Stiri de ultima ora

Invitaţie în Nardinia. O nouă expoziţie de tip feerie la

Invitaţie în Nardinia. O nouă expoziţie de tip feerie la
Cultura
Pictorul Giuliano Nardin în 2019, în cadrul atelierului cu studenţii de la Chişinău     Credit fotografii: Asociaţia ARBOR

Spaţiul expoziţional Arbor.art.room (str. Transilvaniei, nr. 11, sector 1; puncte de reper: Sala Radio, Parcul Luigi Cazzavillan), aparţinând Asociaţiei pentru cultură şi arte Arbor, a devenit binecunoscut iubitorilor de arte vizuale din vara şi toamna anului trecut, printr-o serie de expoziţii cu totul originale (ca mod de abordare şi execuţie), care „au făcut epocă“, cum ar fi: „Woman Unchained“ a artistei basarabene Irina Greciuhina (curator Doinel Tronaru), „Un veac de singurătate“, aparţinând celei mai mari pictoriţe din Republica Moldova, Valentina Rusu Ciobanu, ajunsă la vârsta centenarului (curatori: Victoria Nagy Vajda, Anastasia Gurschi), şi „The Severed Garden“ a foarte apreciatului peisagist neconvenţional Vadim Creţu, o extrem de originală propunere expoziţională aparţinând curatorilor Andrei şi Andreea Grosu, binecunoscuţi regizori şi oameni de teatru.

De data aceasta, este un artist deja binecunoscut în spaţiul artistic bucureştean, aflat la a treia sa expoziţie personală, după „breakthrough“-ul în carieră executat pe parcursul anului 2018, prin două expoziţii organizate atunci de H’art Gallery şi de galeristul Dan Popescu. Se menţine însă situarea în zona expoziţiilor de tip feerie, caracterizate printr-o bogată resursă imaginativă şi printr-un accent deosebit pus pe culoare şi imagine. Explozia de imagini şi de culori ieşite din fantezia lui Giuliano Nardin îi va încânta cu siguranţă pe bucureşteni timp de peste trei săptămâni, cât va rămâne deschisă expoziţia. „«Ţara asta a mâzgălit-o, pe carton, un copil», sunt cuvintele lui Eugen Ionescu cărora trebuie mereu să le subsumăm un astfel de demers.

Nardinia ar putea fi intitulat tărâmul în care păşim când trecem de pragul galeriei (precum dulapul/şifonierul prin care copiii lui Lewis treceau în Narnia)“, spune curatorul Doinel Tronaru.

Nu este pentru prima dată când Asociaţia pentru cultură şi arte Arbor interacţionează cu acest artist, ţinând cont de participarea sa la seria de masterclass-uri pe care Arbor le-a organizat în cadrul instituţiilor de educaţie artistică din Republica Moldova în anul academic 2018-2019, intitulată Arbor Master Classes in Arts. Giuliano Nardin a ţinut atunci un atelier de trei zile cu studenţii Colegiului Republican de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală“ de la Chişinău, tema atelierului fiind interacţiunea culorilor. Acum, Arbor.art.room organizează cea de-a treia expoziţie personală din Bucureşti a artistului. Expoziţia este intitulată original şi enigmatic „Nimic nou la Podul Săbăreni“, trimiţând la critica antimilitaristă din romanul „Nimic nou pe frontul de Vest”. Dincolo de celebrul pod care stă să cadă la marginea Bucureştiului, înspre Chitila, Săbăreniul, pentru Giuliano Nardin, „este faptul comun, cotidianul, maya“, la care se raportează ca artist. Aşadar, plictis, rutină, conformism, din care se iese (artistul iese) prin imaginaţie şi fantezie.„Eu, tu şi Giuliano“. Giuliano Nardin la Arbor.art.room (text curatorial de Doinel Tronaru)

În vârstă acum de 43 de ani, Giuliano Nardin este un pictor român, cu „rădăcini“ italiene în familie, oltean get-beget de trei generaţii, dar stabilit la Bucureşti. A terminat studii de pictură sub îndrumarea unui clasic, pictorul Vladimir (Mirel) Zamfirescu, încă din primul deceniu al secolului, dar afirmarea a venit târziu şi după o perioadă de retragere în „subteranele“ sistemului instituţional-artistic bucureştean. De fapt, Giuliano Nardin a fost (re)descoperit de un coleg de „arte“ puţin mai copt, pictorul Gili Mocanu, şi lansat de-abia în 2018 de galeristul Dan Popescu (cel care-a lansat multe nume ale „generaţiilor“ de artişti douămiiste şi post-douămiiste). Acesta îi organizează, la H’art Gallery, prima expoziţie personală, intitulată chiar aşa, „001“, şi pusă de galerist sub semnul „vălului de mireasă ca element de putere“. Giuliano trăieşte şi lucrează în Bucureşti, în apropierea Parcului Cişmigiu, iar treptat acesta din urmă a devenit un topos fundamental pentru arta sa.

„Un artist chagallian, trecut prin Botero“,

scriam, în luna mai a anului 2018, la acea expoziţie numerotată „001“ de la H’art Gallery, extaziat de descoperirea artistului necunoscut până atunci. Lucrările au fost interpretate la acea vreme ca studii de antropologie, ca încercări de „dez-văluire“ a măştilor cu care ne acoperim, ca o deconstrucţie a puterii (ca orice putere) de ordin simbolic. Uleiurile acelea datau însă, după cum însuşi artistul mărturiseşte, de prin 2006-2007, iar în toamna acelui an, odată cu cea de-a doua expoziţie personală, organizată tot de Dan Popescu în sălile nesfârşite ale Institutului de Arhitectură (şi dedicată în principal Parcului Cişmigiu, ca topos fundamental – exterior şi interior – al artistului), lucrările nardiniene aveau să ia altă turnură.

În actuala expoziţie de la Arbor, care-ar putea fi subintitulată, aşadar, „003“, Giuliano pare să fi dat „în mintea copiilor“, numai că, aşa cum am spus de atâtea ori, astfel de esenţializări şi inocentizări ale discursului sunt greu de obţinut.

„Ţara asta a mâzgălit-o, pe carton, un copil“, sunt cuvintele lui Eugen Ionescu cărora trebuie mereu să le subsumăm un astfel de demers

(Eugen, pentru că-i vorba de tânărul Ionescu, cel din „Elegiile pentru fiinţe mici“). Nardinia ar putea fi intitulat tărâmul în care păşim când trecem de pragul galeriei (precum dulapul/şifonierul prin care copiii lui Lewis treceau în Narnia). Vorbim, în noua serie de lucrări a lui Giuliano, exclusiv de guaşe pe hârtie, de o dimensiune oarecum standard, dar al căror principiu ordonator nu este repetivitatea, ci, dimpotrivă, distinctivitatea şi o permanentă imaginaţie creativă. Putem identifica nişte teme care se repetă şi nişte filoane care circulă pe parcursul aparent nesfârşitei serii, dar asta nu ne ajută prea mult.

Nardin pictează frenetic, necontrolat, compulsiv, priapic, aşa cum respiră şi aşa cum trăieşte, şi aşa cum alţii fac alte lucruri, de ordin artistic sau nu, care-i consumă şi-i lasă moi şi nesatisfăcuţi.

Însuşi modul actual în care artistul s-a „expus“ arată acest lucru. Giuliano îl invită pe privitor să-i dedice întreaga atenţie şi să-l urmărească în aventura sa interioară. Se cere timp, dedicaţie şi atenţie pentru a sesiza subtilităţile acestei picturi şi a înţelege în întregime intenţionalitatea artistului. „Principiul terţiului exclus“ (sau „Tertium non datur“, cum i-a mai dat în minte, pentru o ecranizare, şi lui Lucian Pintilie), este şi el cel sub semnul căruia ar putea să mai stea lucrările nardiniene şi această expoziţie.
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus