Stiri de ultima ora

INTERVIU Jean-Michel Ribes, directorul Teatrului Rond-Point din Paris: „Râsul e o posibilitate de a fi liber şi arată că teatrul este pentru toţi. Pentru toţi nefericiţii“

INTERVIU Jean-Michel Ribes,
directorul Teatrului Rond-Point din Paris:

„Râsul e o
posibilitate de a fi liber şi arată că teatrul este pentru toţi. Pentru toţi
nefericiţii“
Cultura
Jean-Michel Ribes, directorul Teatrului Rond-Point din Paris, una dintre cele mai importante instituţii de cultură din Franţa, vorbeşte despre importanţa revoluţionară a teatrului în societatea contemporană, dar şi despre o viitoare colaborare cu artiştii români, intermediată cu ocazia Sezonului Franţa-România 2019.

Ne-am întâlnit cu Jean-Michel Ribes (71 de ani) într-o cafenea cochetă din centrul Parisului, într-o dimineaţă însorită de la începutul toamnei. Pentru străini cel puţin, domnul Ribes este etalonul intelectualului francez: galant, îmbrăcat asortat, cu pălărie, liber cugetător şi cu verb, director al unui teatru care vrea să rupă barierele tradiţionalismului. Portofoliul său este impresionant. În biografia sa de pe site-ul Teatrului Rond-Point, pe care îl conduce încă din 2002, se spune aşa: „Autor dramatic, regizor de teatru şi cineast, Jean-Michel Ribes revendică fantezia subversivă şi imaginarul, urmând un parcurs creativ liber, la frontiera dintre genuri“. E adevărat.  De când a ajuns director, domnul Ribes s-a dedicat exclusiv promovării tinerilor artişti şi dramaturgi, genurilor dramatice noi, care sfidează regulile trecutului. Printre piesele pe care le-a scris sau le-a regizat se numără: „Les Fraises musclées“ (1970), „Tout contre un petit bois“ (1976), „Théâtre sans animaux“ (2001), „Musée Haut, Musée Bas“ (2004). Asta este ceea ce-şi doreşte: să găsească noi spaţii de creaţie, să lase în urmă drumurile bătătorite ale culturii, să reinventeze arta teatrală. Şi-a găsit un colaborator şi în România, pe Constantin Chiriac, directorul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Colaborarea viitoare dintre cei doi se subscrie Sezonului Franţa-România 2019 (Saison croisée France-Roumanie), care va debuta pe 27 noiembrie 2018 şi se va încheia pe 14 iulie 2019. Numai că această întâlnire dintre Teatrul Rond-Point din Paris şi Festivalul de Teatru de la Sibiu va transcende sezonul. Acum se pun bazele unei prietenii de lungă durată. Iată cum motivează Jean-Michel Ribes acest parteneriat: „Curaj, descătuşare, creativitate, talent. Aceste cuvinte nu sunt suficiente pentru a descrie câtă bucurie şi emoţie am simţit când am descoperit şi am participat la Festivalul din Sibiu. În acest minunat oraş, teatrele sunt palate în care domnesc poeţii, actorii şi dansatorii, în timpul acestui festival important. Totul e un imn dedicat vieţii şi năzuinţelor. Ne-am dat rapid seama că Teatrul Rond-Point din Paris, care celebrează nu numai scrierile dramatice din zilele noastre, ci şi dansul, magia şi noul spectacol de circ, poate fi considerat un frate al acestui frumos eveniment, condus de inspiratul lui creator. Atât la Teatrul Rond-Point, cât şi la Festivalul de Teatru din Sibiu, plăcerea se întrepătrunde cu gândirea liberă prin spectacolele live. Aşadar, sunt cu adevărat încântat de ideea că dl. Constantin Chiriac îşi doreşte să creeze un parteneriat sustenabil între cele două locuri de creaţie ale noastre, ceea ce ne ve permite amândurora să facem schimb de viziuni şi de producţii, astfel încât să alimentăm şi să creştem dorinţele noastre comune de a inventa teatrul de astăzi“.

„Weekend Adevărul“: Domnule Ribes, cum vedeţi o colaborare a Teatrului Rond-Point cu teatrele româneşti? În ce măsură vă veţi implica în activităţi culturale în cadrul Sezonului Franţa-România 2019?

Jean-Michel Ribes: În primul rând, vreau să spun că România este o ţară pe care o iubesc foarte mult. Am ajuns să o cunosc după ce am făcut mai multe călătorii, când eram foarte tânăr. Dar şi aici, în Franţa, am lucrat cu foarte mulţi români. De pildă, unul dintre ei a fost Lucian Pintilie, regretatul cineast care a decedat recent. Au fost şi alţi artişti, decoratori şi, în general, alţi români pe care i-am apreciat dintotdeauna. În Sezonul Franţa-România 2019, din cauza calendarului, pentru că noi deja am făcut programarea spectacolelor, vom participa ca invitaţi, dar nu vom participa primind spectacole şi nici nu vom merge cu piese în România. În schimb, pot să spun că, într-un fel, vom face ceva mult mai bine de atât.
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus