Stiri de ultima ora

Dramaturgul Denis Dinulescu: „Povestea lui Samoilă Mârza se pretează şi la un film artistic“

Dramaturgul Denis Dinulescu: „Povestea lui Samoilă Mârza se pretează şi la un film artistic“
Cultura
Teatrul de Artă Deva „Fotograful Unirii“ de Denis Dinulescu, în regia lui Mihai Panaitescu, va fi reprezentat duminică, 4 martie, ora 19.00, la Sala Studio a Teatrului Naţional Bucureşti. Dramaturgul Denis Dinulescu, care a scris şi „O zi din viaţa lui Ceauşescu“, regizat de Alexandru Tocilescu la Teatrul Mic, spune că lucrează în prezent la încă „un proiect ambiţios", care se numeşte "Ion Iliescu, student la ape“.

Teatrul de Artă Deva „Fotograful Unirii“ de Denis Dinulescu, în regia lui Mihai Panaitescu, va fi prezentat duminică, 4 martie, ora 19:00, la Sala Studio, respectiv în foaierul de la etajul întâi al Teatrului Naţional Bucureşti. Spectacolul este însoţit de expoziţia de fotografii şi tehnică fotografică de acum un secol, intitulată „100 de chipuri româneşti”, realizată de Radu Chindriş,

Spectacolul Teatrului de Artă Deva, în regia lui Mihai Panaitescu, care a avut o avanpremieră cu public în ianuarie 2018 la Deva, este inspirat din realitate: Samoilă Mârza poate fi numit pe drept cuvânt „Fotograful Unirii“ şi este un veritabil erou al acelor vremuri, inclusiv pentru că fotografiile sale cu scene exterioare ale delegaţiilor reunite în număr foarte mare pe 1 decembrie 1918, la Alba Iulia, au avut un rol major în dovedirea actului de voinţă populară masivă la tratativele de pace care au consfinţit ulterior unirea Transilvaniei cu România. Din distribuţia spectacolului fac parte Eugen Pădureanu (Samoilă Mârza), Delia Lazăr (soţia lui) şi Mihai Panaitescu (un militar al Armatei Române).

Destinul lui Samoilă Mârza este unul dramatic. Înrolat ca fotograf militar de Imperiul austro-ungar pe fronturile Primului Război Mondial din Italia şi Galiţia, Mârza fixează ororile conflagraţiei pe plăcile de sticlă ale aparatelor de fotografiat de acum un veac. Lăsat la vatră, pleacă de la Galtiu, pe bicicletă, la Adunarea de la Alba Iulia, dar nu este primit în Sala Unirii fiindcă nu avea acreditare. Aşadar imortalizează doar scenele exterioare. La începutul anului 1919 Samoilă Mârza şi-a publicat fotografiile într-un album intitulat „Marea adunare de la Alba Iulia în chipuri“, menţionat şi în ziarul „Alba Iulia“ din 10 martie. Albumul a fost prezentat de către delegaţia română şi la Conferinţa de pace de la Versailles. Spre sfârşitul vieţii, sărac şi demn, Samoilă Mârza vrea să îi dea lui Ceauşescu un album cu fotografiile sale, şi are sprijinul unui militar român care, de altfel, apare de-a lungul timpului, în spectacol, însoţind mereu destinul eroului.

„Adevărul“: Cum l-aţi descoperit pe „Fotograful Unirii“?

Denis Dinulescu: După  un spectacol al Lianei Ceterchi de la Teatrul Excelsior, ne-am pus pe o şuetă eu, prietena mea Florentina Tănase şi Liana Ceterchi. Era în 2016. Că teatru-n sus, că teatru-n jos, iar Liana a zis că în 2018 vor fi o sumedenie de evenimente culturale dedicate Unirii de la 1918. Şi că trebuie făcut ceva. Ajunşi acasă, eu şi Florentina Tănase am făcut o cercetare pe net. Şi aşa l-am descoperit pe Samoilă Mârza. Poveste frumoasă, impresionantă. Atunci m-am hotărât să scriu piesa. Povestea lui Samoilă se pretează însă şi la un film artistic. Vom vedea.

Ce v-a impresionat cel mai mult în destinul sau? Dar în arta sa?

M-a impresionat determinarea sa formidabilă. Întors de pe front putea să se apuce de orice: de făcut copii, de sădit meri, de cultivat porumb. N-a făcut nimic din toate astea. Şi-a luat greoiul aparat foto şi s-a dus la Alba Iulia. A ales să fie martorul evenimentelor din acel an şi în special al actului Unirii. Nu era neapărat artă cinematografică, prin sticlele sale însă a devenit un martor obiectiv al acelei epoci.

Aţi scris acest text special pentru sărbătorirea Centenarului?

Nu neapărat. Însă am profitat de situaţie, odată sunt 100 de ani de la ceva. M-am gândit însă că piesa se va putea juca şi peste 10 sau 30 de ani, până când acest Samoilă Mârza va intra în capul tuturor.Credem că singurul proiect serios de ţară al României din toate timpurile a fost Unirea de la 1918. Proiectul avea în spate 50, 60 de ani de speranţe, hotărâri, lupte politice. Să ne amintim de Mihai Viteazul, Alba Iulia sau de A.I. Cuza. Reconfortant sentimentul că acest proiect n-a fost abandonat niciodată. A mocnit şi a izbucnit la sfârşitul primului război. Cu eroi aproape necunoscuţi, uitaţi astăzi: Pop de Băseşti, Ştefan Cicio, Vasile Goldiş, Onisifor Ghibu, Samoilă Mârza  şi celebri la vremea aceea francezii Emmanuel de Martonne şi Robert Ficheux. Ultimii doi au realizat harta reală a Transilvaniei de la început de secol XX care demonstra că populaţia de acolo era majoritar română. Regele Ferdinand a consolidat acest unic eveniment naţional prin celebra sa reformă agrară. Altfel, sărăcia din ţară ar fi izgonit milioane de români cu traista-n băţ prin lume.

Muncindu-şi petecul de pământ, ţăranul şi-a putut hrăni familia, şi-a putut da copiii la şcoală, şi şi-a creat un onorabil loc de muncă. Datorită Unirii, datorită acestui excepţional şi irepetabil proiect de ţară, care s-a numit de atunci România.

Ce registru aţi ales, ce personaje cheie? Cum aţi construit personajele?

Iniţial am scris partitura pentru un singur actor, Samoilă Mârza, ar fi fost un spectacol one man show. Dar la desele reciteli a reieşit că era puţin plictisitor. Cumva s-a simţit nevoia, dramaturgic, de încă un partener al lui Samoilă.

Ce aţi păstrat din biografia reală şi ce aţi ficţionalizat?

Pe Samoilă l-am construit aşa cum l-am simţit: un ţăran plecat fără voia lui pe front, având o meserie inedită, întors acasă influenţat de ideile liberale ale unor ofiţeri români, slovaci sau chiar germani, cu determinarea, cum spuneam la început, ideii de Unire a tuturor românilor. Îi trebuia însă un partener. Aşa am introdus-o pe soţia lui, Ecaterina, personaj care nu a existat în realitate, Samoilă rămânând burlac toată viaţa. Apoi, am construit un povestitor, care este Mihai Panaitescu.

Ce a păstrat spectacolul lui Mihai Panaitescu din dramaturgia dumneavoastră?

Cu Mihai Panaitescu, directorul teatrului din Deva am colaborat excelent.  A avut câteva intervenţii pe text care s-au dovedit salvatoare, pentru că pe ici, pe colo spectacolul avea câte o burtă vizibilă.

De ce e important modelul lui Samoilă Mârza să fie cunoscut în acest an? Ce destin prevedeţi pentru spectacolul inspirat din biografia sa?

Pentru că acest an, 2018, va pune accentual mai serios pe acest eveniment. Nimeni nu mai ştie cum s-a sărbători Unirea de la 1918 acum 40 de ani. Nici acum 2. Samoilă Mârza trebuie să rămână un model de patriotism, eroism dacă vreţi, un înfocat susţinător al proiectului de ţară numit România. La noi în ţară nu e cu destin, spectacolul se va juca dacă vrea cineva. Nu spui cine, că n-are rost, înseamnă să începem o altă discuţie despre repertoriile teatrelor, cum se fac etc. Vom vedea. Spun asta după experienţa avută cu cealaltă piesa de succes a mea,„O zi din viaţa lui Nicolae Ceauşescu“, care nu se mai joacă de foarte mulţi ani deşi ar trebui.

Ce a însemnat spectacolul "O zi din viaţa lui Nicolae Ceauşescu, în regia lui Alexandru Tocilescu, în teatrul românesc? De ce e importantă întoarcerea, în dramaturgie, la personaje care au făcut istorie într-o formă sau alta?

Era pentru prima dată când cineva avea curajul să ridice un colţ de pătură de pe ceea ce a însemnat dictatura Dictatorului. Şi n-a fost uşor să o jucăm. Am umblat cu Toca 10 ani prin toate teatrele. Căpătam acelaşi răspuns: nu e momentul acum. Dar când era? Şi-apoi, Florin Călinescu, directorul de atunci al Teatrului Mic, s-a hotărât s-o pună în repertoriu şi a avut succesul pe care îl ştiţi. Apoi, a fost interzisă. Fie ele bune sau rele, geniale sau proaste sadea personajele célèbre ale vieţii noastre sociale, culturale, ştiinţifice şi aşa mai departe, trebuie imortalizate pe scenă sau film. Nemţii fac, de exemplu, în fiecare an câte un film cu Hitler. Noi n-avem nici măcar unul cu Maria Tănase.

Viaţa personajelor célèbre autohtone trebuie cunoscută şi peste 50 de ani. Sau şi peste 200 în cazul lui Ceauşescu. Dacă ne jucăm acum de-a democraţia nu-nseamnă că Ceauşescu n-a existat.

Ce proiecte aveţi în continuare?

De-o vreme scriu numai filme. Nu pomenesc titluri că s-ar putean inspira cineva. În teatru am un proiect ambiţios, care se numeşte Ion Iliescu student la ape. Am să-l propun atunci când va fi gata, curând, câtorva teatre. Să vedeţi atunci câta zarva.

Cum vă simtiţi în ipostazele de jurnalist si de scenarist?  De ce vă întoarceţi iar la dramaturgie, e o alegere de viaţă? 

Ipostaza de jurnalist s-a dus pe apa sâmbetei de prin 2011, 2012, de la Academia Caţavencu varianta Adamescu. Era inutil.  Ştiam însă asta de prin 2005 din România Liberă. Din presă m-am dus sfârâind la ProTV. Scrisul este o alegere de viaţă. Poa’ să fie dramaturgie sau femei, film sau poezie, totul e să te tragă aţa să umpli o bucată de hârtie. Sunt de altfel recordmenul absolut al scrisului, am apărut pe miliarde de petice de hârtie şi asta datorită faptului că am lucrat la ITB şi directorul de atunci al instituţiei, gen Bălteanu, ştiind că scriu, m-a întrebat ce se poate scrie în puţine cuvinte pe un bilet de tramvai sau autobuz. Eu i-am propus să scrie: lei 1, 75, şi cu îndemnul ăsta financiar s-au tipărit miliarde de bilete, cred că vreo 15 ani. În plan editorial trebuie să pomenesc volumul de proză scurtă lansat la Gaudeamus 2017, Călimara cu Cerneală, scris împreună cu prietena mea malmoneză, adică din Malmo, Aida Baumler. Este în librării.
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus