Stiri de ultima ora

Hunedoara: Programul de vizitare al Castelului Corvinilor a fost modificat

Hunedoara: Programul de vizitare al Castelului Corvinilor a fost modificat
Cultura




Programul de vizitare al Castelului Corvinilor din Hunedoara a fost modificat pentru sezonul de toamnă, astfel că acesta se va închide pentru turişti la ora 19,00, potrivit unui anunţ postat de administraţia locală.



Conform Primăriei Hunedoara, castelul va fi deschis în zilele de luni între orele 12,00-19,00, iar de marţi până duminică între orele 9,00-19,00. Ultima intrare în castel va fi permisă la ora 18,45.



Programul de toamnă este valabil în perioada 16-30 septembrie.



În prezent, la Castelul Corvinilor se derulează mai multe lucrări de reabilitare şi conservare în baza unei finanţări europene în valoare de 5 milioane de euro.



Castelul Corvinilor din Hunedoara a fost vizitat în anul 2019 de peste 404.000 de turişti şi a generat încasări de 1,6 milioane de euro la bugetul local. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Blada, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)





www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus