Stiri de ultima ora

Comitetul Interministerial pentru Centenar a aprobat 114 proiecte depuse de ONG-uri cu valoare de 45,5 milioane de lei

Comitetul Interministerial pentru Centenar a aprobat 114 proiecte depuse de ONG-uri cu valoare de 45,5 milioane de lei
Cultura
Comitetul Interministerial pentru Centenar a aprobat, în şedinţa de miercuri, 114 proiecte depuse de ONG-uri cu valoare de 45,5 milioane de lei.

În cadrul Comitetului Interministerial pentru Centenar, desfăşurat miercuri sub conducerea prim-ministrului Viorica Dăncilă, a fost supusă spre aprobare lista manifestărilor, acţiunilor şi proiectelor de aniversare a Centenarului Marii Uniri (1918-2018) şi a Primului Război Mondial, depuse de persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial.

Potrivit Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, au fost depuse 232 de proiecte, iar în urma selecţiei şi evaluării făcute de o comisie formată din 11 specialişti şi experţi din domeniul culturii, a rezultat un total de 114 proiecte eligibile, în valoare de 45.524.133 de lei, dintre care 67 cu finanţare integrală MCIN - 12.484.133 de lei şi 47 cu finanţare parţială MCIN - 33.040.000 de lei.

Un număr total de 113 proiecte depuse de către persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial au fost declarate neeligibile şi respinse pentru: neconformitate administrativă (29 proiecte), neeligibilitate tematică (53 proiecte), punctaj sub minim (24 proiecte) şi pentru neîncadrare în legislaţia specifică (7 proiecte).

Comisia de selecţie a propus diminuarea sumelor pentru un număr de 50 de proiecte. Din totalul proiectelor propuse spre finanţare 47 au acceptat buget diminuat, 5 s-au retras (2 din cadrul proiectelor eligibile şi 3 dintre cele care au necesitat clarificări).

„Suma rămasă nealocată va fi destinată unui nou apel de proiecte care va fi deschis în cel mai scurt timp. Noua selecţie de proiecte va avea în vedere acele manifestări a căror implementare trebuie să fie încadrată în intervalul de timp octombrie – decembrie 2018, ţinând cont de tematica din Documentul Programatic privind aniversarea Centenarului Marii Uniri (1918-2918) şi a Primului Război Mondial. În zilele următoare vor fi încheiate contractele pentru cele 114 proiecte eligibile finanţate de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale şi depuse de ONG-uri“, a transmis Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, George Ivaşcu.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus