, care au fost cu adevărat iconice şi marcante, de-a lungul anilor, în istoria Bucureştiului.”
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus