Stiri de ultima ora

Hunedoara: Eminescu, omagiat prin momente culturale în parcul de la poalele Cetăţii Deva

Hunedoara: Eminescu, omagiat prin momente culturale în parcul de la poalele Cetăţii Deva
Cultura




Mihai Eminescu a fost omagiat vineri, la Deva, în cadrul mai multor momente culturale care au avut loc la statuia poetului din parcul de la poalele Cetăţii, în organizarea Bibliotecii Judeţene "Ovid Densusianu" Hunedoara-Deva.



"De ani buni, în fiecare zi de 15 ianuarie, Ziua Culturii Naţionale, ne întâlnim la statuia poetului din parcul 'Cetate' toţi cei care îl preţuim pe Eminescu şi îi ascultăm slova nemuritoare. Anul acesta, mottoul sub semnul căruia s-au desfăşurat aceste manifestări a fost extras din poezia 'Mai am un singur dor': 'M-or troieni cu drag/Aduceri aminte'. Am ales acest vers pentru a sublinia ideea persistenţei în memoria noastră, în gândurile şi în sufletele noastre a dragostei faţă de tot ceea ce poporul român a primit în dar de la cel mai mare poet al lui", a declarat directorul bibliotecii judeţene, Sebastian Bara.



Din cauza regulilor de prevenire impuse de pandemia de coronavirus, evenimentul a avut loc în prezenţa unui număr mai redus de persoane, comparativ cu alţi ani, între participanţi numărându-se reprezentanţi ai şcolilor şi liceelor din Deva, scriitori, actori şi artişti interpreţi de muzică populară.



Actriţele Isabela Haşa şi Cristina Lazăr, de la Teatrul de Artă Deva, au recitat din creaţia poetului naţional, iar solistele de muzică populară Mariana Anghel şi Ana Almăşana Ciontea au prezentat momente de poezie şi cântece special dedicate momentului.



Pe parcursul zilei, la sala de lectură a bibliotecii judeţene a fost deschisă o expoziţie ce a reunit volume ale poetului Mihai Eminescu, din colecţia de patrimoniu a instituţiei de cultură. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Blada, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)





www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus