Stiri de ultima ora

Costume de scenă purtate de Lady Gaga, Destiny s Child, Whitney Houston și Cher, scoase la licitaţie

Costume de scenă purtate de Lady Gaga, Destiny s Child, Whitney Houston și Cher, scoase la licitaţie
Cultura
Costume de scenă purtate de membrele grupului Destiny s Child în perioada de glorie a acestei trupe feminine vor fi scoase la licitaţie în luna iunie, alături de ţinute vestimentare ale altor vedete pop, precum Whitney Houston, Cher şi Lady Gaga, informează Reuters.

Specialiştii se aşteaptă ca zecile de costume de scenă ale grupului Destiny s Child, dintre care cele mai multe au fost create de mama cântăreţei Beyonce, Tina Knowles Lawson, să se vândă cu preţuri individuale cuprinse între 600 şi 10.000 de dolari pe durata acestei licitaţii de trei zile, pe care casa Julien s Auctions o va organiza între 11 şi 13 iunie.

Potrivit casei organizatoare, costumele au fost donate de familiile celor trei artiste din componenţa grupului Destiny s Child. O parte din încasări vor fi donate în beneficiul MusicCares, divizia de caritate a instituţiei The Recording Academy, care îi ajută pe muzicienii aflaţi în situaţii dificile din cauza pandemiei de coronavirus.

Destiny s Child, unul dintre cele mai influente grupuri feminine de la începutul anilor 2000, a trecut prin mai multe schimbări de componenţă şi s-a destrămat oficial în 2006. După aceea, una dintre membrele grupului, Beyonce, şi-a construit o carieră solo impresionantă.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus