Stiri de ultima ora

Expoziţie consacrată restaurării la MNIR - din noiembrie

Expoziţie consacrată restaurării la MNIR - din noiembrie
Cultura




O expoziţie consacrată restaurării la Muzeul Naţional de Istorie a României, o retrospectivă dedicată unei activităţi de aproape o jumătate de secol de artă şi meşteşug în domeniu, se va deschide la mijlocul lunii noiembrie.



"Este preconizat a fi vernisată la mijlocul lunii noiembrie. Spun preconizat, pentru că, din cauza unei serii de activităţi care au intervenit în perioada pandemiei, nu mai putem să stabilim date exacte. Şi, de asemenea, închiderea acesteia va fi pusă în legătură cu organizarea unei mari expoziţii, în 2021, consacrată modernizării societăţii româneşti şi celui de-Al Doilea Război Mondial. Toate acestea sunt într-o dinamică pe care, în acest moment, având în vedere incertitudinile de toate felurile, inclusiv cele financiare, fac să folosim date foarte largi de genul sfârşitul lunii aprilie, începutul lunii iunie pentru realizarea celorlalte mari expoziţii", a declarat miercuri, pentru AGERPRES, managerul MNIR, Ernest Oberlander Târnoveanu.



Potrivit acestuia, expoziţia "Restaurarea la Muzeul Naţional de Istorie a României - 45 de ani de activitate" este nu numai cea mai mare organizată de instituţia muzeală privind această activitate extrem de importantă pentru protejarea patrimoniului, dar şi cea mai mare de acest gen organizată în ţară.



Expoziţia va reuni cele mai importante piese aduse la viaţă de restauratorii MNIR, începând cu statuete neolitice şi terminând cu armament şi mecanisme. În ultimii 10 ani, un grup de tineri restauratori a început să se specializeze într-un domeniu nou în România - restaurarea mecanismelor, fie că este vorba de instrumente de precizie, fie că este vorba de armament, lucruri foarte complexe.



"Vor fi expuse în jur de 150 de piese mari şi mult mai multe piese mărunte, pentru că restaurarea prezintă atât piese mari, cum sunt frescele medievale de la Mânăstirea Curtea de Argeş sau de la Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi şi până la piese foarte mărunte, obiecte de bijuterie sau armament", a precizat Târnoveanu.



MNIR a avut, încă de la înfiinţare, în 1972, un sector de restaurare extrem de puternic - laboratoare foarte moderne pentru restaurare metal, ceramică, hârtie, pe parcursul anilor adăugându-se laboratoare de investigare fizico-chimice şi biologice. AGERPRES/(A - autor: Daniel Popescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dãdârlat)





www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus