Stiri de ultima ora

Imaginea unui personaj digital realizat din pixeli a fost vândută la Sotheby s din New York pentru 11,7 milioane de dolari

Imaginea unui personaj digital realizat din pixeli a fost vândută la Sotheby s din New York pentru 11,7 milioane de dolari
Cultura
Imaginea unui personaj digital realizat din pixeli, cu chip albastru şi cu certificat de autenticitate la modă "NFT", a fost vândută joi pentru 11,7 milioane de dolari, la Sotheby s din New York, devenind al doilea obiect digital cel mai scump din istorie, scrie Le Figaro, potrivit news.ro.

CryptoPunk #7523 face parte dintr-o serie de personaje concepute în 2017 de societatea americană Larva Labs, de o importanţă majoră în dezvoltarea "NFT".

Fiecărui personaj din "CryptoPunk" i-a fost asociat un certificat de autenticitate în teorie inviolabil, NFT (non-fungible tokens" - jetoane ne-fungibile), termen care semnifică unicitatea.

NFT, bazat pe tehnologia numită blockchain, care a explodat în ultimele şase luni piaţa de obiecte digitale, deoarece mulţi colecţionari sunt asiguraţi în ceea ce priveşte garanţia proprietăţii unei opere.

CryptoPunk 7523 este singurul personaj, printre cele 10.000 de personaje CryptoPunk create de Larva Labs, care poartă mască chirurgicală, de aceea este un obiect foarte dorit.

CryptoPunk #7523 este al doilea NFT cel mai scump din lume după lucrarea digitală "Everydays" a artistului Beeple, vândută cu 69,3 milioane de dolari la mijlocul lui martie.

Alte două personaje CryptoPunk au fost achiziţionate, în martie, pentru 7,58 şi 7,57 de milioane de dolari, fiind recorduri atunci la această categorie.

Sotheby s a dezvăluit că cel care a cumpărat este antreprenorul Shalom McKenzie, primul acţionar al DraftKings, operator de pariuri online, a cărei avere este estimată la mai multe sute de milioane de dolari.

În aceeaşi sesiune, primul NFT, "Quantum" al artistului newyorkez Kevin McCoy, a fost achiziţionat la Sotheby s pentru 1,47 milioane de dolari. El a fost creat în 2014 cu aceeaşi tehnologie ca la NFT, dar cu trei ani înainte de inventarea termenului.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus