Stiri de ultima ora

Festivalul Undercloud - în august; printre noutăţi - o secţiune dedicată copiilor

Festivalul Undercloud - în august; printre noutăţi - o secţiune dedicată copiilor
Cultura




Spectacole online, performance-lectură, best of şi program special pentru copii se află în oferta Festivalului Undercloud 2020, care se va desfăşura în perioada 11 - 18 august.



Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES, cea de-a doua scenă a festivalului va fi în grădina Muzeului Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa", care se alătură scenei în aer liber de la Muzeul Naţional al Ţăranului Român.



Între 11 şi 15 august vor avea loc o serie de ateliere de teatru pentru copii, necesare dezvoltării nu doar cognitive, cât şi sociale şi emoţionale a generaţiei tinere.



"Modul în care am gândit aceste ateliere de actorie a fost inspirat din metode şi sisteme create de K.S. Stanislavski, Lee Strasberg, Stella Adler, Sanford Meisner, Viola Spolin, Ion Cojar, Jean Chateau, Gaspar Gyorgy, Sylvia Rotter, şi testate de-a lungul anilor, dar dezvoltate, personalizate de către mine cu ajutorul profesorilor prin ale căror mâini am trecut pe tot parcursul studiilor, dar şi în afara lor, prin participarea la diverse workshopuri susţinute de profesionişti din domeniu", spune actriţa Alma Costin, coordonatoarea atelierelor.



Marian Râlea revine în rolul Magicianului pentru o serie de spectacole create special pentru Undercloud şi programate în fiecare dimineaţă în grădina Muzeului Antipa.



Serile vor fi dedicate celor mai îndrăgite spectacole premiate de-a lungul anilor în festival, secţiunii On-line şi performance-urilor lectură: "Mai drăguţ decât Dostoievski" (o lectură după Nora Iuga şi Angela Baciu, în dramatizarea lui Chris Simion-Mercurian cu Maia Morgenstern şi Carla-Maria Teaha), "Noaptea de foc" (lectură-performance cu Marius Manole, după romanul lui Eric-Emmanuel Schmitt), "Cum am dresat un melc pe sânii tăi" (piesă scrisă de dramaturgul Matei Vişniec, un "performance reading" în filigran poetic, creat de două femei - actriţa Carla Maria Teaha împreună cu regizoarea Mariana Cămărăşan) şi "Nebunul" (după romanul lui Savatie Baştovoi, punctul de pornire al spectacolului performance cu Antoaneta Cojocaru, în dramatizarea şi regia Chris Simion - Mercurian, cu suport video semnat Bogdan Botofei).



''În perioada pandemiei, artiştii independenţi din România au creat spectacole de teatru online, a căror temă surprinde starea prin care am trecut cu toţii'', se arată în comunicat.



Spectatorii Undercloud pot beneficia şi la ediţia din acest an de oferta "1+1". Oricine achiziţionează bilete cu un card Raiffeisen Bank primeşte un bilet gratuit la unul cumpărat, pentru orice spectacol #UNDERCLOUD13! Oferta este disponibilă exclusiv în Librăria Humanitas Magheru, Librăria Humanitas Kretzulescu şi Librăria Humanitas de la Cişmigiu.



Biletele pentru spectacolele Undercloud se găsesc online, pe Eventbook şi mystage.ro.



Undercloud a fost creat în 2008 şi este primul festival de teatru independent din România. Din 2014 se desfăşoară sub egida programului Europe for Festivals. Festivals for Europe, un important certificat internaţional atribuit de Comisia Europeană şi Asociaţia Festivalurilor din Europa. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ada Vîlceanu)



 



Sursa foto:  UNDERCLOUD - Festival de Teatru Independent de Orice/Facebook.com





www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus