Stiri de ultima ora

INTERVIU Bobo Burlăcianu, muzician şi compozitor: „În copilărie, părul lung a fost cel mai mare câştig al Revoluţiei“

INTERVIU Bobo Burlăcianu, muzician şi compozitor: „În copilărie, părul lung a fost cel mai mare câştig al Revoluţiei“
Cultura
În Dorohoi, la 36 de kilometri de Botoşani, Bobo Burlăcianu (39 de ani) a învăţat acorduri de chitară. În liceu, l-a cunoscut pe Bobi Dumitraş şi, din glumă în glumă, au ajuns, după câţiva ani, să înfiinţeze trupa Fără Zahăr. Bobo locuieşte în Iaşi, însă are concerte în mai multe oraşe din ţară, printre care Bucureşti şi Cluj, nu doar cu Fără Zahăr, ci şi cu Ada Milea.

Pe vremea când era un proaspăt absolvent al Facultăţii de Biologie, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, Bobo Burlăcianu a trimis, alături de Bobi Dumitraş, la case de discuri, în 2002, CD-uri demo cu piese înregistrate într-o cameră de cămin. „Sandu“ a fost una dintre ele, în care au parodiat vestita melodie a lui Eminem: „Stan“. Rezultatul? „Dragă Stela, / Îţi scriu pentru a şaptea oară direct din patul de spital/Am învăţat să scriu cu stânga, la dreapta sunt lovit mortal/ C-am interceptat cu gura o potcoavă prinsă-n cuie/ Pe un picior de cal! Ne ştim de când eram copii, de când eram uite-atâtica/ Te fugăream prin cimitir la-nmormântarea lu bunica“. Când au ascultat, producătorii de la Zone Records s-au entuziasmat şi de-atunci versurile s-au plimbat în întreaga ţară. Astăzi, Fără Zahăr sunt independenţi şi cântă la fel de voioşi. Pe 24 mai, de pildă, vor urca pe scena Clubului Quantic din Bucureşti, la Festivalul Moto „Iubim 2 Roţi“. 

„Weekend Adevărul“: Haide să ne închipuim că ai 7 ani şi eşti în Dorohoi. Ce faci acolo?

Bobo Burlăcianu: E comunism încă, mai sunt trei ani până la Revoluţie, mă joc în jurul blocului cu mingea sau telefonul fără fir, merg mult cu bicicleta. Mă bucur de puţinele ore de program la televizor; sunt emisiuni pentru copii duminica dimineaţa. Nu mai ţin minte când s-a difuzat „Dallas“, în schimb îmi amintesc desenele cu Mihaela şi cu Miaunel şi Bălănel. 

Părinţii tăi se pricepeau la muzică?

Nu, mama a fost contabilă la instituţia care ţinea de Apă-Canal şi care şi-a tot schimbat denumirea în timp, iar tata

a avut mai multe joburi, dar nu mai ştiu ce făcea în perioada aia, a lucrat şi la liceu ca laborant. A fost şi curator la Muzeul de Ştiinţele Naturii din Dorohoi; a împăiat acasă un şoim şi m-a impresionat să văd procesul. După Revoluţie, a început şi el să lucreze cu mama la Regia Autonomă a Apelor. Când aveam 3 ani, mama mi-a cumpărat o vioară; a zis că poate o să devin un fel de Enescu. Am luat lecţii şi a fost singurul contact cu muzica din copilărie până în clasa a XI-a, când am învăţat să cânt la chitară. Acum noi, părinţi, îi tot împingem pe copii: „Hai, fă şi asta, vezi dacă îţi place“. Atunci nu erau aşa de multe posibilităţi, dar era bine să le accesăm pe alea care existau. De exemplu, la Casa Pionierilor se făceau activităţi extraşcolare legate de aeromodelism, informatică şi muzică. În rest, la şcoală învăţam bine, ca toată lumea în clasele primare. Trebuia să faci bastonaşe corect.

                        În clasa a VIII-a, la şcoală FOTO: Arhiva personală Bobo Burlăcianu
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus