Stiri de ultima ora

Filmele de la TIFF, proiectate la Bucureşti în cadrul proiectului Cinema sub clar de lună

Filmele de la TIFF, proiectate la Bucureşti în cadrul proiectului   Cinema sub clar de lună
Cultura




Filme de la ediţia din acest an a TIFF, precum şi alte pelicule premiate vor putea fi văzute în Capitală, într-un spaţiu alături Casei Florescu-Manu de pe Calea Victoriei 192A, în fiecare weekend, între 7 august şi 27 septembrie, în cadrul proiectului "Cinema sub clar de lună", informează un comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES.



Bucureştenii vor putea vedea, între altele, filmele care vor deschide şi închide TIFF-ul de anul acesta, pe cele care vor primi Trofeul Transilvania şi Premiul Publicului, dar şi lungmetraje din diverse secţiuni ale festivalului, plus alte titluri europene premiate sau cu succes la public.



"Cinema sub clar de lună" se deschide pe 7 august, cu "La Belle Epoque" / "Cei mai frumoşi ani", filmul de deschidere al ediţiei din acest an a TIFF, o comedie franţuzească plină de dragoste, nostalgie şi umor, avându-i în rolurile principale pe Fanny Ardant, Daniel Auteuil şi Guillaume Canet.



Al doilea film, care va fi proiectat pe 8 august, face şi el parte din programul TIFF de anul acesta: drama "The County" / "Ţinutul", cea mai recentă peliculă a regizorului islandez Grimur Hakonarson, premiat la TIFF în urmă cu câţiva ani pentru "Rams" / "Despre oameni şi oi".



În ultima zi a weekend-ului, pe 9 august, bucureştenii vor putea vedea, în acelaşi timp cu spectatorii din Piaţa Unirii din Cluj, filmul de închidere al ediţiei din acest an a TIFF, "Effacer l'istorique" / "Delete History", o comedie franceză premiată cu Ursul de Argint la Berlin.



Proiecţiile, câte un film pe seară, vor avea loc în aer liber, vinerea, sâmbăta şi duminica, într-un spaţiu care permite găzduirea a maximum 150 de spectatori, cu respectarea regulilor de siguranţă sanitară. Filmele încep de la ora 21,00, iar biletele sunt disponibile pe Eventbook.ro.



"Cinema sub clar de lună" este un proiect al Asociaţiei Festivalul de Film Transilvania (AFFT) şi vine în întâmpinarea cinefililor, oferindu-le posibilitatea ca, până la deschiderea sălilor de cinema, să vadă filme pe ecran mare. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)





www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus